Al treilea premier al guvernului României din ultimele 13 luni îşi începe mandatul cu pregătirea unei vizite la Bruxelles pentru a-i convinge pe oficialii europeni că atacul la legile justiţiei, pentru care au ieşit în stradă zeci şi sute de mii de oameni în ultimul an, nu este unul nociv.

Din păcate, acesta rămâne subiectul de top în dialogul dintre guvernul celui de-al şaptelea stat membru al UE cu Comisia Europeană în această perioadă. Şi nu este o perioadă oarecare.

Să nu uităm, rolul principal al Comisiei Europene este să asigure punerea în aplicare a politicilor europene şi gestiunea fondurilor europene al căror beneficiar este şi România. Şi nu oricare, ci unul de frunte, cel puţin din punctul de vedere al sumelor alocate statelor membre.

Cum s-a ajuns ca la zece ani de la aderare, în preajma asumării pentru prima dată de către România a preşedinţiei Consiliului UE, guvernul unei majorităţi politice - care clamează de ceva vreme că nu ne putem dezvolta pentru că nu ne lasă Bruxelles-ul şi multinaţionalele - să aibă justiţia şi statul de drept ca principal subiect de discuţie cu cei care ar trebui să fie partenerii de dezvoltare ai României?

Dacă această majoritate politică ar fi guvernat într-adevăr în interesul românilor, cu adevărat pentru bunăstarea lor aici, în ţară, şi nu în pribegie prin alte state europene, încercând să valorifice cât mai bine statutul de membru al UE, altele ar fi trebuit să fie azi priorităţile pe agenda de discuţie cu Comisia Europeană.

Cum spuneam, România este unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor europene prin intermediul a două importante politici comunitare, politica de coeziune şi dezvoltare regională şi politica agricolă comună.

Atât perspectivele bugetare europene, cât şi cele două politici sectoriale se află în dezbatere internă în Comisia Europeană care pregăteşte noi propuneri legislative pe aceste trei dosare esenţiale, pentru perioada de după 2020. Începând de acum şi până în primăvara lui 2019, când România va asigura Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, se conturează şi se negociază propunerile legislative pe baza cărora se vor decide câţi bani se alocă bugetului UE, cum se alocă acest buget între diferitele politici pentru următorii ani şi care vor fi obiectivele şi criteriile după care se vor putea folosi aceşti bani în următorii ani.

Prin asigurarea Preşedinţiei Consiliului UE în perioada de posibile negocieri finale ale acestei instituţii europene cu Parlamentul european şi cu Comisia, România ar putea fi într-o poziţie cheie pentru a influenţa deciziile finale.

După ce ani la rând politicienii români s-au plâns că puterile europene nu bagă în seamă România, că Bruxelles-ul nu serveşte şi interesele României, că România e ţinută dinadins la periferia Uniunii Europene, iată că soarta ne-a adus în cale o oportunitate de nesperat de a fi, de facto, vrem-nu vrem, printre cei care vor face parte din cercul restrâns decizional european într-un moment cheie.

Dacă ar fi să valorificăm acea oportunitate care va culmina în primul semestru din 2019, în momentul de faţă tot guvernul ar trebui să fie mobilizat pentru a pregăti acel moment. Nu numai prin pregătirea administrativă şi strategică, de conţinut a agendei preşedinţiei României, dar mai ales pentru pregătirea alianţelor politice şi guvernamentale cu celelalte state membre în jurul unor teme care vor fi pe agenda deciziilor europene în următoarele luni. Un succes al preşedinţiei României în 2019 la Bruxelles presupune o prezenţă activă încă de pe acum atât în contact cu Comisia Europeană care pregăteşte propunerile legislative la a căror adoptare România ar trebui să contribuie ca actor cheie, cât şi în contact cu state membre interesate de diferite subiecte care vor fi pe agenda europeană (bugetul, politica de coeziune si politica agricolă comună care înseamnă susţinerea financiară si legislativă a unor sectoare economice importante pentru România; infrastructura, antreprenoriatul, tinerii, educaţia, ruralul, sectorul agroalimentar, dar şi politica de apărare, cercetarea şi inovarea, etc).

