Grindeanu, despre un eventual atac rus în Republica Moldova: Nu cred că va face acest pas. Moldova este o ţară neutră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindenau FOTO gov.ro
Sorin Grindenau FOTO gov.ro

Vicepremierul Sorin Grindeanu a afirmat că nu crede că Federaţia Rusă va ataca Republica Moldova, aşa cum a anunţat The Times, precizând că ţara vecină are trecută în Constituţie neutralitatea şi modul cum s-a comportat de la debutul conflictului din Ucraina confirmă acest lucru.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, la Antena 3, despre informaţia publicată de The Times conform căreia Federaţia Rusă ar urma să invadeze Republica Moldova, dacă el crede că se va ajunge în această situaţie şi care va fi poziţia României.

"În Constituţia Republicii Moldova scrie negru pe alb şi prin acţiunile pe care le-a făcut, inclusiv de la declanşarea acestui conflict din Ucraina, pe care le-a făcut Moldova că această ţară este neutră, nu a contribuit cu nimic şi şi-a păstrat inclusiv în această perioadă, două luni şi ceva de când a început acest război, şi-a păstrat neutralitatea. Ce dovadă mai bună că oamenii aceştia au luat-o razna decât un atac pe care l-ar putea face asupra Moldovei? Retorica pe care au avut la începerea conflictului din Ucraina cum că e o ameninţare directă, Ucraina vrea să devină membră NATO, în cazul ăsta nu se aplică. Moldova are scris în Constituţie neutralitatea. Eu nu cred că va face acest pas. Nu sunt analist militar, chiar nu mă pricep deloc la aceste lucruri, dar cred că probabil se vor concentra în continuare, aşa cum am văzut că se concentrează în ultimele săptămâni, pe sudul Ucrainei”, a afirmat vicepremierul Sorin Grindeanu.

Capcana pe care Vladimir Putin ar pregăti-o Ucrainei. Pacea rusă, „mărul otrăvit” pentru ucraineni

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite