Elena Udrea: „PDL să se prezinte ca o alternativă reală la un USL incompetent şi corupt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea insistă pentru reformarea PDL FOTO Marian Iliescu
Elena Udrea insistă pentru reformarea PDL FOTO Marian Iliescu

Deputatul PDL Elena Udrea, candidat la şefia partidului, notează, pe blogul personal, că PDL trebuie să se reformeze şi să devină o alternativă credibilă pentru momentul în care USL se va prăbuşi.

„USL a minţit cu neruşinare românii în ultimii ani şi, în curând, oamenii vor înţelege impostura şi incompetenţa USL. Când îşi vor da seama că trăiesc mai rău ca pe vremea Guvernului Boc, sunt convinsă că acest întreg eşafodaj politico-mediatic construit în jurul actualei puteri se va prăbuşi ca un castel de cărţi de joc la o adiere de vânt“, notează Udrea.

Elena Udrea avertizează că partidul trebuie să-şi rezolve mai întâi chestiunile interne. Totodată, Udrea îi transmite actualului preşedinte, Vasile Blaga, că PDL nu poate creşte de la sine.

„Important este însă faptul că prabuşirea USL nu este suficientă pentru PDL. Partidul trebuie să-şi rezolve mai întâi problemele proprii, să se reformeze, înnoiască şi întărească din interior. Să înceapă din nou să comunice credibil oamenilor. Să se prezinte ca o alternativă reală la un USL incompetent şi corupt. Faptul că românii îşi vor fi dat seama de minciunile USL nu înseamnă că PDL va creşte de la sine, aşa cum speră actualul preşedinte al partidului. Se creează o oportunitate pentru noi, dar mai trebuie să o şi fructificăm“, arată Udrea.

Elena Udrea a lansat un atac şi către actuala Guvernare, pe care o acuză că a promis realizarea unei mici grădini a Edenului.

„L-am văzut pe Victor Ponta vorbind în urmă cu câteva zile de constrângeri bugetare şi de lipsa fondurilor necesare pentru finanţarea unor proiecte de investiţii importante. Nu am putut să nu zâmbesc amar – ce repede şi-au schimbat cei din USL discursul. Parcă mai acum câteva luni vorbeau despre cum o să curgă lapte şi miere în România, cum bugetarii şi pensionarii vor avea venituri mari, cum toate spitalele şi şcolile vor fi reabilitate şi modernizate, cum vor apărea mii de kilometri de autostradă. Ce mai: o mică grădina a Edenului realizată de USL“, notează Elena Udrea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite