Cum vor liderii USL să modifice Constituţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PSD şi PNL au stabilit, luni seara, propunerile de modificare a Constituţiei pe care le vor înainta Comisiei de revizuire a Constituţiei.

UPDATE Liderul PSD, premierul Victor Ponta a confirmat faptul că la nivelul USL s-a decis ca în noua Constituţie să fie prevăzut că mandatul prezidenţial va fi exercitat pe o perioadă de patru ani, nu de cinci ani ca în prezent, iar alegerile, inclusiv cele parlamentare, nu vor mai fi organizate iarna.

Dezbaterile cele mai aprinse le-a stârnit desemnarea premierului de către preşedintele României.

Astfel, partidul care a obţinut în urma alegerilor parlamentare cel mai mare număr de mandate îi va putea propune preşedintelui persoana nominalizată pentru poziţia de prim-ministru, urmând ca şeful statului să facă oficial nominalizarea premierului.

Dacă respectivul candidat nu obţine votul Parlamentului, preşedintele va face o altă desemnare a premierului la propunerea partidului de pe locul al doilea.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a insistat pentru menţinerea sintagmei partid, şi nu de alianţă, în ceea ce priveşte mecanismul de desemnare a premierului.

Prin aceste propuneri, preşedintele pierde marja de libertate pe care i-o oferă actuala Constituţie, potrivit căreia şeful statului se consultă cu partidele, dar are o singură obligaţie: să desemneze premierul partidului sau alianţei cu peste 50% din mandate. În celelate cazuri, preşedintele poate desemna aproape orice premier doreşte şi să schimbe majoritatea parlamentară.

De asemenea, liderii USL au convenit asupra introducerii noţiunii de moţiune constructivă. În acest fel, Opoziţia este obligată să anunţe numele viitorului premier, dacă moţiunea trece.

Totodată, moţiunile simple prin care se cere demiterea unui ministru vor fi supuse votului în plenul celor două Camere ale Parlamentului, iar în cazul adoptării ministrul va fi demis.

În situaţia remanierii, şeful statului nu va putea refuza propunerea de numire a unui ministru, însă acesta va trebui să fie audiat în comisiile de specialitate din Parlament, care vor acorda un aviz.

De asemenea, dizolvarea Parlamentului va fi posibilă dacă un referendum de demitere a preşedintelui eşuează şi doar în situaţia în care propunerea de demitere formulată de Parlament înregistrează mai multe voturi "împotrivă" decât "pentru".

O altă situaţie în care Parlamentul ar putea fi dizolvat este aceea în care un Guvern nu obţine majoritatea pentru a fi învestit în maximum 30 de zile de la prima încercare de învestire a unui Guvern.
 

Liderii USL au stabilit ca preşedintele CSM să fie ales din rândul judecătorilor, iar numărul de membri ai CSM urmând să fie mărit de la 19 la 21.

De asemenea, interceptarea telefonică şi a corespondenţei se poate face doar cu ordin judecătoresc, doar în cazurile speciale fiind necesar doar acordul procurorului, dar acesta va trebui să obţină mandat de la judecător în 48 de ore.

Liberalii au propus ca rectificarea bugetară să fie stabilită de Parlament, lucru respins de Victor Ponta şi PSD.

Articolele care se referă la dreptul de proprietate nu vor fi modificate, dar Victor Ponta a insistat să depună un amendament în nume personal privind confiscarea maşinilor folosite la infracţiuni.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite