Pericolul nu a trecut. Cum poate fi reactivată Ordonanţa 13

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adoptarea de către Parlament a ordonanţei 14, dar fără redefinirea articolelor declarate neconstituţionale, ar putea învia efectele scandaloase ale ordonanţei 13, prin care a fost modificată legislaţia penală în favoarea inculpaţilor.

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a cerut aprobarea rapidă, în Parlament, a ordonanţei 14, cea care a abrogat ordonanţa 13, prin care s-au redefinit mai multe fapte penale în favoarea inculpaţilor.„În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte al PSD, fac un apel către toţi colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanţei 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. O respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică”, a precizat Liviu Dragnea, în primul său comunicat de presă emis de când a devenit preşedinte al Camerei Deputaţilor.

La prima vedere, iniţiativa lui Dragnea pare de bună-credinţă având în vedere că adoptarea de către Guvern a ordonanţei 14 a anulat, practic, intrarea în vigoare a controversatei ordonanţe 13. Numai că Liviu Dragnea nu precizează nimic despre o posibilă modificarea de către Parlament a ordonanţei 14, în sensul redefinirii articolelor declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională (CCR), demers obligatoriu pentru a nu exista pericolul intrării în vigoare a ordonanţei 13.

Portiţa lăsată de Guvernul Grindeanu

Pretextul modificării legislaţiei penale, prin ordonanţa de urgenţă, a fost punerea în acord cu deciziile CCR a mai multor articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală declarate neconstituţionale. Pe lângă această cerinţă, Guvernul Grindeanu a intervenit, în ordonanţa 13, şi asupra reducerii de pedepse şi a redefinirii unor infracţiuni în favoarea inculpaţilor, fapte ce au generat mişcările ample din stradă.

În ordonanţa 14, Guvernul Grindeanu a abrogat efectele îmblânzirii politicii penale, dar a repus în vigoare unele articole declarate neconstituţionale şi care fuseseră corectate în Ordonanţa 13. De exemplu, articolul 25, alineatul 5, din Codul de procedură penală prevede că dacă un dosar se prescrie, instanţa nu ar trebui să soluţioneze prejudiciul,  ci să închidă dosarul. CCR a spus că trebuie soluţionată în instanţă şi problema prejudiciului, chiar dacă dosarul se închide. În acest caz, ordonanţa 14 păstrează în conţinutul său articolul iniţial, declarat neconstituţional, care în ordonanţa 13 fusese modificat, conform observaţiilor CCR.

Orice ordonanţă de urgenţă, după publicarea în Monitorul Oficial, poate fi aprobată, modificată sau respinsă printr-o lege. Dacă Parlamentul adoptă lege de aprobare a ordonanţei 14, în forma venită de la Guvern, fără să o modifice în sensul eliminării sau redefinirii articolelor neconstituţionale, există riscul reactivării ordonanţei 13.
Un control de constituţionalitate al ordonanţei 14, prin care se abrogă ordonanţa 13,  ar însemna o posibilă decizie de neconstituţionalitate, având în vedere că nu respectă alte decizii ale CCR. Publicarea în Monitorul Oficial a unei astfel de decizii a CCR ar însemna intrarea în vigoare a ordonanţei 13, care îşi va produce efectele în doar câteva secunde, necesare aplicării legii penale mai favorabile.

Pericolul păstrării OUG 13

În cererea sa de adoptare a ordonanţei 14, Dragnea nu vorbeşte nimic nici de soarta ordonanţei 13. Dacă PSD adoptă doar OUG 14, fără a respinge OUG 13, pericolul ca legislaţia penală să fie modificată nu se va stinge. Ordonanţa 13 se va regăsi în sertarele Parlamentului, de unde poate, în orice moment, să apară pe ordinea de zi. Dacă PSD ar da dovadă de bună-credinţă, majoritatea PSD- ALDE din Parlament ar trebui, simultan, să respingă ordonanţa 13 şi să adopte o lege de aprobare cu modificări a ordonanţei 14.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite