Pornim de la premisa că nu doar doamna Andronescu, ci că întreg partidul este rupt de realitate, că nu înţelege ce se întâmplă şi nu-şi explică de ce sunt atâtea tensiuni în societate. Dacă vrea să înţeleagă, partidul trebuie, ca un prim pas, să se concentreze asupra unui singur cuvânt: încredere. Încrederea opiniei publice. Şi să contabilizeze de câte ori a înşelat această încredere pe parcursul unui an.

Înşelăciune a fost în ziua de 18 ianuarie anul trecut, când Guvernul Grindeanu avea pregătite două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea şi alta privind dezincriminarea unor infracţiuni specifice politicienilor. Este irelevant că ordonanţele n-au mai fost adoptate la intervenţia preşedintelui Iohannis, importantă pentru opinia publică a fost intenţia.

Înşelăciune a fost pe 31 ianuarie anul trecut, când Guvernul a adoptat Ordonanţa 13. Este irelevant că ordonanţa a fost abrogată la intervenţia străzii, importantă pentru opinia publică a fost intenţia. Iar demisia lui Florin Iordache de la Ministerul Justiţiei a fost departe de a diminua suspiciunea, căci a fost urmată de un gest de-a dreptul sfidător, care a sporit-o: numirea acestuia la conducerea Comisiei parlamentare de modificare a legilor justiţiei şi a legislaţiei penale.

Înşelăciune a fost pe 23 august, când Tudorel Toader a anunţat, printre altele, trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei. Este irelevant că apoi a renunţat cu totul la promovarea Legilor Justiţiei şi le-a pasat Comisiei Iordache. Importantă pentru opinia publică a fost intenţia.

Înşelăciune a fost şi valul de amendamente la codurile penale, depuse în decembrie anul trecut sub pretextul implementării unei directive europene, şi care tind să transforme România într-un paradis penal. Încă nu ştim ce soartă vor avea acestea, dar acest lucru este deja irelevant: le-am aflat intenţia.

Tehnologia înşelăciunii a fost, de fiecare dată, aceeaşi. Iniţial, s-au enunţat public obiective legitime: implementarea unor directive europene, punerea în acord a legilor cu decizii ale CCR, aglomerarea puşcăriilor de care acum nu se mai plânge nimeni şi aşa mai departe. De aceste deziderate legitime s-au agăţat apoi şi obiective aflate pe agenda ascunsă a partidului, despre care nu a suflat un cuvinţel în campania electorală din 2016.

Dacă punem pe listă nu doar înşelăciunile din zona Justiţiei, cum sunt cele de mai sus, ci şi pe cele „pe parte economică” - majorarea salarială doar pe hârtie prin mutarea contribuţiilor, atacul la pensiile private, supraacciza la carburanţi, urgia fiscală – putem lesne constata că înşelătoria de acest tip a devenit, în ultimul an, un mod de guvernare. Or, asta nu poate dura la nesfârşit.

Segmente tot mai mari de populaţie au înţeles tehnologia, au devenit mult mai atente la diferenţa dintre vorbe şi fapte şi nu par dispuse să se resemneze. Protestele de sâmbătă seara nu au fost generate de o decizie anume, de un fapt aparte. Programate din timp şi organizate într-un moment de acalmie parlamentară, aceste proteste s-au vrut şi, în ciuda intempestivelor turbulenţe guvernamentale, au şi reuşit să rămână un avertisment general pentru toată clasa politică: suntem alerţi, terminaţi cu prostiile!

PSD ar trebui să fie conştient de un lucru: în pofida uriaşului aparat de propagandă pe care îl are la dispoziţie, nu va reuşi niciodată să-i convingă de bunele sale intenţii pe cei care i-au citit şi i-au înţeles agenda ascunsă. Strategia disimulării şi guvernarea prin înşelăciune ar trebui abandonate din moment ce s-au dovedit ineficiente. Marii conducători de oşti – aşa cum se crede şi Liviu Dragnea – prin asta se recunosc: prin capacitatea de a schimba strategia atunci când aceasta se dovedeşte neputincioasă. Iar geniile militare nu o schimbă doar pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale, ci o schimbă radical, cu 180 de grade, astfel încât să-şi lase adversarul buimac.

Dacă PSD ar fi condus de un geniu, ar trebui să-şi propună, în primul rând, recâştigarea încrederii din partea acelei părţi din societate care i-a citit şi i-a înţeles agenda ascunsă şi care, cu protestele sale, îi provoacă atâtea insomnii interne şi externe. Or asta nu se poate face şobolănind în continuare nişte amendamente în Comisia Iordache, în speranţa că oamenii vor obosi şi vor deveni neatenţi.

Strategia contrară cu 180 de grade chiar asta e: PSD să scoată din sertarele domnului Dragnea agenda ascunsă, să şi-o asume făţiş, să o aştearnă într-un program electoral şi să convoace, prin propria sa voinţă, alegeri anticipate. Căci într-o democraţie, alegerile anticipate nu sunt, în sine, o criză, ci tocmai instrumentul suprem de a detensiona o criză. Iar o ţară care a trăit trei guverne în numai un an de zile în mod cert poate supravieţui două luni unui guvern interimar, în care echipa de miniştri este aproape intactă.

Dacă PSD-iştii sunt ferm convinşi că reforma lor, cu precădere cea din domeniul Justiţiei, este benefică pentru societate, nu văd niciun motiv pentru care n-ar merge cu ea în faţa urnelor. Sigur, anticipatele ar putea afecta confortul individual al actualilor parlamentari, dar marile proiecte cer şi niscaiva sacrificii personale. Şi câtă vreme toate sondajele de opinie arată că PSD încă se menţine undeva la peste 40 la sută, temerile multora dintre ei că nu vor mai prinde un nou mandat sunt mai degrabă nejustificate.

Mulţi zic că anticipatele ar consfinţi aceeaşi majoritate, iar opoziţia ar fi la fel de slabă, deci n-ar aduce nimic nou. Fals: ar aduce ca noutate acceptarea prin vot, de către opinia publică, a agendei ascunse a PSD. Iar asta nu e deloc puţin lucru în ceea ce priveşte relaţia dintre conducători şi cei conduşi. Că opoziţia ar fi la fel de slabă? Asta e numai şi numai problema opoziţiei, să şi-o rezolve sau să-şi merite soarta.

Până acum câteva săptămâni, discuţia despre anticipate era curmată brusc cu argumentul că în primul rând ar trebui debarcat Guvernul Tudose. Ei, iată că partidul s-a îngrijit de asta. Guvernul Dăncilă este programat la vot pentru ziua de 29 ianuarie. Dacă PSD îşi asumă deschis şi cu curaj politic ideile sale de reformă, trânteşte Guvernul Dăncilă, mai trânteşte un guvern în următoarele două luni şi ne cheamă la vot fix în ziua de duminică, 1 aprilie.

Nu se putea o zi mai bună pentru ca PSD să ne spună, în sfârşit, adevărul. 

PS: Dar dacă PSD este convins, ca şi noi, că ideile sale de reformă sunt toxice pentru societate, dar sunt benefice doar pentru o clică aflată vremelnic la conducere? Ei, uite un lucru la care nu m-am gândit.