Diaspora are nevoie de mai mult decât un pansament electoral

FOTO Inquam Photos/George Călin

Felul în care este organizat votul în diaspora este un dezastru. Cu siguranţă sunt necesare mai multe secţii de vot în diaspora. Dar ceea ce pare o simplă problemă de logistică electorală, cu o soluţie la fel de simplă („să deschidem mai multe secţii“), este, de fapt, o manifestare a unei probleme mai complexe.

O condiţie esenţială pentru un scrutin democratic este să ai o listă electorală, iar românii din diaspora nu au o listă electorală funcţională. Votul diasporei pe listele suplimentare este, din punct de vedere tehnic, o aberaţie. Votul pe lista suplimentară este o facilitate pentru alegătorii care în ziua votului nu se află în localitatea de domiciliu. Cuvântul cheie este „domiciliu“ - românii din diaspora se află în localitatea de domiciliu în ziua votului, nu în afara ei.

Evidenţa populaţiei se opreşte la graniţele ţării. Singurul mecanism disponibil pentru cetăţenii cu domiciliul în afara ţării este paşaportul pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate (paşaportul CRDS). Doar că această soluţie este nefuncţională - paşaportul CRDS este cvasi-inutil în orice interacţiune cu statul după ce ai trecut de grănicer. Instituţiile statului nu prea sunt în stare să facă distincţia între serviciile pe care trebuie să le ofere cetăţenilor şi cele pe care trebuie să le ofere rezidenţilor. Cetăţeanul nerezident este o făptură care nu prea intră în logica administrativă a statului român.

Pentru o doză de obiectivitate, să spunem că nici cetăţenii (nerezidenţi) nu fac prea bine această distincţie. Una din dificultăţile des invocate este aceea că nu îşi pot deschide conturi bancare sau face contracte de telefonie mobilă sau utilităţi fără buletin. În situaţii de genul acesta, buletinul nu dovedeşte atât cetăţenia, cât rezidenţa. Dacă banca la care mergi sau operatorul de telefonie nu doreşte să ofere servicii nerezidenţilor, faptul că obţii o carte de identitate doar pentru acel cont/contract este o formă de fraudă.

Consecinţa practică a acestui sistem nefuncţional este că cetăţenii români din diaspora nu folosesc CRDS. Drept urmare, statul trebuie să se bazeze pe tot felul de statistici ca să îşi facă o idee (destul de imperfectă) despre câţi români sunt prin diaspora şi pe unde anume.

Legătura cu alegerile este dată de faptul că listele electorale sunt generate pe baza datelor de evidenţă a populaţiei. Astfel, pentru a avea o listă electorală pentru diaspora, trebuie să ai o evidenţă a populaţiei din diaspora.

Există o listă electorală a diasporei - pe ea se regăsesc cei 7-800.000 de români care au acel paşaport CRDS. E de presupus că aceştia sunt cei care au legături mai slabe cu ţara şi care nu prea au de rezolvat probleme birocratice pe „acasă“. Că dacă ar avea, şi-ar face repede o carte de identitate.

Statul român nu are cum să gestioneze corespunzător procesul electoral din diaspora pentru că nu are o evidenţă a populaţiei în diaspora şi nu are această evidenţă a populaţiei pentru că nu oferă un mecanism eficient şi funcţional de înregistrare pentru cetăţenii săi din afara ţării. Ne inflamăm la fiecare scrutin pe tema dreptului românilor din diaspora de a vota. Dar, dacă e să fim realişti, dificultăţile lor de a obţine servicii consulare în general sunt mult mai problematice decât să stea la coadă să voteze.

Şi, pentru că românii din diaspora au în continuare cărţi de identitate, ei se regăsesc pe listele de vot de la alegerile locale, unde chiar poţi ridica legitim problema integrităţii listei electorale.