Al doilea om al Statelor Unite se află în România. Pe agenda sa de azi: întâlniri cu Băsescu şi cu Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden şi Victor Ponta
Joe Biden şi Victor Ponta

Al doilea om din Statele Unite ale Americii a sosit, marţi, la Bucureşti. La aeroport, acesta a fost întâmpinat de ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Biden va călca miercuri, în a doua sa zi de vizită în România, pragul Palatului Cotroceni, pentru a se întâlni cu Traian Băsescu. Tot mâine, vicepreşedintele SUA va fi primit la Palatul Victoria de Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a avut o agendă încărcată marţi, în ultima săptămână pentru alegerile europarlamentare,  zi care a coincis cu sosirea vicepreşedintele SUA Joseph Biden la Bucureşti. În consecinţă, şeful Executivului nu s-a numărat printre liderii politici care s-au deplasat la aeroport pentru a-l întâmpina, la venirea în România, pe oficialul american. Ponta a preferat să-l trimită pe Titus Corlăţean cu un buchet de flori. Apoi, Joe Biden a avut o întrevedere cu ministrul Apărării, Mircea Duşa. Partea americană nu şi-a dorit o primire fastuoasă, ci mai degrabă una mai sobră, conformă cu situaţia tensionată geopolitică. 

Premierul Victor Ponta a fost prezent, marţi, în intervalul 13.30-16.30,  la o serie de evenimente care s-au desfăşurat în afara Capitalei. Astfel, la 13.30,  agenda premierului arăta că acesta participă la deschiderea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru modernizarea exploataţiilor agricole. De la ora 15.00, Ponta a participat la inaugurarea sediului Primăriei din comuna Hârşeni din judeţul Braşov. În sfîrşit, după-amiază, şeful Executivului s-a aflat la atelierul fabricii Ina Schaeffler, în judeţul Braşov.

Joe Biden, omul doi în SUA, este aşteptat miercuri de către preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni la 09.30. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi oficiali vor purta o scurtă discuţie între patru ochii, după care vor avea loc convorbiri oficiale, la care vor participa şi membrii celor două delegaţii oficiale.

În jurul orei 11.00 este anunţată şi declaraţie comună a celor doi oficiali. De asemenea, Joseph Biden, tot de la Palatul Cotroceni, va susţine o alocuţiune.

Biden va avea, miercuri, o întrevedere şi cu prim-ministrul Victor Ponta. Oficialul american este aşteptat la Palatul Victoria la ora 11.25.  Premierul Victor Ponta a declarat că va ridica în discuţia cu vicepreşedintele american Joe Biden şi problema eliminării vizelor pentru românii care vor să călătorească în SUA, arătând că aceste presiuni constante şi o atitudine demnă şi fermă vor ajuta la obţinerea unei decizii favorabile.

Precedentele vizite ale oficialilor SUA în ţara noastră

În luna ianuarie, Ponta a lipsit din ţară în perioada în care adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, s-a aflat în România. La acea dată, programul premierului nu a conţinut nicio menţiune cu privire la activitatea sa din perioada în care Nuland a venit în România, iar vicepremierul Liviu Dragnea, mâna dreaptă a lui Ponta, a admis că nu ştie unde se află acesta.

Pe de altă parte, Nuland a opinat că absenţa premierului Ponta „a fost o întâmplare“. „Faptul că am putut veni în România într-o zi în care premierul  a avut alte obligaţii a fost o întâmplare. Sunt încrezătoare că mesajele vor fi transmise clar“, a spus Nuland, la Bucureşti.

Imediat după plecarea oficialului american,  şeful Guvernului a apărut într-o emisiune la Antena 3 şi a mărturisit că a efectuat o vizită privată în Italia, la omologul său italian, Matteo Renzi.

Recent,  asistentul Victoriei Nuland, Hoyt Yee, a poposit şi el în România, într-o vizită scurtă. Hoyt Yee a avut întâlniri cu membri ai Administraţiei Prezidenţiale şi cu toţi liderii partidelor politici. La eveniment au participat toţi capii partidelor, mai puţin unul: Victor Ponta, care a preferat să o trimită pe Corina Creţu, locul unu pe lista PSD pentru europarlamentare.  În aceeaşi zi, premierul a avut programată o vizită la gazoductul Iaşi-Ungheni şi o întâlnire cu omologul său din Republica Moldova, Iurie Leancă.

Citeşte şi:

Joe Biden a ajuns la Bucureşti: „Voi păziţi graniţele Europei şi vă mulţumesc pentru asta. Este o obligaţie sacră să fim alături de voi şi de NATO” Vicepreşedintele american Joe Biden a aterizat în urmă cu câteva momente pe Aeroportul Otopeni la bordul Air Force Two pentru o vizită oficială ded două zile. Biden a susţinut un discurs la baza 90 de la Otopeni, în care a mulţumit soldaţilor români pentru curajul dovedit în teatre de război NATO şi a reasigurat România de sprijinul total al aliaţilor, în contextul tensiunilor din Ucraina.

Joe Biden: Sprijinul României va avea un rol cheie pentru refacerea stabilităţii Ucrainei şi aderarea la UE a Moldovei Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, declară, într-un interviu pentru agenţia Mediafax, că sprijinul României va avea un rol cheie în efortul conducerii Ucrainei de refacere a stabilităţii acestei ţări, el subliniind şi că SUA colaborează cu statele din regiune pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite