Diaspora, frumoasa străină a alegerilor

Nu este un secret, dar nici de data aceasta diaspora nu a fost considerată ca fiind utilă vreunui scrutin. Tristeţea pe care o încerc în faţa acestei constatări - negată doar de câteva accidentale deplasări, la Torino sau aiurea, a prim-ministrului Victor Ponta, candidatul stângii - este cea pe care am încercat-o cândva, la prima mea revenire în ţară.

Este tristeţea celor care nu vor reveni acasă pentru că ştiu că nu sunt nici doriţi şi nici toleraţi. Sunt, pur şi simplu, musafirul neaşteptat pe care nu ai cum să-l dai afară pe uşă, pentru că face parte din familie. Dar pe care ai prefera să nu-l mai vezi niciodată. Cam aşa este cu diaspora românească.

Guvernul actual nu este pregătit să facă ceva pentru a le facilita întoarcerea, iar slabele mesaje transmise de primul ministru, atunci când l-a numit pe Bogdan Stanoevici ministru al Românilor de pretutindeni, nu au dat roade. Timpul a fost scurt. Cu câteva întâlniri în afara graniţelor nu se face primăvară iar, în acest caz concret al alegerilor prezidenţiale, nu s-a făcut nici măcar atât: nicio dezbatere sau prezentare a tabloului candidaţilor.

Poporul român, pe scurt, confraţii din ţară, nu privesc cu foarte mult drag spre diasporă, în afara cazurilor în care acea diasporă adăposteşte ceva rude. Diaspora este un ceva nelămurit, o euglena verde care se dă mare după ce a plecat laş din ţară, şi acum "mai are pretenţia de a reveni şi de a ne lua locurile de muncă. Şi ălea puţine".

De diasporă s-au legat însă cam toţi, şi popor şi guvern, atât în 2009, la precedentele alegeri prezidenţiale, cât şi în 2012, la referendumul de destituire a preşedintelui. Diaspora a fost cea băsistă, cea care, pe furate sau nu, căci s-au auzit destule voci şi în acest sens, a înclinat balanţa spre Traian Băsescu. Din depărtare.

Calimera s-a schimbat acum. Candidaţii şi guvernul ştiu, pertinent, că diaspora este acum fie turmentată fie indiferentă. În lipsa candidatului Traian Băsescu, cu foarte puţine excepţii, ea nu va mai produce nicio surpriză pentru că nu va mai vota. Prevăd un absenteism puternic duminica aceasta. Nu pentru că secţiile de vot sunt departe de rezidenţele alegătorilor. Nu numai. Ci pentru că diaspora nu ar vota cu Victor Ponta.

Diaspora nu iartă, niciodată, este una din calităţile ei, şi nu se prostituează.

Diaspora nu poate fi cumpărată cu promisiuni iar isprăvile DNA (Direcţia Naţională Anti-corupţie) sunt doar fapte normale într-o lume occidentală. Însă diaspora este foarte conştientă, deşi ar fi putut fi convinsă de lucrul contrar, că niciunul din candidaţii dreptei nu se ridică la nivelul lui Victor Ponta. Scriu nivel şi nu adaug niciun adverb. Niciunul din candidaţi nu este capabil să i se opună ca 1.popularitate în rândul românilor, 2.tupeu, 3.o anume nepăsare şi nonşalanţă inegalabile, 4.indiferenţă şi sânge rece care l-au determinat să nu răspundă atacurilor (inclusiv cel cu ofiţerul acoperit), 5.o agresivitate latentă în cadrul unei confruntări.

Traian Băsescu era singurul care avea în el toate cele necesare pentru a contra aceste cinci ...nici nu sunt calităţi, ci arme.

Dispreţuirea diasporei o văd ca pe o mare greşeală, căci diaspora, cele 4 milioane de români din străinătate, reprezintă oglinda celor 19 din ţară. Ei sunt voi. Cu fricile voastre, cu orbirea voastră, cu curajul pe care-l mai aveţi. Pe undeva. Diaspora nu va mai surprinde anul acesta, nu mai aşteptaţi nimic de la ea. Dan Puric a scris cândva o carte pe care nu ştiu de ce nu am avut curajul să o cumpăr la Salonul de carte de la Paris, anul acesta: Cine suntem. Dar tot el scrie undeva că

dacă vrei să cucereşti un popor nu trebuie să vii cu armata peste el. Este suficient să-i tai rădăcinile şi privirea spre cer.

Cam asta au făcut guvernanţii cu poporul român. Admiţând că diaspora reprezintă atât rădăcinile cât şi privirea spre cer.