Cum i-a prostit Dragnea pe UNPRişti

În politică totul e de vânzare. Eufemismul „politica e arta negocierii” este menit să cosmetizeze realitatea de multe ori urât mirositoare. Culmea ironiei însă e că în cele mai multe situaţii tocmai mercantilitatea asigură stabilitatea unei guvernări sau chiar supravieţuirea unor partide.

Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Parlament o arată cel mai bine. Protocolul penibil semnat între PSD şi UNPR este o mostră de ”trânteală” politică ieftină, cu miză zero dar care ia în batjocură nu doar ”strada” din noiembrie 2015, cât mai ales electoratul PSD. A „băga pe gât” alegătorilor PSD 30 de nulităţi nomade arată dispreţ dacă s-ar şi întâmpla cu adevărat. Şantajul şi presiunile Generalului, care negociază de peste un an protocolul, semnat mai întâi cu Victor Ponta, schimbarea textului şi a discursului de la o oră la alta ne-au adus din nou în tabloul tipic românesc al ultimilor 26 de ani.

În poza asta, miza Generalului este foarte simplă şi foarte gravă: nu mai are absolut nimic de pierdut, nu are nicio perspectivă, este complet demitizat, este subiect de mişto de la pensionarii din parc până la copiii de gimnaziu şi îşi trage glonţul vieţii pentru a mai supravieţui „o tură” - un mandat. Mandat în care cine ştie, poate o sa mai fie nevoie de un „colector” precum U.M.PR care să consolideze un guvern de conjunctură şi, cine ştie mai bine decât Generalul cum se ”recrutează” soldaţi în unitatea de serviciu?

Miza lui Liviu Dragnea e însă puţin mai complexă. Angajamentul pe care şi l-a luat în faţa partidului de a securiza alegerea primarilor dintr-un singur tur a cântărit mult în alegerea sa ca preşedinte de partid. În PSD, apele sunt în mare parte făcute pentru localele din iunie, iar PSDiştii ştiu foarte bine că miza acestei legi nu este numărul total de primari din România (aşa cum fals este dezbătută tema în media), ci numărul de primari de reşedinţă de judeţ. PSDul este un partid care are capacitatea de câştiga în multe situaţii primul tur (vezi aproape toate alegerile prezidenţiale din România), dar în turul doi apare un fenomen sociologic foarte interesant în care se creează o coalizare generală împotriva lor, indiferent cine ar fi contracandidatul. Această poză este valabilă aproape numai în cazul reşedinţelor de judeţ, dar prin dispariţia preşedinţilor de consilii judeţene aleşi uninominal, primarul de municipiu devine liderul politic judeţean legitimat de cel mai mare număr de voturi. Aceasta este de fapt miza PSD şi motivul pentru care social-democraţii şi-au ”rupt hainele de pe ei” în lupta cu liberalii pentru a păstra legea în forma votată anul trecut chiar dacă argumentele aruncate în dezbaterile publice erau halucinante şi penibile. 

Exerciţiul de comunicare al PNL pe tema alegerilor în două tururi a reînviat o componentă parlamentară care părea redundantă în poza guvernului tehnocrat: tranzacţionarea voturilor din Parlament.

Având un Cabinet învestit cu aproape unanimitate de voturi, într-un consens care va rezista până în iarnă, nu mai exista nicio logică pentru care vreunul din cele două mari partide să caute să „importe” parlamentari. Dezbaterea aprinsă pe tema votului în două tururi a reînviat însă vechile obiceiuri, iar cei mai abili politicieni, nomazii politici ai Generalului, au simţit imediat că asta poate fi ultima lor şansă de salvare, nesperată în urmă cu câteva săptămâni. 

Au realizat rapid că PNL nu este un partener de negociere şi că liberalii nu le vor oferi nimic şi s-au mutat imediat pe „elefantul“ trandiţional, PSD. Modul în care s-a desfăşurat „procesul de negociere” a fost mai mult decât penibil. Din afară a semănat cu un şantaj între mafioţi amatori. Generalul a început negocierile în forţă, ştiind calculele social-democraţilor, Dragnea a fost luat prin surprindere, dar tot procesul a fost întrerupt de DNA. Generalul nu s-a lăsat, şi-a făcut cruci, a tras aer în piept şi a mai intrat o dată prin uşa PSD. De data aceasta l-a găsit pe Liviu Dragnea mult mai ferm pe poziţie, mult mai puţin dispus să negocieze. Au urmat ameninţări voalate transmise printr-o doamnă foarte simpatică, numită peste noapte purtător de cuvânt al Unităţii Militare, care la ora 12 spunea una, iar la ora 14 ieşea să ameninţe bâlbâit în stânga şi în dreapta. A mai urmat un vot dat în plen pentru ridicarea imunităţii şi într-un final un protocol semnat care conţine doar variaţiuni ale principiului „să fie bine ca să nu fie rău”. 

În acelaşi timp în teritoriu, UNPRiştii sar într-un picior de veselie. Nu prea înţeleg ce s-a întâmplat, dar au impresia că Generalul e din nou la butoane. 

Acum, calculele politice. Luând în considerare poza politică a momentului, viitorul Parlament ar trebui să arate cam aşa: PSD şi PNL ambele la egalitate +/- 40% (cu redistribuiri cu tot), PMP +/- 10-12% şi UDMR +/- 7%. Şi cam atât. La cum arată lucrurile acum şi cu Tăriceanu în acelaşi delir mistico-justiţiar, ALDE nu prea pare a fi capabil să treacă pragul electoral. Luând poza de mai sus, mergem în detaliu spre situaţia PSD. PSD ar trebui să obţină în viitorul Parlament aproximativ 40% din mandate. Cu sau fără UNPR. Din cei 64 de parlamentari „progresişti” maximum 2 sau 3 ar fi în stare să câştige vreun mandat. Restul sunt complet anonimi, insipizi, incolori deci nu ar ajuta cu nimic PSD în alegeri. Dacă s-ar concretiza protocolul în forma visată de General, cei 30 de parlamentari UNPR ar însemna 6.5% din numărul total de Parlamentari şi ar aduce PSDul la 33-34% în Parlament. Pe de altă parte, i-ar permite Generalului să îşi formeze grupuri proprii atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor. Odată văzut cu ”sacii în căruţă” Generalul ar putea foarte uşor repeta episodul „soluţiei imorale - 2004” şi ar putea forma în spiritul interesului naţional un guvern PNL-UNPR-UDMR, după modelul Cabinetului Boc.

Liviu Dragnea este, fără îndoială, unul dintre cei mai abili oameni politici ai momentului. Experimentat, cu o inteligenţă nativă dezvoltată şi cu o mână de fier consolidată în timp, a gestionat negocierile cu mult calm şi tact şi i-a adus pe „progresişti” acolo unde a vrut. A semnat o hârtie fără nicio valoare, dând sentimentul de reuşită UNPRiştilor pentru a-i calma preţ de două luni de zile. Calculele de mai sus sunt evidente pentru oricine, iar Dragnea nu are absolut niciun motiv să rişte patru ani garantaţi de opoziţie pentru PSD de dragul fostei iubiri dintre UNPR şi PSD. Acum legea alegerilor locale rămâne neschimbată, UNPR mai mult ca sigur îşi va ”rupe gâtul” pe cont propriu în locale (nu cred că UNPR va reuşi să obţină suficienţi consilieri încât să „negocieze majorităţi locale”), iar după alegeri surpriza va fi că Dragnea nu îi va mai răspunde la telefon Generalului şi astfel toată povestea frumoasă se va fi sfârşit. O parte din UNPRişti nu înţeleg ce li se întâmplă, iar o altă parte, mică, negociază în continuare „pe persoană fizică” în toate părţile pentru a se salva realizând că totul e o glumă.