Cum subminează UDMR şansele electorale ale PNL

Pe măsură ce data începerii oficiale a campaniei electorale se apropie, discursul liderilor UDMR se radicalizează. Faptul e, în bună parte, explicabil.

E evident că dl. Kelemen Hunor, dublat de dl. Marko Bela, acesta din urmă trezit din adormire şi din beţia drepturilor de autor încasate cu o anticipaţie la care nu visează nici măcar marii scriitori deţinători de premiu Nobel, se străduiesc din răsputeri să îşi maximizeze discursul. Astfel explicându-se diezii puşi dizgraţios vorbelor lor prin care sus-numiţii lideri încearcă să acopere delirul din zicerile liderilor Partidului Civic Maghiar cu care se află în acerbă concurenţă.

Dacă, din punct de vedere electoral, exagerările şi tot mai desele provocări la adresa stabilităţii şi unităţii Statului român sunt explicabile, moralmente şi juridic ele nu sunt în nici un chip scuzabile. Dimpotrivă.

Un vârf de sarcină în comportamentul liderilor maghiari s-a înregistrat duminica trecută, atunci când UDMR şi-a lansat candidaţii pentru viitoarele alegeri parlamentare.

Astfel, dl. Marko a repetat, nestingherit de nimeni, nici măcar de bunul simţ de care nu mai am nici o îndoială că este defectiv, bazaconia decuplării din punct de vedere financiar a Ardealului de Capitala ţării. Brusc şi interesat lovit de amnezie, dl. Marko a uitat că, fără banii veniţi de la Bucureşti, judeţele Harghita şi Covasna, acelea copios şi în dispreţul legii defrişate de vreo câţiva lideri istorici ai Uniunii, ar intra în colaps.

Dl. Kelemen Hunor a mers chiar mai departe, afirmând că minoritatea maghiară din România nu ar avea nici un motiv de a sărbători centenarul Marii Uniri. 1918 a fost o înfrângere pentru noi, a declarat în cel mai iresponsabil chip dl Kelemen Hunor, pentru a adăuga încă şi mai provocator că promisiunile făcute atunci în privinţa egalităţii depline în privinţa învăţământului, administraţiei publice ori în aceea a egalităţii în drepturi în faţa instanţelor şi folosirea limbii materne nu ar fi fost şi nu ar fi nici acum pe deplin respectate.

Nimeni nu va contesta că, în 1918, maghiarilor din România li s-au făcut promisiuni cum nu se poate mai corecte. Marele arhitect al  Marii Uniri, Iuliu Maniu, a insistat, în repetate rânduri, asupra importanţei respectării cu sfinţenie a acestor promisiuni şi a drepturilor tuturor minorităţilor.

La fel de adevărat este că realitatea istorică nu a fost întotdeauna conformă acestor promisiuni, accentele hiper-naţionaliste ale socialismului dinastic luându-şi un nedorit tribut. Pe de altă parte, nu-i mai puţin adevărat că nici majorităţii româneşti nu i-a mers chiar foarte bine în timpul regimului comunist.

După 1989, progresele pe calea respectării drepturilor tuturor minorităţilor din România au fost cum nu se poate mai consistente. Aşa că nu poţi decât să îl mânii pe bunul Dumnezeu spunând, aşa cum insinuează dl. Kelemen Hunor, că minoritatea maghiară din România ar fi discriminată.

Poate că memoria d-lui preşedinte al UDMR ar trebui reîmprospătată, amintindu-se de câte ori organizaţia pe care o conduce a făcut scut în jurul penalilor recrutaţi din rândul conducerii partidului politic ascuns sub masca de unei uniuni culturale. Abuzurile nenumărate comise de respectivii inşi fiind cocoloşite, trecute cu vederea de autorităţile din România.

Declaraţiile făcute duminică de dl. Markó Bela şi Kelemen Hunor s-ar cuveni privite cu maximă îngrijorare nu doar de sus-menţionatele autorităţi, ci şi de liderii PNL. UDMR, prin mai marii săi, a afirmat cu ceva vreme în urmă că, în opinia ei, dl. Dacian Cioloş ar fi un prim-ministru convenabil. O declaraţie de natură să indice că UDMR ar fi gata să participe la masa guvernării.

Nu ştiu însă dacă declaraţii precum cele făcute duminica trecută de dl. Marko şi Kelemen nu se vor repercuta în mod nu tocmai pozitiv şi asupra liberalilor, etnicii români majoritari din Transilvania privind cu un plus de reticenţă pe cei despre care se bănuieşte că vor face alianţă la guvernare cu udemeriştii. O luare de poziţie a liderilor liberali se impune fără doar şi poate.

Situaţia acestora, dar şi a d-lui Cioloş a fost complicată luni tot de UDMR care a votat creşterea salariilor unor categorii de bugetari. Dovedind prin aceasta că Uniunea va juca pe mai departe, aşa cum ne-a obişnuit, la două capete.