Aceasta pare să fie explicaţia ultimelor sale declaraţii, în care descrie o Românie aflată în pragul Apocalipsei, şi care are nevoie de intervenţia sa urgentă pentru a fi salvată.

Iată tabloul negru în care Dragnea descrie România:

Sunt absolut sigur că toţi cei care mai susţin în continuare acest sistem corupt în profunzime, care a produs victime, chiar oameni care au murit nevinovaţi, care a virusat, a otrăvit un sistem public în România — toţi cei care îl mai susţin, de teamă, din interes, sau din prostie, sunt din ce în ce mai puţini şi nu înţeleg că procesul este ireversibil, cu toate manipulările care au fost făcute până acum, dar care au din ce în ce mai puţin efect. Încep să nu mai ţină, pentru că încep să apară tot mai multe dovezi evidente şi în faţa evidenţei orice om normal cedează, adică este aproape imposibil să convingi un om normal şi de bună credinţă să se lase dus de un val de manipulare când avem nişte dovezi evidente.

„Din câte îmi aduc aminte, Florian Coldea nu era singur la SRI. Era şi George Maior. Trebuie să ajungem la adevăr cu Coldea, e legendă sau adevăr.

Cum a fost numită Kovesi de Traian Băsescu în 2013? Comisia SRI va ajunge în posesia numirii lui Kovesi în 2013. E foarte aproape. Ca să stea în picioare, să nu ţipăm unii la alţii, aceste lucruri trebuie să fie făcute instituţional, ca să aibă greutate şi să stea în picioare. Sper că nu am stricat noaptea unora. Eu cred că această Comisie va ajunge la rezultate. Din câte îl cunosc pe Claudiu Manda şi pe ceilalţi din Comsia SRI, sunt oameni care nu se sperie. Vor fi multe nopţi de nesomn pentru unii. Au depăşit linia roşie. Lovesc la temelia statului şi calcă pe prea multe cadavre. Este prea mult. Nu mai merge. Ştiţi cum e cu mămăliga românească? Odată bubuie!

Dragnea vede prea multe „cadavre“ şi lovituri la temelia statului

Ca de obicei, Dragnea nu învaţă nimic din erorile trecute. După lucrările Comisiei privind gaura în buget lăsată de guvernul Cioloş, de care s-a ales praful, nu se mai ştie nimic despre ele, după ce Comisia privind alegerile din 2009 s-a acoperit de ridicol, prin concluzia „alegerile au fost fraudate, dar nu avem dovezi certe“, Dragnea înfiinţează alte comisii: Comisia privind arhivele SIPA, Comisia SRI condusă de proaspătul său şef Claudiu Manda sau o comisie specială, pentru declaraţiile fostului ofiţer SRI, Daniel Dragomir, Comisia pentru anchetarea modului în care a fost numită Kovesi, cu bătaie şi spre Victor Ponta.

Cazul Dragomir

Liviu Dragnea se agaţă acum cu disperare de declaraţiile fostului ofiţer Daniel Dragomir la două posturi tv, dar nepreluate de alte instituţii de presă.

Liviu Dragnea nu înţelege sau se preface că nu înţelege ce este putred în toate aceste declaraţii:

  • Daniel Dragomir vorbeşte ca un atoatecunoscător al subteranelor SRI, deşi nu a avut un post la vârful SRI
  • De ce a tăcut până acum, şi nu a spus ce ştia atunci când le-a aflat?
  • De ce vine la presă şi nu se duce în primul rând la parchete, să facă denunţuri cu probele aferente?
  • Ce implicaţie a avut în afacerea Black Cube, pentru care a făcut şi arest?
  • Nu cumva declaraţiile de acum reprezintă răzbunarea faptului că nu i s-au dat funcţii, importanţă şi sprijin în propriile afaceri?

Unde greşeşte fatal Liviu Dragnea. O Comisie parlamentară, fie şi Comisia de supraveghere a SRI, nu va avea acces la documente esenţiale, operative, care să poată proba, eventual, cele declarate de Dragomir. Pur şi simplu astfel de documente nu pot deveni publice, în nici o ţară din lume. Vom avea încă o Comisie care va da din colţ în colţ pentru că nu are pe ce să-şi întemeieze concluziile.

Mai greşeşte Dragnea când îşi pune în cap SRI şi parchetele, crezând că poate prelua controlul asupra lor. Nu poate. În România nu mai funcţionează principiul „partidul unic e în tot şi în toate“. Nu mai merge, pur şi simplu. Suntem deja semnatari ai tratatelor UE privind statul de drept, separaţia puterilor în stat, ştim ce înseamnă „checks and balances“. Aşa că va marca încă un eşec, după cel cu programul de guvernare, când a dat ce nu avea de unde să dea.

Aceasta este a doua misiune a acestei „miuţe“ de-a comisiile parlamentare. Să abată atenţia de la neputinţa guvernării de a da ce nu are. Toate datele economice, situaţia din multe instituţii ale statului, arată că nu există în realitate resurse pentru promisiunile făcute în programul de guvernare. Că totul a fost o cacialma prostească, menită să ducă la câştigarea alegerilor. După care, mai vedem noi ce facem. Şi iată că văd acum.

Proiectul lui Tudorel Toader

Cum spuneam, este ultima carte pe care o mai poate juca Dragnea, înainte de a fi devorat de propriul partid, cu o experienţă bogată în devorarea liderilor.

Preluarea numirii şefilor de parchete de către ministrul Justiţiei (CSM poate refuza o singură dată propunerile acestuia), preluarea Inspecţiei Judiciare tot de către ministru, prin care să fie terorizaţi judecătorii, înfiinţarea unui Departament special în Parchetul General care să se ocupe de anchetarea magistraţilor, toate aceste noi prevederi sunt de natură a aduce justiţia sub controlul politic, să-i sperie pe magistraţi suficient de mult încât să devină ascultători la ordinele venite de la partid.

Ministrul Toader argumentează că şi în alte ţări e la fel. O fi, dar acolo nu există atâta corupţie şi hoţie la vârful politicii, aşa încât să fie necesară încălecarea justiţiei pentru a se apăra de braţul legii.

Nu sunt semne că aceste schimbări la legile justiţiei vor trece. Ambasadele ţărilor partenere deja l-au atenţionat pe Toader şi pe Dragnea că se joacă cu focul, magistraţii, în primul rând procurorii, le-au respins, iar „strada” abia aşteaptă ca aceste schimbări să devină iminente pentru a repeta scenariul din februarie 2017.

„Strada” reprezintă de departe factorul care-i sperie cel mai mult pe actualii guvernanţi, şi de la ea li se va trage sfârşitul.

Ce nu înţelege Dragnea: România nu mai este aceea din timpul dnei. Rodica Stănoiu, internetul şi călătoriile în străinătate au schimbat masiv optica populaţiei asupra modului în care se face politică. A intrat într-o capcană cu programul de guvernare, din care nimic nu-l mai poate salva, când propriii votanţi vor realiza că au fost minţiţi cu neruşinare.