Cum stau partidele în sondaje cu trei luni înainte de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi. FOTO Cosmin Iftode
Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi. FOTO Cosmin Iftode

PNL ar strânge aproape 31% din opţiunile de vot la nivel naţional şi 29% în Bucureşti, în timp ce PSD ar obţine aproape 37% la nivel naţional în ţară şi 41% în Capitală, arată două sondaje prezentate marţi de preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi.

Liberalii au discutat marţi cifrele ultimelor sondaje, făcute atât la nivel de Bucureşti, cât şi la nivel naţional. Diferenţa dintre cele mai mari partide, PSD şi PNL, e de şase procente la nivel naţional, în timp ce la nivelul Capitalei, social-democraţii se află cu mult în faţă. 

Astfel, cifrele sondajului Novel Research arată că PSD are 37% intenţie de vot la nivel naţional, PNL 31%, în timp ce nou înfiinţatul USR doar 4%. Pentru Capitală, cifrele sunt şi mai îngrijorătoare pentru liberali în condiţiile în care PSD are 43% intenţie de vot, iar PNL doar 29%. De asemenea, USR strânge în jur de 10% intenţie de vot, potrivit sondajului CURS. La nivelul Bucureştiului, ALDE ar strânge 7%, în timp ce PMP 5%.  

„Există o discrepanţă foarte mare între premierul Cioloş şi restul echipei guvernamentale. Premierul Cioloş se situează la cifre foarte bune. Nu dau cifre, dar restul miniştrilor nu sunt nici foarte cunoscuţi şi nu au reuşit încă un nivel de încredere comparabil măcar cu al premierului Cioloş sau cu al liderilor politici (...) Noi suntem deschişi, cel puţin organizaţia Bucureşti, nu am luat o decizie finală. Nu putem lua toţi miniştrii tehnocraţi, în cazul în care exista un acord cu premierul de a face un proiect comun, dar în mod evident acei miniştri care nu sunt încă suficienţi de consolidaţi, dar totuşi sunt activi, sunt relativ bine percepuţi au uşile deschise la PNL”, a declarat Buşoi, într-o conferinţă de presă, referitor la testarea miniştrilor tehnocraţi. 

Buşoi, care a precizat că au fost măsuraţi şi liderii de partide, preşedintele sau premierul, nu a vrut să facă publice cifrele din sondaj, însă surse din partid susţin că acesta are un nivel de încredere puţin peste 40%. Pe de altă parte, potrivit unor surse politice, doar Vlad Voiculescu s-ar apropia de 10% din aprecierea respondenţilor, în timp ce ceilalţi au scoruri foarte slabe. 

Buşoi a precizat că fostul lider liberal Crin Antonescu nu va mai candida la alegerile parlamentare din acest an şi că vor urma nişte discuţii cu acesta pentru a stabili dacă se va implica sau nu în campania electorală. „În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, cred că a spus-o direct şi răspicat sau cel puţin nu a negat ceea ce s-a prezentat în presă, în acest moment nu doreşte să îşi asume o candidatură pentru alegerile parlamentare din acest an. Ar fi fost un plus pentru  România, pentru Bucureşti ca şi parlamentar. Dacă nu doreşte să candideze, în mod evident nu putem să-l obligăm”, a spus Buşoi.  

Sondajul CURS pe Bucuresti a fost realizat în perioada 11-19 august, pe 800 de repondenţi şi are o marjă de eroare de +/-3%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite