Elena Udrea, pe blog: „Autosuficienţa, interesul propriu şi, pe alocuri, chiar prostia guvernează astăzi România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Adevărul
Elena Udrea FOTO Adevărul

Deputatul PDL Elena Udrea a scris, pe blogul personal, că aniversarea unui an de guvernare a USL reprezintă tot atâta timp pierdut de România, în care „tot ceea ce se putea întâmpla rău s-a întâmplat din cauza incompetenţei, aroganţei şi a lipsei de viziune”.

“USL se dovedeste a fi cea mai mare teapa a istoriei post-decembriste a Romaniei, distrugand cu consecventa sperantele si asteptarile romanilor. USL este un fin prestidigitator in interes propriu, dar un foarte prost gestionar al interesului public. În realitate, oamenii traiesc astazi mult mai prost decat o faceau in timpul Guvernului Boc”, a evidenţiat Elena Udrea pe blogul său.

Elena Udrea a mai scris că numărul şomerilor s-a mărit în ultimul an cu încă 100.000, iar situaţia de la Mechel şi de la Oltchim prefigurează falimentul industriei naţionale. Ea a mai subliniat că procesul de absorbţie al fondurilor europene “s-a dovedit un fiasco de proporţii uriaşe”, iar suma “infimă” care a fost accesată ar fi meritul guvernelor Boc şi Ungureanu. Elena Udrea a evidenţiat şi faptul că România ar fi pierdut capital de imagine prin acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

“Cea mai mare lovitura pe care a dat-o USL in acest an dezastruos a fost insa atentatul la adresa statului de drept si a democratiei din Romania. Suspendarea Presedintelui din vara lui 2012, cu o zi inainte ca ultimatumul lui Felix sa expire, a trimis tara noastra cu multi ani inapoi. Practic, tot ceea ce castigasem in aproape 6 ani de la intrarea in Uniunea Europeana a fost pierdut in numai cateva zile din cauza unor oameni care au pus interesul propriu mai presus decat soarta Romaniei. Si chiar daca astazi pare ca lucrurile s-au rezolvat, realitatea dureroasa este ca guvernantii nostri de astazi sunt inca lipsiti de credibilitate in ochii europenilor”, a scris Elena Udrea pe blog.

Deputatul PDL scrie, la finalul postării de pe blog, că acţiunile  Guvernului USL din timpul anului calendaristic încheiat  se rezumă la “privatizările cu cântec”, la investiţiile inexistente din infrastructură”, la protestele de stradă, la fiscalitatea care nu a scăzut, în ciuda promisiunilor făcute în campanie, la  impozitele nou apărute . Elena Udrea spune că lista continuă, dar că se va opri din a menţiona  alte aspect, “pentru că este a treia zi de Paşte”.

“Având credinţa că românii vor realiza foarte repede că USL reprezintă calea spre pierzanie, nu pot decât să închei printr-o constatare dureroasă: aroganţa, incompetenţa, autosuficienţa, interesul propriu şi, pe alocuri, chiar prostia guvernează astăzi România”, este mesajul Elenei Udrea pe blog.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite