Duşmanului, cu dragoste

„Astăzi este o zi neagră în istoria politică postdecembristă. Partidul celor mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare!" Groaznic, mi-am zis, citind anunţul făcut de Elena Udrea, în urma întâlnirii la vârf a dreptei. E drept, n-a fost singura fiinţă îngrijorată.

Fostul premier, Călin Popescu-Tăriceanu, crede că Băsescu a băut PNL-ul la un chef: "Decizia de fuziune cu PDL a Congresului extraordinar al PNL […] reprezintă încununarea cu succes a eforturilor depuse de Traian Băsescu încă din 2005 de a subordona PNL, cu toate consecinţele care decurg de aici." Privind cele două declaraţii contradictorii, trag concluzia că Alianţa Creştin-Liberală nu e nici cal, nici măgar. Ori călare, ori pe jos. Ori cu slănina-n pod, ori cu sufletu-n rai. Sau cu fundul în câte luntri vor comentatorii şi că ori e ceva, ori vine de undeva. Pe scurt, s-a născut un nou actor politic, foarte asemănător cu Alianţa DA, din 2003. Mai mult numitele catastrofă, compromis, aiureală şi neputinţă reunite sub acest nume dau insomnii negre şi fiori de gheaţă adversarilor politici. Căci e clar. ACL nu lasă pe nimeni indiferent. Flamura câştigătoare sub care s-au strâns certăreţii de ieri e Iohannis (deşi, de ochii lumii, încă se prefac a cugeta). Toate calculele se iau de la început.

Pentru PSD vin vremuri grele. Cu atât mai mult cu cât încercările "reformiste", făcute cu un ochi la făina economică şi altul la slănina electorală, au dat greş. Lipsa de profesionalism, incapacitatea de a da replica şi, mai ales, minciuna dovedită cad greu la public. De altfel, numai cine nu trăieşte aici ar putea spune că, după doi ani de guvernare, România a progresat în vreun fel. Bucureştiul e dovada vie că banul public poate fi spart în zeci, poate chiar sute de firmuliţe, fără ca viaţa bucureşteanului să fie, în vreun fel, uşuraţă. De aceea, tacticienii, sau cum să le spun, păreriştii?, caută aliaţi pentru alegerile din toamnă. Şi unde caută? Mai întâi, la Dan Diaconescu. Dar domnul Dan nu scote mai mult de trei procente, iar alea, tot de pe partea stângă. Ar mai fi UDMR, cu cele şase (hat), mari şi late. Dar, dacă socotim că Iohannis e neamţ, adică minoritar, teamă mi-e că disciplinatul electorat maghiar se va manifesta haotic. Ar mai fi cel mai mare agent electoral, BOR, cu a sa ură neîmpăcată la adresa papistaşilor şi ereticilor, numai că duşmanul şi-a betonat în cununiţă rozariul creştin. Cel mai mare ajutor, cum spuneam data trecută, vine din partea dnei Udrea. Nu există critic mai virulent, violent, vitriolant decât blonda lideriţă. Domnia sa bate planul la invective, astfel încât V. V. Ponta nici nu mai are nevoie de purtător de cuvânt. Da, dar, în primul tur, PSD poate conta pe aproximativ 40%, iar în turul doi, nu mai mult de 47-48%. În locul lui, aş ezita să-mi anunţ candidatura, pentru că, în cafea sau bobi se arată o înfrângere.

Astea-s perspectivele, în zadar bârfesc pe la portiţă babele analiste. Din nimic, se întrezări o ciudată şi sigură victorie. Dar se putea nuntă fără înjunghieri? Proaspăta alianţă a dat cu mucii în fasole la intonarea imnului. Frica a fost mai mare decât bostănăria, iar oportunismul, cât capra. Umbra duşmanulu a plutit în sală, tocmai prin absenţă. Numele lui Traian, scos pe furiş din sală, a arătat clar cine-i jupânul şi încotro se-ndreaptă, chiorâş, toate privirile. Altfel, ai zice că-s oameni serioşi!