De la câştigarea alegerilor la gestiunea puterii

Rezultatele turului 2 al alegerilor prezidenţiale – prezenţa şi numele câştigătorului – au fost cu adevărat surprinzătoare. Nimeni nu se aştepta în mod realist la o prezenţă de peste 62%, care echivalează cu aproximativ 70% din votanţii rezidenţi pe teritoriul României.

Au venit la urne oameni care în ultimii 15 ani au refuzat orice contact cu politica. La ultimul sondaj INSCOP, estimasem o prezenţă de 59%, dar sincer să fiu, nu mă aşteptam la mai mult de 55%, diferenţa până la 59% punând-o atunci pe seama marjei de conformism social a respondentului pe subiecte care presupun evaluarea unor comportamente dezirabile social.  De asemenea, cu siguranţă nimeni, dar nimeni nu se aştepta la o distanţă atât de mare între Klaus Iohannis şi Victor Ponta.

Emoţia care a provocat acest rezultat şi emoţia de după încep să se consume. Zilele următoare, câştigătorii îşi vor savura victoria, iar acest lucru este cât se poate de normal. Dincolo însă de euforia unei tabere şi dezamăgirea aleia, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ.  Viaţa politică de după 16 decembrie a început deja, iar tabloul nu este cel mai încurajator.

Avem un guvern şi o majoritate parlamentară solidă care fac parte din tabăra pierzătoare la votul prezidenţial. Tabăra câştigătoare în alegeri este slabă din punctul de vedere al ponderii parlamentare.  Iar în lumina unei competiţii în care câştigătorii au mizat pe virtuţile unui vot moral, ideea unui guvern al opoziţiei construit pe traseism politic mi se pare disonantă în raport cu valul electoral de acum. Pe de altă parte, tabăra pierzătoare este obligată să mute rapid şi consistent pentru a demonstra că a înţeles semnalul urnelor.

Prin urmare, acum încep provocările majore atât pentru cei care au câştigat, cât şi pentru cei care au pierdut. Acum vom vedea cine este om de stat şi cine nu. Acum vom vedea cu adevărat diferenţa dintre cucerirea puterii şi gestionarea ei.

Pentru că, oricât am dori să ne hrănim din emoţii, ele nu crează locuri de muncă, nu aduc salarii mai bune, nici impozite corecte, nici spitale sau şcoli şi nici mai multă dreptate în viaţa publică. Toate aceste bunuri publice sunt construite prin uzul raţiunii, în urma funcţionării mecanismelor de guvernanţă democratică reprezentativă bazată pe instituţii care cooperează şi se controlează reciproc.

De modul în care vor răspunde actorii politici la o suită de întrebări depinde în mare măsură dacă vom urma cursul unei Românii normale, a lucrului bine făcut care nu poate fi însă decât Unită şi solidară sau alternativa-coşmar respinsă de marea majoritate a cetăţenilor care înseamnă exacerbarea dezbinărilor groteşti din ultimele săptămâni şi mai ales a unor conflicte politice personale devastatoare pentru capacitatea acestei ţări de a oferi cetăţenilor ei sentimentul împlinirii personale şi al mândriei naţionale.

Revin deci la întrebările esenţiale ridicate de tabloul politic rezultat după votul de duminică:

• Se va instaura blocajul politic şi administrativ, sau reprezentanţii politici vor găsi o cale de a duce România mai departe?
• Mecanismul democratic al coabitării Preşedinte-Premier-Parlament va funcţiona mai decât în ultimii 2 ani sau lucurile o vor lua razna de tot?
• Partidele politice – toate partidele politice – vor declanşa procese ample de reformă internă pentru a putea găsi formule de reprezentare a noului electorat apărut în aceste alegeri sau dimpotrivă, îşi vor strânge rândurile în perspectiva unui război pe viaţă şi pe moarte?
• Emoţia a câştigat la alegeri. Dar va câştiga raţiunea după alegeri?

Nu pot decât să sper ca vom avea răspunsuri pozitive surprinzatoare la aceste întrebări pentru ca de ele  va depinde în mare măsura direcţia bună sau greşită înspre care se va îndrepta România.