Democraţie, bună guvernare şi iniţiativă civică în România

Lumea întreagă a sărbătorit pe 15 septembrie Ziua Internaţională a Democraţiei, care celebrează principiile, valorile şi guvernarea democratică. Cu acest prilej, este oportun să reflectăm la status quo-ul democraţiei în ţara noastră.

După de 25 de ani de tranziţie şi 8 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, democraţia românească nu este încă una consolidată. Cu toate că avem alegeri o dată la 4-5 ani şi aplicăm, sau în cele mai multe cazuri, mimăm respectarea anumitor proceduri, democraţia românească este încă fragilă, predispusă la a fi capturată de diferite grupuri de interese.

Care este principala problemă?

De prea multe ori, vedem exemplul unor oameni care intră în politică pentru a se folosi de resursele publice în interes propriu, pentru a-şi forma o reţea de influenţă şi pentru a se îmbogăţi. Parlamentarii şi primarii penali reprezintă doar cel mai recent exemplu în acest sens. Capturarea statului de către aceste grupuri de interese, care ajung să controleze accesul la resursele publice în detrimentul majorităţii cetăţenilor, împiedică creşterea şi dezvoltarea economică, socială şi politică a României.

Reprezentanţii politici se îmbogăţesc astfel pe seama societăţii în ansamblul său şi alimentează un cerc vicios al subdezvoltării, prin instituţii politice şi economice ‘extractive’ – în accepţiunea folosită de Daron Acemoğlu şi James A. Robinson în renumita lor carte “De ce naţiunile eşuează”. Cuvântul ‘politician’ a ajuns chiar să fie asociat cu cel de ‘corupţie’, iar credibilitatea principalelor partide politice este la pământ. Aleşii politici afişează o acută lipsă de răspundere în faţa cetăţenilor pe care ar trebui să îi reprezinte. Alegerile sunt câştigate de cele mai multe ori în baza unor promisiuni goale şi a cumpărării de voturi, iar după primirea mandatului politicienii uită de electorat şi de măsurile promise. 

Proasta guvernare a României în ultimele două decenii şi jumătate reprezintă aşadar principala frână în calea dezvoltării economice a ţării noastre. Atât timp cât clasa politică actuală continuă să guverneze, politicile publice vor rămâne la fel de ineficiente, iar clientela politică va controla mai departe sectoarele economice cheie. 

Soluţii propuse: reforma sistemului politic şi implicarea societăţii civile

Reînnoirea clasei politice româneşti este indispensabilă dacă ne dorim o ţară democratică, prosperă şi respectată în Europa secolului XXI. Sistemul politic trebuie reformat, iar acest deziderat poate fi realizat prin presiune din partea cetăţenilor şi a societăţii civile.

Pentru că o democraţie este la fel de bună precum cetăţenii săi. O democraţie nu se rezumă la alegeri o dată la 4-5 ani sau la mimarea unor proceduri. Ea înseamnă participarea activă a cetăţenilor nu doar la alegeri, ci în mod continuu la elaborarea politicilor publice şi a legislaţiei. Prin urmare, la baza unei bune guvernări stă implicarea activă a cetăţenilor şi a societăţii civile.

Societatea civilă are rolul de a-i trage la răspundere pe reprezentanţii politici şi de a conecta guvernarea la interesele cetăţenilor. Este astfel un factor principal de presiune împotriva corupţiei şi a proastei gestiuni a resurselor publice. Mai mult, societatea civilă contribuie la buna guvernare prin reprezentarea intereselor cetăţenilor, puterea de mobilizare, monitorizarea guvernanţilor şi transparentizarea procedurilor administrative. Rolul societăţii civile este important mai ales atunci când celelalte mecanisme democratice menite să asigure guvernarea în interes public, precum competiţia între partidele politice, instituţiile publice sau mass-media eşuează.

Între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ţările care au un scor ridicat în ceea ce priveşte calitatea guvernării au totodată cetăţeni implicaţi în organizaţii neguvernamentale, voluntariat şi activităţi politice – inclusiv prin acţiuni de contestare a puterii politice.

Însă conform Eurobarometrului din 2013, România are una dintre cele mai scăzute rate de afiliere la o organizaţie neguvernamentală – între trei şi patru procente, faţă de media europeană de douăzeci de procente. De multe ori cetăţenii români se feresc să se implice în viaţa publică şi în procesul de guvernare din cauza neîncrederii cronice în clasa politică actuală. 

Cetăţenii s-au săturat să fie trataţi cu dispreţ şi călcaţi în picioare chiar de către cei care ar trebui să îi reprezinte, să guverneze pentru ei şi în interesul lor. Iar această dezamăgire faţă de clasa politică se traduce adeseori într-o atitudine apatică şi fatalistă, alimentată totodată de rămăşiţele vechii mentalităţi din timpul regimului comunist. Astfel, deşi nemulţumiţi de funcţionarea sistemului politic, cetăţenii de multe ori consideră că acesta nu poate fi schimbat şi preferă să se resemneze. 

Primele semne de schimbare

Cu toate acestea, mobilizarea civică în România a crescut semnificativ din 2012, culminând cu protestele din septembrie 2013 împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană şi cu manifestaţiile din diaspora împotriva procesului electoral defectuos din timpul alegerilor prezidenţiale din 2014. Aceste proteste, organizate în special pe internet şi prin reţelele de socializare de tineri activişti, au reuşit să mobilizeze oameni de diferite vârste, categorii sociale şi orientări ideologice, marcând astfel cele mai mari demonstraţii de la începutul anilor ’90 în România. Ele sunt totodată expresia unei luări de poziţie a cetăţenilor împotriva corupţiei, a proastei guvernări şi a legăturii nefaste dintre politicieni şi mediul de afaceri care erodează economia de piaţă şi democraţia românească. 

Aceste mişcări indică totodată o trezire şi o consolidare treptată a conştiinţei civice a cetăţenilor români, mai ales a celor tineri, care au înţeles în sfârşit că pot schimba ceva şi că pot avea un rol activ în prevenirea abuzurilor şi în buna guvernare a ţării. De la un protest la altul, cetăţenii au învăţat despre instrumentele democratice puternice pe care le au la îndemână, şi-au înţeles propria eficacitate şi s-au hotărât să nu-şi mai lase drepturile călcate în picioare. Mai mult, acest tip de activism civic creează premisele pentru o asumare a responsabilităţii şi o implicare politică a tinerei generaţii, însă nu după regulile şi în cadrul creat de partidele existenţe, ci prin conturarea unui nou set de reguli.

Chiar şi reprezentanţii principalelor partide au înţeles că status quo-ul politic nu poate fi menţinut, iar la nivel declarativ susţin măsuri pentru recredibilizarea Parlamentului şi introducerea unor coduri de conduită pentru parlamentari. Totuşi, punerea în aplicare a acestor măsuri de către exponenţii actualei clase politice este improbabilă având în vedere antecedentele acestora, fiind necesar aportul societăţii civile şi al unor noi actori pe scena politică românească.

Un pas înainte, prin mecanismele puse la dispoziţia societăţii civile

Un alt exemplu foarte important îl constituie iniţiativele cetăţeneşti. În baza articolului 74 din Constituţie, cetăţenii au dreptul de a iniţia propuneri legislative dacă reuşesc să strângă 100.000 de semnături din cel puţin un sfert din judeţele ţării. Acest instrument nu a fost utilizat cu succes până acum din cauza obstacolelor administrative şi a reticentei autorităţilor publice, însă recent a început să capete vizibilitate. Procesul prin care trebuie să treacă iniţiatorii unor astfel de iniţiative este unul greoi şi birocratic, dar chiar dacă acestea nu sunt adoptate în Parlament, ele au rolul de a stimula dezbaterea publică şi comunicarea între cetăţeni. Iniţiativele cetăţeneşti joacă astfel un rol esenţial în ceea ce priveşte întărirea conştiinţei civice şi a practicilor democratice în România.

Noile forme de participare şi activitate civică şi politică devin din ce în ce mai vizibile, cu caracter mai direct şi spontan, inclusiv sub influenţa schimbărilor de ordin tehnologic, economic, social şi cultural. Prin reţelele sociale şi tehnologia web 2.0, cetăţenii pot influenţa şi contribui în mod semnificativ la elaborarea legislaţiei şi a politicilor publice. Astfel, puterea se mută treptat dinspre instituţiile birocratice precum guvernul înspre reţelele de organizaţii, asociaţii şi cetăţeni. 

În concluzie, buna guvernare nu va posibilă în secolul XXI fără participarea publică a cetăţenilor, guvernarea participativă devenind soluţia viabilă pentru o democraţie consolidată şi o economie competitivă în România. Iar atâta timp cât instituţiile publice nu răspund acestor tendinţe, ele riscă să devină irelevante. O societate civilă activă, implicată direct, ‘participativ’ în elaborarea legislaţiei şi a politicilor publice este indispensabilă în acest context. Acest lucru ar trebui să fie o temă de gândire pentru fiecare dintre noi.

Aşadar, haideţi să încetăm cu fatalismul. Opţiunile nu mai sunt doar să ne plângem sau să plecăm din ţară. Putem să închidem ochii, să întoarcem capul, dar asta nu ne dă dreptul să mai criticăm.

Suntem mai mulţi decât ei. Putem şi trebuie să ne implicăm, să schimbăm ceea ce nu ne place. Nu este un drept rezervat unora, ci unul pe care putem şi trebuie să ni-l asumăm  cu toţii. Pentru o Românie dezvoltată, demnă şi bine guvernată!