Instituţia plagiatului: de la Victor Ponta la Nicolae Ciucă

Fabricile de doctorate continuă să producă plagiatori pe bandă rulantă, în mod special din rândul „elitelor“ politice, al ofiţerilor din cadrul Armatei, Poliţiei, al serviciilor de informaţii.

Zilele acestea a fost pus în dezbatere publică Proiectul Legii Învăţământului Superior, care face parte dintr-un pachet de legi ce se vor contopi în programul „România Educată“, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis încă din 2016, cu scadenţa în 2030. Proiectul de lege lansat de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu după mai multe consultări cu preşedintele atrage atenţia prin încercarea de a muşamaliza plagierea tezelor de doctorat. Explicit, este vorba de „reorganizarea“ Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), sub care se ascunde de fapt golirea de atribuţii a instituţiei care a certificat de-a lungul anilor cazurile de plagiat. Se ştie că la noi de regulă orice reorganizare a unei instituţii înseamnă de fapt nu doar birocratizarea acesteia, ci şi promovarea lipsei de răspundere.

Se vede de la o poştă că proiectul de lege a fost discutat la virgulă în biroul premierului Nicolae Ciucă, în plin scandal de plagiat la adresa acestuia. Şeful executivului a reuşit să anuleze în instanţă sesizările adresate CNATDCU pentru verificarea acuzelor de plagiat. În aceste condiţii, dacă proiectul de lege va fi votat în forma actuală, lucrarea de doctorat a premierului va fi verificată doar de Comisia de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare. Este evident că verdictul Comisiei va urma dictatul „noi cu-ai noştri“.

Furtul intelectual la drumul mare

Fabricile de doctorate continuă să producă plagiatori pe bandă rulantă, în mod special din rândul „elitelor“ politice, al ofiţerilor din cadrul Armatei, Poliţiei, al serviciilor de informaţii. Chiar şi rectorii unor universităţi au fost actori ai furtului intelectual. Academia de Poliţie, Academia SRI, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ au produs cei mai mulţi plagiatori. Este de la sine înţeles că în aceste instituţii a funcţionat şi funcţionează cârdăşia dintre doctorand şi coordonatorul de doctorat.

De pildă, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a coordonat zeci de lucrări de doctorat, printre care cea a lui Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI George Maior, sau a fostului primar al sectorului 2 din Bucureşti Neculai Onţanu. S-a dovedit pe parcursul anilor că aproape jumătate din tezele de doctorat coordonate de generalul Oprea au fost plagiate.

Cel mai mediatizat şi în acelaşi timp degradant caz de furt intelectual este acela al fostului premier Victor Ponta. Scandalul a izbucnit în 2012, când Ponta se afla în funcţia de şef al executivului. Fostul premier a contestat în instanţă decizia de plagiat a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), potrivit căreia Ponta a plagiat zeci de pagini, cuvânt cu cuvânt. Acelaşi verdict l-a dat şi Comisia de Etică din cadrul Universităţii din Bucureşti. Coordonatorul tezei de doctorat a „micului Titulescu“ a fost nimeni altul decât mentorul său politic Adrian Năstase. Am zăbovit asupra acestui exemplu pentru a vedea cât poate să dureze un proces de plagiat. Abia în iulie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia definitivă că Victor Ponta este vinovat de furt intelectual. Au trecut, de la verdictul CNATDCU, 8 ani.

Bucuria elevului de a merge la şcoală, primul pas al reformei învăţământului

În ultimii 32 de ani, sistemul nostru de educaţie nu a făcut nici un pas. Am avut până acum cel puţin 30 de miniştri ai Educaţiei, fiecare aruncând la coş tot ce era bun. Puterea exemplului, căutarea de modele, cultura întrebărilor şi a îndoielilor ne lipsesc în prea mare măsură. Suntem pe primele locuri în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar, la discrepanţele dintre învăţământul din mediul urban şi cel din mediul rural, la analfabetismul funcţional, la numărul de absolvenţi cu studii superioare.

Până acum am abordat problema gravă a lucrărilor de doctorat plagiate. Scandalurile sunt publice, elevii şi studenţii le văd. Unii dintre plagiatori sunt chiar profesorii lor, care, culmea, le cer să fie respectaţi. Poate că în programa şcolară ar trebui introdusă o disciplină care să-i înveţe pe elevi cum să se ferească de furtul intelectual, de „copiuţă“, de preluarea de pe Internet a compunerilor, a comentariilor literare, a caracterizării personajelor din lecturile obligatorii.

Sancţiunile nu rezolvă lucrurile. O adevărată reformă a sistemului de educaţie din România ar trebui să înceapă cu un lucru esenţial: bucuria elevului de a merge la şcoală. De aici pleacă totul: resuscitarea curiozităţii din copilărie, cultul prieteniei în care să fie prezent şi dascălul, satisfacţia de a căuta şi de a găsi greşeala, soluţiile alternative la cele predate de profesor. Fără a găsi pârghiile prin care să cultivăm bucuria elevului de a merge la şcoală nici o reformă a educaţiei nu va putea fi împlinită.

George Arun - Deutsche Welle