Epilog la epopeea de la Curtea Constituţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională a României
Curtea Constituţională a României

Dacă se va scrie vreodată Istoria Hazlie a Dreptului, ar trebui alocat un subcapitol înverşunării cu care Curtea Constituţională a refuzat, în pofida ocaziilor ce le-a avut, să răspundă la o întrebare simplă: este constituţională alegerea primarilor într-un singur tur? Celor plictisiţi de subiect le recomand să se oprească aici. Mă simt însă dator cu un epilog faţă de cei interesaţi de acest demers, indiferent dacă au fost de acord cu el sau nu.

Revenit după o săptămână de concediu, am găsit pe site-ul CCR, la secţiunea cu parolă, accesibilă doar părţilor, motivarea deciziei din 11 mai prin care mi-a fost respinsă, ca inadmisibilă, şi cea de-a doua excepţie de neconstituţionalitate pe care am ridicat-o asupra modului de alegere a primarilor, în cadul procesului în contencios administrativ intentat Guvernului. În ziua deciziei, Augustin Zegrean, preşedintele de atunci al CCR, a declarat că excepţia mi-a fost respinsă pe motiv că nu sunt candidat valid, întrucât candidatura îmi fusese repinsă de Biroul Electoral.

I-am catalogat atunci pe membrii CCR ca fiind „ticăloşi”, întrucât instanţa în faţa căreia ridicasem excepţia îmi recunoscuse, din punct de vedere juridic, calitatea de candidat, cu autoritate de lucru judecat asupra căruia CCR nu avea de ce să-şi bage nasul. Dl. Zegrean a zis că instituţia numită Curtea Constituţională mă dă în judecată pentru calificativul pe care l-am atribuit domnilor judecători – şi aştept şi acum, cu aceeaşi nerăbdare, citaţia. Dar până atunci, am aşteptat motivarea deciziei, ca să găsesc detalii şi argumente.

Ei bine, în motivarea deciziei, judecătorii CCR nu mai fac absolut nicio referire la calitatea mea de candidat. Am citit-o pe toate părţile, inclusiv pe muchie - nimic, niente, nada... Au găsit, în schimb, altceva. Vă scutesc de detalii juridice, dar ideea e următoarea: judecătorii au zis că este inadmisibil ca CCR să judece neconstituţionalitatea unui articol de lege într-un cadru procesual creat special cu acest scop. Adică au refuzat să judece TOCMAI pentru că, prin acţiunile mele perfect legale (depunerea unei candidaturi asumat defectuoase, procesul în contencios administrativ împotriva Guvernului etc.), am urmărit şi am reuşit să aduc la judecata lor chestiunea alegerii primarilor într-un singur tur.

Aceasta este, pur şi simplu, o minciună. Cu un an în urmă, Partidul Piraţilor din Cluj exact asta a făcut: şi-a creat cadrul procesual pentru a duce la judecata CCR prevederea din Legea partidelor politice conform căreia erau necesare 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid. Claudiu Mărginean, piratul-şef, a vrut să-şi înscrie partidul cu doar 40-50 de semnături, în loc de 25.000, înscrierea i-a fost respinsă de tribunal, a deschis proces, iar în faţa instanţei a ridicat excepţie de neconstituţionalitate, pe care Curtea Constituţională i-a admis-o. Cu alte cuvinte, Claudiu Mărginean şi-a creat cadrul procesual ca să ridice o excepţie de neconstituţionalitate şi CCR n-a avut nimic de obiectat atunci. Schimbând ce era de schimbat, am preluat modelul piraţilor şi cam acelaşi lucru l-am făcut şi eu.

Acum însă, judecătorii s-au răzgândit. Au extras din două decizii mai vechi de-ale lor, care nici măcar nu seamănă cu speţele mele, câteva fraze de acoperire şi şi-au fundamentat astfel decizia definitivă şi general obligatorie. Nu pot evita senzaţia puşcaşului care, în poligon, ia ţinta în cătare şi când e să apese pe trăgaci, vine cineva şi mişcă ţinta mai încolo. Sau a cetăţeanului care, ca să fie sigur că nu greşeşte, ţine tot timpul o bască la el, pe care s-o pună sau nu pe cap, după caz, dar miliţianul îi spune că nu e regulamentară culoarea băştii.

De aici, rezultă o lecţie pe care e bine s-o reţinem, ca să scutim dezamăgiri ulterioare: profitând de statutul său de ultimă şi incontestabilă autoritate jurisdicţională, Curtea Constituţională poate extrage oricând, din jurisprudenţa sa, fraze care să demonstreze atât un anume lucru, cât şi exact contrariul său. E bine de ştiut şi mă gândesc dacă n-ar fi util ca vreun absolvent de drept să preia această chestiune ca temă dacă nu de doctorat, măcar de masterat. Zic... Una peste alta, decizia judecătorilor CCR urmează să fie publicată în Monitorul Oficial şi las colegilor lor, academicienii, plăcerea să se distreze pe seama ei.

Acum e momentul să fac o confesiune. Acum şapte luni, când am început să mă gândesc serios la o modalitate de a sesiza CCR asupra alegerii primarilor într-un singur tur, cred că am pornit de la o premisă care s-a dovedit fundamental greşită. Aşa cum vedeam eu atunci Curtea Constituţională, mi-am închipuit că, atâta vreme cât această chestiune a stârnit atâtea dezbateri publice, judecătorii ar putea avea o oarecare nemulţumire asupra faptului că pe ei nu i-a întrebat nimeni dintre cei care puteau s-o facă înainte de adoptarea legii: preşedintele, Avocatul Poporului, Guvernul, parlamentarii. Şi, îmi închipuiam eu, abia aşteaptă nu un motiv, dar măcar un pretext ca să-şi expună punctul de vedere asupra unei chestiuni atât de importante pentru sănătatea democraţiei din România.

M-am înşelat. Judecătorii CCR au respins nu doar pretextele, dar şi motivele temeinice ce le-au fost oferite ca să se pronunţe pe fond. Nu au fost nici măcar neutri sau indiferenţi. Convingerea mea e că, din motive care-mi scapă, şi-au propus de la bun început să nu de bage în povestea asta, ca să nu deranjeze la naturel partidele mari, singurele care, atât cât s-au priceput, au avut de profitat din această reglementare. Din acest motiv, deja mă tem că onorabilii judecători îşi vor bate joc şi de Clotilde Armand şi de ceilalţi candidaţi care au contestat la CCR alegerea primarilor într-un singur tur. Le vor găsi ei la bască o culoare care nu e tocmai regulamentară.

Rezultatul, de care Curtea Constituţională este la fel de responsabilă ca întreaga clasă politică, este următorul: din 48 de primari de reşedinţă de judeţ, plus Capitala şi Sectoarele ei, nu mai puţin de 36 dintre ei şi-au câştigat mandatul fără să aibă votul majorităţii celor care au votat, obţinând între 25 şi 43 la sută. Adică nu sunt reprezentativi aşa cum cere Constituţia. Rămâne ca fiecare dintre noi să decidă, pentru sine, dacă asta e important sau nu. 

Întrebare: aş fi făcut la fel dacă acum şapte luni bănuiam măcar ceea ce ştiu acum? Da, cred că da... Măcar pentru a afla ce ştiu acum. 

Epilog la epopeea de la Curtea Constituţională

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite