USD, desfiinţată de Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, contestaţiile PSD şi PC la decizia BEC care a respins înfiinţarea alianţei USD. Decizia este definitivă.

Contestaţia a fost făcută de PC şi PSD împotriva deciziei Biroului Electoral Central (BEC) prin care instituţia a respins recent înfiinţarea alianţei USD, pe motiv că are denumirea coaliţiei USD din 1996.

Potrivit articolului 69 din Legea nr. 33/ 2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, „judecarea de către instanţe a întâmpinărilor, a contestaţiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului“.

După pledoariile avocaţilor, procurorul prezent la şedinţă a susţinut că actuala lege permite înfiinţarea alianţei USD şi că motivul avut în vedere de BEC de respingere este unul eronat.

Procurorul a arătat că trebuie admise contestaţiile PSD şi PC şi, pe fond, înfiinţată alianţa USD.
Biroul Electoral Central a respins, luni, înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianţei electorale USD, formată din PSD, UNPR şi PC.

Vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ, membru în BEC, a declarat pentru MEDIAFAX că motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de înregistrare a alianţei electorale Uniunea Social Democrată este legat de faptul că aceeaşi denumire a fost folosită la alegerile din 1996 pentru Parlament.

El a precizat că este vorba despre încălcarea articolului 7 alineatul 1 din Legea 33/2007 privind alegerile europarlamentare.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite