Demisia lui Gabriel Oprea – Case closed. Cine pierde şi cine câştigă

Gabriel Oprea FOTO Mediafax

După o săptămână de frământări, presiuni şi chiar proteste publice, subiectul demisiei lui Gabriel Oprea devine „Case closed“ pentru decidenţii politici. Mingea este acum pasată în curtea procurorilor, însă este greu de crezut că ancheta desfăşurată de aceştia va aduce date care să genereze în final demisia ministrului de Interne.

Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis şi-au făcut calculele politice şi au constatat că riscurile pentru declanşarea unei crize sunt mult prea mari şi cu evoluţii greu de anticipat. Pentru Victor Ponta a primat calculul politic, scaunul de prim-ministru fiind mult mai important decât beneficiul de imagine pe care l-ar fi avut de pe câştigat de pe urma remanierii unui ministru compromis din punct de vedere al imaginii.

Liviu Dragnea a preferat să se extragă atât pe sine, cât şi Partidul Social Democrat din această poveste. Noul şef al social-democraţilor încă se aşază în scaunul de preşedinte şi are deja deschis frontul reformei în partid. Este puţin probabil ca Dragnea să rişte deschiderea unui nou front prin retragerea sprijinului premierului.

Klaus Iohannis a ales jocul de imagine însă reuşeşte, pas cu pas, să îşi creeze numeroase complexe de autoritate în raport cu alte instituţii ale statului.

Cine câştigă

Victor Ponta este actorul politic care are cel mai mult de câştigat din acestă poveste. Premierul nu numai că nu i-a solicitat demisia ministrului de interne, dar şi-a asumat şi riscul de a-l apăra public.

Ponta şi-a făcut calculele politice şi a realizat că beneficiul de imagine pe care l-ar câştigat de pe urma demiterii lui Gabriel Oprea îl constă atât scaunul de prim-ministru, cât şi cariera politică.

Pentru Victor Ponta principalul obiectiv este menţinerea în funcţia de prim-ministru până în decembrie 2016. Pe termen scurt, fără presiunea unei noi candidaturi în 2016, Victor Ponta îşi permite să joace politic mult mai relaxat, chiar dacă are pierderi de imagine.

Prin menţinerea lui Oprea în guvern, Ponta îşi asigură liniştit mandatul de premier până la sfârşitul anului 2016. De altfel, premierul l-a şi atenţionat pe Gabriel Oprea, declarând că:

„Strict politic, cred că e o lecţie foarte bună pentru toţi, şi pentru domnul Oprea. Îmi aduc aminte că în fiecare dimineaţa îl chema Klaus Iohannis să-i spună să rupă coaliţia şi să-l pună prim-ministru, după aia venea doamna Gorghiu la Ministerul de Interne la cafea, după aia Predoiu înălţa nişte ode prin presă”.

De asemenea, menţinerea lui Oprea îi oferă lui Victor Ponta un plus nesperat în raporturile de putere în interiorul Coaliţiei de guvernare şi în raporturile de putere din interiorul PSD.

Gabriel Oprea este actorul care beneficiază de un câştig pe termen scurt, însă acumulează pierderi pe termen lung.

Pe termen scurt:

Oprea câştigă din punct de vedere al raporturilor de putere, dovedeşte că este un personaj greu de ucis, care îşi permite chiar să ignore sfatul în privinţa demisiei primit de la şeful statului.

Reţeau pe care şi-a construit-o prin controlul pe care îl exercită asupra diverselor instituţii ale statului – Serviciul de Informaţii al MAI, Poliţia Română, doctoratele acordate prin reţeaua SRI unor capi ai justiţiei – se dovedeşte a fi  extrem de puternică şi de activată.

Puterea lui Oprea de a atrage parlamentari şi forţa de negociere a acestuia au stat tocmai în imaginea de pion important al diverselor structuri de putere, capacitatea de a asigura protecţie în faţa justiţiei şi informaţiile pe care i le pun la dispoziţie structurile informative aflate în subordinea sa.

La aceste atuuri se adaugă acum şi capacitatea de a controla mass-media. Oprea a reuşit o reală demonstraţie de forţă la nivelul mass-media, cele mai importante televiziuni de ştiri au evitat în această perioadă de criză să prezinte cazul Gigină ori s-au străduit să demonstreze prin diverse artificii lipsa de implicare şi de răspundere a ministrului de interne.

Pe termen lung:

Oprea pierde din punct de vedere al imaginii, iar planurile pentru ocuparea unor funcţii mult mai înalte în stat, precum cea de prim-ministru, vor fi suspendate pentru o foarte lungă perioadă de timp.

De asemenea, Oprea pierde din punct de vedere politic, strategiile pentru participarea UNPR pe liste separate în alegerile parlamentare vor trebui suspendate sau reevaluate spre o participare pe liste comune cu PSD.

Aici apar din nou probleme pentru Gabriel Oprea, deoarece deficitul de imagine acumulat în urma cazului Gigină îi vor slăbi forţa de negociere cu un PSD condus de Liviu Dragnea care declara, cu referire la acest caz, că „fiecare îşi gestionează propria onoare”.

Oprea ar putea, totuşi, să forţeze o participare a UNPR în alegeri pe liste proprii mizând pe popularitatea artiştilor recent înscrişi în partid şi pe suportul mass-media, în special pe suportul Antenei3 (după modelul candidaturii actorului Mircea Diaconu).

Cine pierde

Klaus Iohannis bifează o nouă dezamăgire în rândul electoratului care i-a asigurat victoria în alegerile prezidenţiale şi îşi dezvoltă complexe de autoritate ca şef al CSAT.

Iohannis a reuşit în acest prim an de mandat, în care beneficiază de o cotă foarte ridicată de încredere din partea populaţiei, să îşi genereze pierderi de imagine în urma unor episoade în care a cerut sau a sugerat demisia unor importanţi demnitari în stat. 

George Maior, cel despre care se afirmă pe surse că şi-ar fi dat demisia din fruntea SRI la cererea lui Iohannis, a fost ulterior desemnat de acelaşi Iohannis în funcţia de Ambasador al României în SUA.

Următorul demnitar căruia preşedintele Iohannis i-a cerut demisia a fost Victor Ponta. Premierul a refuzat însă să demisioneze, fapt care a ştirbit din autoritatea publică de care beneficia Iohannis în raport cu acesta.

După eşecul înregistrat în cazul Victor Ponta, preşedintele nu a mai riscat să solicite public demisia unui alt demnitar. Un nou eşec i-ar fi vulnerabilizat foarte tare poziţia de putere.

În cazul Oprea, preşedintele s-a limitat, într-o primă etapă, doar la a solicita public o mai bună comunicare din partea ministrului şi a premierului, ceea i-a atras numeroase critici pe pagina personală de Facebook, apoi l-a sfătuit pe ministrul de interne să îşi dea demisia.

Prin afirmaţia „în situaţii de criză, dau sfaturile pe care le cred potrivite” Iohannis, în calitate de şef al CSAT, îşi declină responsabilitatea deciziei către instituţiile de forţă din cadrul CSAT şi îşi atribuie un minuscul rol de sfătuitor. 

Partidul Naţional Liberal prin ezitările publice, dar şi prin atitudinea duplicitară, devenită deja un brand al liberalilor, au reuşit să genereze pierderi de imagine în rândul electoratului activ online.

PNL s-a aflat din start într-o poziţie lose-lose: demisia lui Oprea sau pierderea susţinerii electoratului online.

Liberalii sperau încă la o alianţă cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea în cazul unei noi moţiuni de cenzură sau la o reconfigurarea a majorităţii parlamentare în cazul în care noul preşedinte al PSD i-ar fi retras sprijinul politic premierului.

Prin prisma acestui calcul politic, PNL a ezitat să îi ceară demisia lui Oprea, pentru a nu-l ostiliza pe acesta, preferând o poziţionare de compromis în care i-a solicitat doar o mai bună comunicare şi explicaţii mai detaliate despre răspunderea sa în acest caz.

Încercând să-l menajeze pe liderul UNPR, liberalii au reuşit însă să-şi ostilizeze electoratul activ în online, acelaşi electorat care l-a susţinut şi pe Klaus Iohannis să câştige alegerile prezidenţiale.

Soluţiile găsite de liberali la această situaţie lose-lose au fost duplicitatea şi sacrificarea unui pion incomod din propriul partid.

Transformarea lui Cătălin Predoiu, premierul desemnat al PNL, în vârf de lance al ofensivei împotriva lui Gabriel Oprea, menţine deschisă linia de comunicare ale celor doi co-preşedinţi ai PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, cu liderul UNPR, şi îi închide lui Predoiu orice şansă de a mai beneficia de susţinere în Parlament în cazul unei desemnări în funcţia de prim-ministru.

Reţeaua de socializare Facebook înregistrează primul eşec în faţa coaliţiei televiziunilor. Fără presiunea exercitată în online, foarte probabil, subiectul demisiei lui Gabriel Oprea nu ar fi existat.

Facebook dovedeşte capacitate de reacţie rapidă faţă de abuzuri, taxează impostura şi demolează statuile publice construite unor personaje false şi lipsite de orice urmă de autencititate.

În cazul Oprea, coaliţia televiziunilor s-a dovedit însă mult mai puternică decât emoţia stârnită de revolta produsă în online.

Chiar dacă presiunea Facebook nu a generat demisia ministrului de interne, a reuşit, totuşi, să  pună suficientă presiune pe Klaus Iohannis şi liberali pentru a genera o minimă reacţie din partea acestora.