Toate acestea ar trebui să fie în fruntea agendei premierului român care merge la Bruxelles să discute cu preşedintele Comisiei europene şi cu alţi membri cheie ai Comisiei, cu Consiliul UE şi cu conducerea Parlamentului european.

Toate aceste teme ar trebui să fie în dezbatere pe agenda publică din România în această perioadă, discutând idei şi propuneri promovate de guvern în parteneriat cu mediul economic, cu mediul universitar, cu organizaţii neguvernamentale, organizaţii profesionale.

Bucureştiul ar trebui sa fie o destinaţie cheie a reprezentanţilor guvernelor statelor membre care să vină să discute informal, încă de pe acum, zone posibile de negociere si compromis pentru deciziile pe care România ar trebui să le medieze în primul semestru 2019 în reuniunile de la Bruxelles. Miniştrii români ar trebui să prilejuiască organizarea de reuniuni informale cu partenerii lor din celelalte guverne în România şi ar trebui să străbată capitalele europene pentru a-şi face cunoscute priorităţile pentru preşedinţia Consiliului, pentru a lua pulsul asteptărilor celorlalte state membre pe temele principale de decizie.

Dacă cineva îşi imaginează că toată treaba asta este doar responsabilitatea unui demnitar din Ministerul Afacerilor Externe căruia i se spune ministru delegat înseamnă că nu înţelege importanţa momentului.

Dincolo de aceste subiecte care vizează fonduri şi politici europene cu impact direct asupra perspectivelor de dezvoltare a României, perioada următoare va fi una cheie pentru modul în care va arata Uniunea Europeană în deceniile următoare. Dezbaterile despre reforme instituţionale la nivel european sunt în toi. După intrarea în funcţie a noului guvern german, motorul franco-german va funcţiona din nou la turaţie maximă.

Se vor intensifica în spaţiul public dezbaterile privind propunerile de reformă instituţională vizând întărirea zonei euro, privind politica de apărare la nivel european, domenii care vizează direct şi interesele României. În astfel de discuţii, pentru a conta nu e suficient să ai un anumit număr de voturi în Consiliul UE sau în Parlamentul european. Trebuie să ai idei clar definite care să poată intra în zona de compromis a celorlalţi şi să ai şi o poziţie care să-ţi permită să susţii şi să negociezi acele idei. Cum spuneam mai sus, „alinierea stelelor“ face ca România să îndeplinească cea de-a doua condiţie fără să fi făcut vreun efort, pur şi simplu pentru că-i vine rândul la asigurarea presedinţiei rotative semestriale a Consiliului UE în primul semestru 2019, pentru prima dată de când a aderat la UE. Următoarea astfel de oportunitate va reapărea cel mai probabil nu mai devreme de 10-12 ani.

Ideile cu siguranţă există în spaţiul intelectual, profesional, politic românesc. Trebuie doar ca cineva să scoată la lumină acele idei şi să le ducă în spaţiul de discuţie european. Din punctul meu de vedere, după ce în activitatea mea profesională am „trăit” în direct cel puţin 12 preşedinţii rotative ale Consiliului UE (ca fost ministru şi ca fost comisar european) cred că rolul pe care trebuie să-l joace guvernul în acest proces nu poate fi înlocuit de nicio altă instituţie sau organizaţie.

Dacă România rămâne în faza de scuze şi justificări sau umflare în pene în jurul subiectului justiţiei şi a statului de drept, dacă România va fi în situaţia de a merge la Bruxelles şi în alte capitale europene în defensivă, pentru a justifica modificări ale legilor justiţiei care sunt clar percepute de cea mai mare parte a partenerilor noştri la fel cum sunt percepute de o parte a societăţii româneşti, ca fiind ostile statului de drept, ne vom mina orice credibilitate ca stat membru în acest proces. 

Preşedintele, singur, nu poate să compenseze lipsa de credibilitate, de idei şi de seriozitate a unui guvern. Ne trebuie multă înţelepciune, optimism, idei şi mobilizare pentru ca după Presedinţia română a Consiliului UE să rămână ceva bun. Sper să le găsim pe toate măcar pentru a avea sufletul împăcat că fiecare dintre noi a făcut ce a ţinut de noi.