Despre viitorul, celebrul, dar puţin probabil referendum

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Băsescu critică modul de lucru al comisiei de revizuire a Constituţiei şi afirmă că a declanşat procedura pentru un nou referendum, cu aceleaşi întrebări ca în 2009. În calitate de membru al comisiei de revizuire, mă simt nevoită să explic unele aspecte.

Cred sincer că, în 2009, rezultatul referendumului a fost unul atât de tranşant într-o anumită direcţie pe fondul dezinformării practicate la acel moment de preşedinte. Acesta a înţeles să folosească referendumul ca instrument de campanie electorală şi să îşi atragă simpatia votanţilor prin măsurile propuse, şi anume: reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la parlament unicameral. Ce nu au înţeles mulţi atunci a fost că preşedintele nu a recurs la instrument constituţional pentru că subit simţea nevoia să consulte poporul cu privire la o asemenea problemă. Dacă o asemenea propunere era bine intenţionată, iniţia referendumul mai înainte, într-o perioadă oarecum neutră din punct de vedere politic, astfel încât acesta să nu coincidă cu alegerile prezidenţiale la care şi dânsul candida pentru un nou mandat.

Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar în 2009 o mare parte din afişele de campanie ale domnului Băsescu promova referendumul alături de fotografia dumnealui. Aşadar, de ce binevoitorul domn propunea referendumul şi îşi promova imaginea în campanie alături de cele două propuneri, în timp ce contracandidatul nu făcea asta? Simplu. Pentru că el putea, iar contracandidatul nu putea. Art. 90 din Constituţie prevede: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.” Subliniez aici sintagma „după consultarea Parlamentului” şi veţi vedea mai încolo şi de ce.

Acum, cu privire la referendum. Teoria dreptului constituţional ne învaţă că există două tipuri de referendum, după criteriul efectelor juridice: referendumuri decizionale, care produc efecte juridice în mod direct şi referendumuri consultative, care nu produc efecte juridice. Aceste două tipuri de referendum se regăsesc şi în Constituţia României.

Ce înseamnă că un anumit tip de referendum nu are efecte juridice obligatorii?  Înseamnă că el nu poate produce efecte în mod direct, ci obligă Parlamentul, care în esenţă reprezintă un for de dezbateri şi care nu îndeplineşte doar un rol tehnic de adoptare a legilor, să dezbată această propunere. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul comisiei de revizuire şi se va întâmpla şi în plen. Mai mult, chiar dispoziţiile din Constituţie referitoare la iniţiativa legislativă a poporului, fie că vorbim de legi ordinare, organice sau de revizuire, conduc la concluzia că aceste propuneri nu sunt obligatorii pentru Parlament în sensul de a fi adoptate, ci este obligatorie dezbaterea lor, urmând ca în baza principiului reprezentării, parlamentarii să decidă pentru sau împotriva unei anumite soluţii.

Este important de subliniat că voinţa populară, chiar dacă a fost exprimată în forma unui referendum, se poate oricând schimba, deoarece nici poporul nu e ţinut de rezultatul unei consultări, prin care s-a formulat un punct de vedere valabil la un anumit moment şi într-un context dat. Deoarece poporul e deţinătorul puterii de stat, conform art. 2 din Constituţie, modalităţile prin care acesta poate exercita suveranitatea de stat sunt: fie prin organele sale reprezentative, desemnate pe calea alegerilor libere, periodice, fie pe calea directă a referendumului. Luând în considerare că actuala majoritate parlamentară este constituită pe baza voinţei populare exprimate la alegerile din 2012, cred că este justificat să credem că deciziile Parlamentului sunt legitime şi justificate de voinţa populară.

Celălalt tip de referendum este cel prevăzut de art. 151 şi este cel privitor la revizuirea Constituţiei şi  reprezintă forma cea mai des întâlnită în dreptul comparat, referendum de tip obligatoriu, decizional, normativ la nivel constituţional.

În 2011 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unor propuneri de revizuire iniţiate de preşedinte şi premierul Boc. Ce recomanda la acel moment Curtea nu face decât să îi contrazică opiniile preşedintelui de acum. Decizia CCR nr. 779 din 17 iunie 2011 spunea aşa: „Curtea apreciază necesară completarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) în sensul exceptării de la referendumul cerut de Preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceeaşi problemă”. Deci, până şi judecătorii Curţii Constituţionale, despre care opinia publică şi o parte a presei spuneau că sunt de partea lui Băsescu, au tras un semnal de alarmă: nu e în regulă dacă referendumul consultativ pe care Preşedintele îl iniţiază conţine întrebări specifice referendumului obligatoriu pentru revizuirea Constituţiei.

Revizuirea Constituţiei reprezintă instrumentul prin care poporul îşi exprimă suveranitatea şi stabileşte conduita pe care trebuie să o aibă cele trei puteri, instituţiile şi autorităţile publice cu privire la organizarea şi funcţionarea statului. Cu toate acestea, Constituţia nu reprezintă doar o limitare a celor trei puteri. La rândul său, poporul este ţinut să respecte normele constituţionale şi procedura de schimbare a acestor norme impuse prin propria voinţă. Altfel spus, poporul îşi exercită suveranitatea, însă la rândul ei suveranitatea se exprimă în limitele stabilite de popor prin Constituţia supusă revizuirii. Acesta este principalul motiv pentru care un referendum consultativ pe probleme de interes naţional nu poate constitui în sine un mijloc de revizuire indirectă a Constituţiei.

Practic, prin decizia menţionată anterior, Curtea atrage atenţia că nu este în regulă ca aceeaşi problemă să fie discutată prin două tipuri de referendumuri, unul cu caracter consultativ şi unul cu caracter obligatoriu, fiind suficientă aducerea spre dezbatere şi aprobare prin referendum obligatoriu a unui proiect de revizuire a Constituţiei, manifestarea de voinţă a poporului, exprimată prin vot, fiind în această situaţie dată, prin raportare la întregul proiect, privit ca un sistem de norme care urmează să fie integrat în Constituţia revizuită. Astfel, se evită situaţii similare celei din anul 2009, când mulţi dintre alegători au dat un vot-sancţiune clasei politice la acel referendum, fără a înţelege poate în totalitate implicaţiile respectivelor propuneri.

Preşedintele  acuză comisia că nu ţine cont de voinţa poporului de la referendum, care s-a pronunţat în favoarea parlamentului unicameral. Cine îl contrazice oare pe preşedinte şi ne spune că un parlament unicameral nu este viabil în România? Tot Curtea Constituţională, în aceeaşi decizie din 2011! În primul rând, ne aminteşte că în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală, încă din 1864, de la „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, iar singura perioadă când România a avut sistem unicameral a fost în perioada comunistă.

Structura bicamerală a unui Parlament este o expresie a echilibrului implicat de principiul proporţionalităţii. Astfel, camerele sunt egale, dar sunt diferenţiate funcţional în ceea ce priveşte exercitarea competenţelor lor. E justificată păstrarea parlamentului bicameral şi nu trecerea la unincameral pentru că, aşa cum spunea şi Montesquieu, “pentru a nu putea abuza de putere, trebuie ca, prin aşezarea lucrurilor, puterea să oprească puterea.”  Sistemul bicameral asigură o mai mare atenţie în alcătuirea legilor, dezbaterile fiind mult mai complexe, deoarece se aduc soluţii diverse, fapt ce permite să se evite acordarea unui vot pripit sau adoptarea unui act îndoielnic din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Toate aceste aspecte au fost reţinute şi de specialiştii în drept constituţional din cadrul societăţii civile, fiind reţinute atât în volumul„Reforma constituţională:analiză şi proiecţii - Raportul Comisiei pentru o nouă Constituţie a Fundaţiei Horia Rusu” http://www.fundatiahoriarusu.ro/structura-parlamentului%E2%80%93bicameralism-sau-unicameralism-85-din-populatia-ue-traieste-intr-un-stat-cu-parlament-bicameral.html cât şi cu ocazia dezbaterilor organizate în cadrul Forumului constituţional pe această temă.

Preşedintele susţinea cu tărie în anul 2009, dezinformând grav opinia publică, faptul că singurul mod de a reduce numărul de parlamentari este trecerea la sistemul unicameral. Ei bine, nu este singura metodă, existând şi o altă soluţie mult mai eficientă, care nu presupune renunţarea la sistemul bicameral. Cu toate acestea, odată intrată în mentalul colectiv ideea revizuirii Constituţiei în sensul stabilirii numărului de parlamentari, aceasta nu a mai putut fi combătută cu argumente logice, pentru că devenise o luptă de “care pe care”.

Revenind la voinţa poporului exprimată la referendumul consultativ din anul 2009, nu cred că se pune problema ca actualul Parlament şi actuala Comisie de revizuire a Constituţiei să nu fi respectat voinţa populară exprimată cu ocazia referendumului. Spun acest lucru în contextul în care Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament prin care se prevede în Constituţie, în mod expres, numărul maxim de deputaţi, deşi acest lucru se putea face şi prin modificarea legii electorale. S-a optat pentru această soluţie tocmai pentru a evita apariţia unor noi controverse pe această temă şi pentru a evita situaţia de la alegerile din 2012, când au devenit parlamentari un număr foarte mare de persoane. În acest context, decizia preşedintelui de a demara un referendum consultativ apare ca fiind total nejustificată, din moment ce proiectul de revizuire va fi supus unui referendum cu caracter obligatoriu.

Cu toate acestea, se pare că activitatea Comisiei de revizuire, opinia Curţii Constituţionale, opinia specialiştilor în drept constituţional, opinia Forumului constituţional pe aceste teme nu prezintă prea mult interes pentru domnul Preşedinte, care declara, cu seninătate, că a demarat procedurile pentru organizarea unui referendum. Potrivit Constituţiei României: “Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional.” Mă întreb când au avut loc aceste consultări? Când s-a prezentat Preşedintele în Parlament pentru a-l consulta?  Nu s-a prezentat, a demarat această procedură cu încălcarea Constituţiei României, aspect care, se pare nu reprezintă, pentru domnia sa, un impediment în a ţine discursuri despre importanţa respectării Constituţiei. Se pare că îi stă în caracter domnului Preşedinte să declanşeze referendumuri fără consultări, fără dezbateri prealabile pe tema care face obiectul referendumului consultativ. De altfel, referendumul iniţiat de Traian Băsescu acum câţiva ani a fost declanşat la fel, fără a exista în prealabil dezbateri pe această temă şi cu inducerea ideii că reducerea numărului de parlamentari se poate face doar prin trecerea la unicameral.

Ce concluzie trag eu? Că aceste declaraţii sunt doar o diversiune politică, construită pe principiul “divide et impera”, preşedintele încercând ca prin dezinformare (încă o dată) să îşi câştige simpatia populară şi să mai reducă din capitalul de încredere de care se bucură actuala putere.

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite