Corpul de Control al premierului sesizează Parchetul General: Udrea a alocat ilegal bani în timpul guvernării Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul de Control al prim-ministrului Victor Ponta va sesiza Parchetul General cu privire la banii alocaţi de Elena Udrea, în perioada în care era ministru al Dezvoltării, pentru proiectele finanţate atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat.

Potrivit raportului, mai multe fonduri au fost obţinute ilegal, prin falsificarea unor informaţii din documentele necesare aprobării proiectelor din Programul bazelor sportive. Experţii guvernamentali susţin că anumite finanţări nu erau eligibile, s-au atribuit contracte „cu dedicaţie“, iar unele lucrări s-au desfăşurat fără autorizaţie.

De pildă, în anul 2007, pentru un proiect de canalizare a apelor menajere din localitatea Cimpa s-au alocat sume mai mari decât cele aprobate, iar în 2010, în cazul unui proiect similar din judeţul Hunedoara, s-a constatat falsificarea unui proces-verbal, la terminarea lucrărilor.  În ultima situaţie, precizează documentul, „în realitate, până la data recepţiei, antreprenorul nu a furnizat anumite bunuri şi nu a executat anumite lucrări (...) în valoare de 93.655 RON“.

 Corpul de Control al premierului precizează, totodată, că a sesizat organele de urmărire penală, respectiv Parchetul General, întrucât în urma verificărilor „au rezultat indicii privind acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, uz de fals, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri)“.

Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, că Elena Udrea semna alocarea de bani, în perioada interimatului la Ministerul Mediului.

Udrea a precizat atunci că niciuna dintre neregulile constatate în nota de informare privind Fondul de Mediu nu a avut loc între noiembrie-decembrie 2009, perioada în care a condus interimar Ministerul Mediului.

Ea a mai arătat că Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural nu a fost coordonat de Ministerul Dezvoltării, ci de prim-ministru.

Raportul Corpului de Control al premierului. Infrastructura Si Baze Sportive in Spatiul Rural

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite