Guvernul a aprobat reînfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie
0Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanţa privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, care va oferi cursuri de pregătire şi formare pentru funcţionarii publici la nivel avansat şi specializat, în funcţie de nevoile instituţiilor publice, instituţia urmând să preia şi să extindă atribuţiile Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Institutul va funcţiona ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Institutul va prelua de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi centrele regionale din subordinea acestei a personalului şi patrimoniului aferente activităţii de formare profesională, programele de formare profesională, drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea. Implementarea acestor măsuri nu este de natură să afecteze raporturile de muncă/de serviciu ale personalului preluat, informează Guvernul.
INA va asigura cadrul instituţional pentru derularea activităţilor de formare a personalului din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Aceasta va avea competenţe sporite faţă de vechea instituţie şi va asigura cadrul organizat/formal pentru a acoperi nevoia de formare pentru toate categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, cât şi o serie de mecanisme vizând asigurarea calităţii şi unităţii în procesul de formare.
Institutul Naţional de Administraţie va asigura formări/perfecţionări specifice, destinate unor categorii sau procese prioritare în administraţia publică, pentru care furnizorii privaţi sau cei din mediul academic nu au capacitatea/expertiza practică de formare necesară şi nici curicule dezvoltate.
Totodată, se vor revitaliza Centrele teritoriale de formare continuă pentru administraţia publică, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de formare ale aleşilor locali, funcţionarilor publici şi persoanelor încadrate cu contract individual de muncă din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei centrale, funcţionarilor publici şi personalul contractual din cadrul instituţiilor prefectului, precum şi altor persoane interesate.
„Nu în ultimul rând, se urmăreşte ca, în viitor, noua instituţie să poată organiza cursuri de master şi doctorat în domeniul administraţiei publice, în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior“, se mai arată în comunicat.