Geoană: Un război cu Vestul va pune Rusia în genunchi. E un moment al adevărului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ministru de Externe Mircea Geoană FOTO Eduard Enea
Fostul ministru de Externe Mircea Geoană FOTO Eduard Enea

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană a comentat, marţi, solicitarea prin care Transnistria cere alipirea la Rusia şi a subliniat că un conflict cu Occidentul va avea un impact negativ asupra economiei Federaţiei Ruse.

„Nu putem şi cred că nici Federaţia Rusă nu poate să ignore faptul că bursa de la Moscova a scăzut cu 20%. Oricât de mari ar fi rezervele Federaţiei Ruse, nu este convenabil. Un război cu Vestul nu are decât un singur efect: va pune Rusia în genunchi. Din păcate, se pare că politica de anexare şi-a găsit susţinători la nivelul conducerii statului rus. Este o veste proastă pentru Europa, pentru Ucraina“, a declarat Geoană, referindu-se la situaţia din Ucraina, dar şi la cererea formulată de administraţia de la Tiraspol.

Totodată, el a avertizat că situaţia din Ucraina este „un precedent extrem de periculos“ şi un semnal puternic pentru întreaga comunitate internaţională, care trebuie să acţioneze.

„Este un precedent extrem de periculos şi de aceea condamnarea neechivocă şi fermă a acestui precedent trebuie făcută la nivel global şi transatlantic. Dacă permitem să se întâmple aşa ceva, poimâine se poate întâmpla în Transnistria. Sunt focare de instabilitate. Cu toţii am preferat să nu privim la adevărata valoare gesturile care anunţau o schimbare în politica Rusiei faţă de vecinii săi. Toate aceste gesturi au fost considerate de Occident ca fiind prea mici pentru a provoca o tensiune cu Federaţia Rusă. Iată, am încurajat într-un fel această atitudine. Este un moment al adevărului pentru întreaga comunitate internaţională“, a conchis Mircea Geoană.

Citeşte şi:

Administraţia de la Tiraspol a solicitat Moscovei examinarea posibilităţii alipirii Transnistriei la Federaţia Rusă

Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, s-a adresat preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, cu o solicitare de examinare a posibilităţii de aderare la Rusia a regiunii transnistrene, anunţă publicaţia rusească „Vedomosti“.

Vladimir Putin va semna astăzi un acord privind anexarea Crimeei la Rusia

LIderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va informa oficial Duma de Stat (Parlamentul) de cererea Crimeei de alipire la Federaţia Rusă, în cadrul unui discurs ce va fi susţinut în faţa legislativului de la Moscova, informează surse citate de gazeta.ru. După discurs, Putin va semna un acord privind anexarea teritorială.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite