Cum am ajuns prizonieră a celui mai hulit Palat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Elefanţii“ au plecat imediat după faptă. Jurnaliştii au rămas baricadaţi în sediul Guvernului
„Elefanţii“ au plecat imediat după faptă. Jurnaliştii au rămas baricadaţi în sediul Guvernului

Nu ştiu cum a fost Revoluţia si nici Mineriadele părinţilor mei, dar vă împărtăşesc că mica mea Revoluţie, trăită ca jurnalist prins în interiorul Guvernului, în ultima noapte din ianuarie 2017, rămâne memorabilă.

21.15. Piaţa Romană. Plec de la „Varză, cartofi şi alţi demoni“, un film care zugrăveşte viaţa satului românesc. În timp ce comentam despre problema fermierilor români, colegul meu citeşte că sunt proteste şi în seara asta. Cum Guvernul era în drumul nostru, convenim să facem un popas în Piaţă, să luăm pulsul Străzii. Doi jandarmi ne întorc din drum. Eu trag o privire în curtea Guvernului şi văd Dusterele tuturor miniştrilor aliniate. “Este o şedinţă importantă la Guvern. Vă rugăm să o luaţi pe la metrou, dacă vreţi să traversaţi”, ne transmit cei doi jandarmi.

Iniţial, ne conformăm şi plecăm. Apoi gândesc cu voce tare: „Nu am voie să merg pe troturarul din faţa Guvernului? Ce treabă am eu cu şedinţa care se desfăşoară în interior? “. O mână de protestatari se mai aflau încă în faţa Muzeului Antipa. Mă uit la ceas şi văd că este 21.30. Ştiam că şedinţa de Guvern a început, la 19.45, şi că singurul punct de pe ordinea de zi este adoptarea bugetului pe 2017. „Dar astea le ia câteva minute!“, mă trezesc, din nou, vorbind. Proiectul de buget era negociat, calculat şi pus pe hârtie. Îi mai trebuia un vot. „Ăştia dau ordonanţele în seara asta. Hai la Guvern!“, îi zic colegului meu. 

Ne trezim, în plină stradă, contrazicându-ne. O voce din spatele meu ne întrerupe: „Aţi venit la proteste? Am fost câteva sute, dar au cam plecat spre case“. Mă întorc şi văd jandarmi de jur împrejurul Guvernului. Insist! „Hai să mergem la Guvern! Oricum, este anunţat Viorel Ştefan la declaraţii“. Colegul meu încă bâjbâia, când băiatul ne întreabă: „Păi şi cum faceţi să intraţi în Guvern?“ Îi explicăm că suntem jurnalişti şi că nu ar fi o problemă. Invidia din ochii lui, pe care am citit-o ca fiind a celor 100.000 de protestatari care şi-ar dori să fie în locul nostru, ne-a dat imboldul să nu mai stăm pe gânduri. Andrei ne-a însoţit până la poartă, unde l-am lăsat urmărindu-ne. Acum suntem prieteni pe Facebook. „Sunt ăla de vă încuraja pe stradă să mergeţi la Guvern. Nu ştiam că o să rămâneţi înăuntru“, ne-a scris, de dimineaţă.

Îi văd pe miniştri coborând treptele, semn că şedinţa s-a încheiat. Zăbovesc puţin, dar ofiţerul de presă ne aştepta deja în uşă pentru a ne conduce în sala de conferinţe. Se deschide uşa, apare Viorel Ştefan şi, imediat, îl văd pe ministrul Justiţiei. Nu mai aveam nevoie de nicio dovadă, alta decât prezenţa lui acolo, pentru a şti că, de data asta, Florin Iordache şi-a dus la bun sfârşit misiunea din „Marţea Neagră“. M-am întors şi i-am zis colegului din spate: „Le-au dat“. Mişeleşte, pe şest şi în miez de noapte. 

Cifrele lui Viorel Ştefan mi-au trecut pe lângă urechi. Am stat geană numai pe Florin Iordache. Gesturile lui trădau banditismul pe care îl înfăptuise doar cu câteva minute în urmă. Când îşi arunca ochii în tavan, când în foile de pe pupitru. Evita privirile noastre. Ne-a recunoscut, cu o nonşalanţă pe care nu am mai văzut-o până atunci, că ordonanţa are grijă să-i protejeze în faţa actului comis. A repetat de 24 de ori „altă întrebare“ şi a plecat. Mai întâi, am încercat să ne revenim din amorţeală, apoi să transmitem, jurnalistic, golănia care tocmai avusese loc.

În timpul ăsta, tinerii se mobilizau să iasă în Piaţă. Ceasul arăta 23.00, iar termometrul, -7 grade. La televizor erau anunţate o sută de persoane prezente în Piaţă. Mă duc la geam şi îi filmez pe cei care au ieşit în aceste condiţii vitrege. Trec douăzeci de minute şi o colegă este întoarsă din drum. “SPP a dat ordin să nu părăsească nimeni clădirea. Pentru siguranţa noastră“. Televiziunile titrau pe burtiere: 2.000 de persoane, în Piaţă, şi jurnaliştii blocaţi în Palatul Victoria“. Devenisem o ştire. Afară se scanda „Hoţii, Hoţii“, „Ieşi afară, javră ordinară“, „La închisoare, nu la guvernare“. Pe fundal, sirenele maşinilor de Poliţie care ajungeau în Piaţa Victoriei. 

Din spatele geamului cu gratii, cei mai mulţi ne-au confundat cu funcţionari ai Guvernului, iar tratamentul a fost pe măsură. „Nu mai ieşiţi de acolo!“, „Elicopter aveţi?“, „Scoateţi-l afară pe Iordache“, plus multe altele mai dure, care nu pot fi redate. De fiecare dată, noi strigam că suntem de la presă şi că suntem cu ei, doar că puţin „reţinuţi“ în Palat. Cei doi jandarmi care păzeau geamul nostru se uitau lung la noi. „Presa e cu noi. Fiţi şi voi cu noi!“, aproape îi imploră o tănără pe cei doi jandarmi care priveau când la noi, când la ei. Li s-a strigat ceva în staţie şi au luat-o sănătoasa spre poarta din faţă. Îmi arunc privirea la televizor şi văd că protestatarii forţează intrarea în curtea Guvernului.

În interior, coada de la întrebările adresate ministrului s-a format în faţa automatului cu mâncare din sediul Guvernului. Câţiva tineri ne spun că au ieşit, pentru prima dată, în Piaţă: „S-a umplut paharul şi aşa nu se mai poate“. La ora 2.00, ofiţerul de presă ne anunţă că putem părăsi clădirea Guvernului, dar însoţiţi. „Grup organizat“, ne definim singuri. În momentul ieşirii noastre, „un Huo“ prelung s-a auzit din Piaţă. Mă uit la feţele colegilor să citesc starea lor. Erau obosiţi, dar nici urmă de teamă. „E greu să fii şi demnitar“, trage concluzia o colegă. Ieşim pe poartă şi o pornim în Piaţă. Oamenii îşi făceau planul pentru astăzi, când o să fie iar în Piaţă. Este ora 20.00 şi sunt peste 50.000 de oameni, în Piaţă. Preventivi, jurnaliştii au fost scoşi devreme din Palatul Victoria. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite