În Bucureşti şi în ţară, protestele au avut acelaşi modus operandi: oameni extrem de conectaţi la mediile sociale, relativ similari într-un cadru de vârstă, opţiuni sau evoluţie socială, educaţi în marea lor majoritate, au răspuns la un imbold scurt şi neaşteptat al unei surse de ştiri în care aveau încredere. Mesajul a fost confirmat de diferite personaje cu credibilitate, aşa-zişii influenceri, iar de acolo a pornit ceva nemaiîntâlnit în istoria noastră. 
 
Vorbim aici despre o formulă nouă de protest, aceea în care subiectele luate în discuţie sau contra care se manifestează nu trebuie să fie exacte sau studiate. Piaţa este o formă vie de nemulţumire generalizată asupra societăţii. Este acelaşi lucru, poate mai concentrat, care a pătruns şi protestatarii de la momentul Colectiv.
Piaţa Victoriei este confirmarea naşterii unei forme de protest descentralizat.
Degeaba se tânguia fostul ministru Iordache ca a fost prin Piaţă şi n-a fost măcar metaforic plesnit de vreo pancartă, în timp ce chestiona protestatarii despre hulitele ordonanţe. Evident că n-a fost surprins nicăieri, de nimeni, nici măcar fotografiat sau filmat. Domnia sa există la nivel virtual doar ca o nemulţumire, nu ca om sau demnitar. Este un simplu meme: altă întrebare.
 
Guvernul Grindeanu în continuare refuză să înţeleagă că lupta pe comunicare a fost de mult pierdută, iar că resetul nu se dă prin alienare sau contraatacuri. Executivul a sărit pasul înţelegerii adversarilor şi doar îşi întăreşte poziţia de inamic. La poarta Palatului Victoria, prin forţa internetului, se strâng nemulţumiri din Piaţă şi până la Washington. Va fi interesant de văzut cum se luptă cu o lume întreagă, mici centre de nemulţumire de pe tot mapamondul. 
 
Internetul nu uneşte, bineinţeles, ci identifică, polarizează, mai ales în cadrul reţelelor sociale care fac orice pot cu datele noastre private pentru a ne aduna mai aproape împreună, pentru a inventa o nouă formă de horoscop virtual care să ne definească, în grupe şi moduri. Iar într-o societate precum cea românească, una deja lovită de discrepanţe mari, forţează şi spre agresivitate. În acest moment, a identificat un procentaj semnificativ dintre români ca fiind anti-corupţie, cu majoritatea acestora anti-Guvern şi anti-PSD. 
 
Cu un telefon mobil, poţi cumpăra astăzi o bere în Bucureşti, dar şi în Londra. Putem fi daţi în judecată pentru ce scriem pe Facebook. Îi putem scrie Papei de la Roma să se roage pentru protestatarii din Piaţă. Avem un acces nemaiîntâlnit la informaţie şi comunicare, dar nu şi capacitatea editorială de a separa între manipulare şi adevăr. Este vorba despre legalitatea informaţiei, până la urmă, de consecinţele dezinformării. Iar în acest context, trebuie să apară şi o formulă de adaptare. 
Viitorul Pieţei este că va dărâma un Guvern în România, dar aceasta este o simplă notă de subsol pentru istoricii anului 2050. 
În 10-20 de ani, vom începe să cerem cetăţenie virtuală. Nu va fi guvernată de statele naţiune, cel puţin nu mai departe de plata unor taxe de bază. Nevoile primare, cheltuielile pe distracţie sau costurile generale de viaţă le vom achita prin portofele şi personalităţi legal-recunoscute ca fiind virtuale. 
 
Desigur, vom avea şi responsabilităţi pentru această nouă formă de reprezentativitate, până la urmă, dar un singur om va putea să ceară servicii din 10 alte ţări şi se va putea identifica cu 20 de mişcări locale, un avatar pestriţ şi atomizat într-o lume extraordinar de complexă. Mai mult, tehnologiile blockchain vor crea adevărul prin permanentizarea oricărei informaţii în baze de date publice.
 
Ce vedem astăzi, în revolta unor tineri, într-o luptă cu un guvern legitim, până la urmă, este o faţetă a globalizării şi a pătrunderii internetului în vieţie noastre. Drepţi sau nu, în cererile lor, chinuiţi de ninsoare sau de frig, tâmpiţi în ocara părinţilor sau tefelei (TFL-ei, Tineri Frumoşi şi Liberi) în ironiile celor care vor să păstreze puterea, ei merită susţinuţi pentru simplul fapt că intuiesc un viitor care nu ţine de un stat naţiune prost guvernat. Altă întrebare.