Fost ministru în Guvernul Ponta, numit consilier prezidenţial de Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu

Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit consilier prezidenţial pe politică externă pe Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe în ultimul Guvern Ponta. Şeful statului nu a mai avut consilier pe politică externă în ultimele şase luni, după ce Lazăr Comănescu a plecat ministru de Externe în Guvernul Cioloş.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a numit în funcţia de Consilier Prezidenţial, Departamentul Politică Externă, pe domnul Bogdan Lucian Aurescu, începând cu data de 6 mai a.c.“, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale. 

Klaus Iohannis a făcut rocada între Lazăr Comănescu şi Bogdan Aurescu. Fostul consilier prezidenţial Lazăr Comănescu a fost numit, în urmă cu şase luni, ministru de Externe în Guvernul Cioloş, chiar în locul lui Bogdan Aurescu. La rândul său, Aurescu fusese numit ministru de Externe după demisia lui Teodor Meleşcanu, ca urmare a scandalului generat de votul românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014. 

Eroul de la Haga

Absolvent al Facultăţii de Drept, în 1996, şi al Facultăţii de Istorie, în 1998, ale Universităţii din Bucureşti, Bogdan Aurescu (43 de ani) a intrat în Ministerul de Externe în 1996, începându-şi activitatea în cadrul Direcţiei Juridice şi Tratate.

Între 1998 şi 2003 a ocupat succesiv funcţiile de consilier în cadrul Cabinetului Ministrului, director adjunct al Direcţiei Juridice şi Tratate, director de cabinet, director al Direcţiei Juridice şi Tratate / Drept Internaţional şi Tratate, director general al Direcţiei Generale Afaceri Juridice.

În perioada 2003-2004 a deţinut funcţia de subsecretar de stat – Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar între 2004 şi 2005 pe cea de secretar de stat pentru afaceri europene.

Din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internaţională de Justiţie privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră.

Pe 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a pronunţat cea de-a o suta hotărâre a sa, respectiv decizia în procesul intentat de România Ucrainei, în 2004, privind delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră. Instanţa a recunoscut jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pentru o suprafaţă de platou continental şi zonă economică exclusivă de 9.700 de kmp, adică 79,34% din zona în dispută cu Ucraina.

În aceeaşi lună a fost numit secretar de stat pentru afaceri strategice, iar între august 2010 şi februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene.

În perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale, iar din iunie 2012 este secretar de stat pentru afaceri strategice.

În perioada 2010-2011, Aurescu a fost negociator-şef pentru România al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă şi al Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA.

Bogdan Aurescu este membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga şi membru supleant în Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite