UPDATE. Din Comunicatul PICCJ:

„În acest sens, domnul Augustin Lazar a reiterat opinia exprimata de catre PICCJ si transmisa Comisiei in data de 14 iulie 2017, potrivit careia nu se poate da curs solicitarii, intrucat nu exista dispozitii legale care sa permita transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale catre o comisie parlamentara sau, in general, catre o alta institutie extrajudiciara.

Mentionam, totodata, faptul ca hotararea de a nu da curs solicitarii Comisiei este expresia unui proces decizional bine fundamentat, riguros si etapizat, avand la baza studiile realizate la nivelul PICCJ si nicidecum o decizie arbitrara”.

 

Au găsit şi pretextul: refuzul Procurorului General de a furniza Comisiei de anchetă parlamentară un dosar de anchetă penală, privind fapte petrecute la alegerile din 2009. Dl Lazăr a explicat că un dosar penal, chiar clasat, nu poate fi făcut public, rămâne secret până la prescrierea faptelor, pentru că dacă apar informaţii noi poate fi oricând redeschis.

Ministrul Toader nu-şi asumă să ceară preşedintelui revocarea lui Lazăr, ştiind că va fi refuzat, şi aruncă pisica în curtea Inspecţiei Judiciare, pentru un motiv ridicol: Lazăr nu trebuia să întrebe CSM ce să facă.

Iată declaraţia de azi a ministrului Toader:

Am convingerea că procurorul general îşi cunoaşte atribuţiunile de serviciu şi nu cred că este cazul că domnia să întrebe CSM-ul dacă să furnizeze sau nu respectivele documente”.

O acuzaţie ridicolă. Şi ce dacă Augustin Lazăr întreabă CSM, garantul independenţei justiţiei, ce să facă într-o anume speţă, cu un anumit dosar? De altfel, CSM a şi reacţionat. Consiliul Superior al Magistraturii consideră că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa unui conflict constituţional între Parlament şi Parchetul General, CSM răspunzând astfel unei solicitări transmise de Comisia parlamentară. Augustin Lazăr a cerut CSM şi o opinie privind cererea comisiei parlamentare de anchetă de a primi dosarul privind alegerile din 2009, dar Consiliul a anunţat că nu se poate pronunţa.

Prin urmare, ce să ancheteze Inspecţia Judiciară? Faptul că Augustin Lazăr, pentru a fi sigur, se consultă cu CSM într-o problemă controversată, care ţine agenda publică în priză? Şi la care a şi primit răspuns.

Despre activitatea Comisiei parlamentare

Dl George Maior, audiat în comisie, a repetat de zeci de ori, ca şi Codruţa Kovesi în răspunsurile scrise trimise Comisiei, că nu comentează evenimente private, la care au participat sau nu, nefiind de interes public şi fără relevanţă pentru lămurirea unor aspecte cercetate de Comisia parlamentară.

Doar audierea persoanelor sub obiectivele camerelor de luat vederi şi a tirului de întrebări, unele penibile, acesta este obiectivul Comisiei, pentru a demonstra cine-i „jupânul” în ţara asta. Altfel, activitatea Comisiei nu poate avea nici un rezultat concret, iar disperarea este mare pentru că se apropie data raportului cu concluziile activităţii Comisiei, şi nu ştiu ce să scrie în raport. Iar Tudorel Toader intră în acest joc murdar.

Rămâne întrebarea ce interese ascunse îl obligă pe Tudorel Toader la acest joc duplicitar, altele decât mulţumirea şefilor care l-au pus ministru.