Corespondenţă Ierusalim. Klaus şi Carmen Iohannis au dat de români la Mormântul Sfânt. „Cât de tare ar fi să fie Iohannis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi petrecută la Israel, preşedintele Klaus Iohannis şi prima doamnă, Carmen Iohannis, au ajuns la locurile sfinte însoţiţi de mai mulţi capi ai Bisericii greco-ortodoxe a Ierusalimului, în frunte cu Patriarhul Theophilos al III –lea. La sosire au fost întâmpinaţi de un grup de români veniţi de la Sibiu.

Delegaţia prezidenţială s-a deplasat pe jos la Mormântul Sfânt, venirea lor fiind anunţată de clopotele care au început să bată puternic şi de bastoanele preoţii care pocneau de piatra de pe jos.

Înaine de a ajunge la Mormântul Sfânt, Klaus Iohannis s-a oprit la Patriarhia greco-ortodoxă a Ierusalimului, de unde a plecat pe jos la Mormântul Sfânt, însoţit de mai mulţi preoţi, în frunte cu Patriarul Theophilos al III-lea. Toţi comercianţii de pe lângă locurile sfinte ştiau că preşedintele României se află în Israel.

În faţa Bisericii Sfântului Mormânt, un grup de pelerini din Maramureş şi Sibiu, însoţiţi de un reprezentat al Patriarhiei Române de la Sibiu, l-au aşteptat pe preşedinte cu steagul României.

Nu au ştiut că preşedintele se afla la Ierusalim, dar au bănuit că este un oficial roman important când au văzut presa din România. "Cât de tare ar fi să fie Iohannis”, spunea unul dintre ei. Aflând că preşedintele urmează să sosească la Mormântul Sfânt, mai mulţi români l-au aşteptat pentru a face o poză cu el.

Carmen Iohannis a fost cea care a interacţionat mai mult cu ei la sosire. “Nu am apucat să facem poze cu el la noi în ţară, vrem să facem aici, la mii de kilometru”, spunea o tânără maramureşeancă. Şi au făcut mai multe poze. Carmen Iohannis era cea care cerea fotografului oficial al Admnistraţiei Prezidenţiale să mai facă poze.

Biserica Sfântului Mormânt, cunoscută şi ca Biserica Învierii, cel mai sfânt şi mai important monument creştin, se află în partea de vest a oraşului vechi al Ierusalimului. Biserica de astăzi cuprinde nu numai mormântul la care corpul Iisus a fost depus, ci şi Golgota, locul unde a fost răstignit.

Clădirea bisericii nu este separată de imobilele din jur şi aspectul ei exterior nu iese prin nimic în evidenţă, cu excepţia a doua cupole uriaşe care o acoperă. Interiorul este un amalgam de stiluri, reflectând zbuciumata istorie a Ierusalimului. Biserica Mormântului Sfânt, cel mai de preţ monument creştin, este cunoscut de toate dogmele creştine ca loc de pelerinaj.

În interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, delegaţia prezidenţială a putut să vadă:

Altarul Golgota, locul unde s-a aflat crucea propriu-zis. Golgota, potrivit relatărilor din cele patru evanghelii, era locul aflat în imediata apropiere a Ierusalimului, unde Iisus a fost răstignit. În timp, odată cu extinderea oraşului, locul numit Golgota a fost cuprins în interiorul zudurilor acestuia.

Piatra Ungerii, locul unde s-a depus corpul lui Iisus după luarea de pe cruce. Piatra Ungerii se află la numai câţiva metri de la intrarea principală în Biserica Sfântului Mormânt. Piatra Ungerii este o bucată masivă de calcar roşiatic, de formă dreptunghiulară, care, în urma numeroaselor atingeri, a ajuns lucioasă precum marmura.

Sfântul Mormânt, locul unde a fost pus corpul după ungere, se află în partea de Vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupolă uriaşă susţinute de coloane din piatră

Capela Sfintei Cruci, locul unde, conform tradiţiei, în anul 335, s-au găsit rămăşiţele crucii. În vehime aici erau cisterne imense săpate în piatră. Se presupune că, după Răstignire, Sfânta Cruce a fost aruncată în această cisternă împreună cu cele două cruci pe care au fost răstigniţi tâlharii. Pentru a se şterge urma acestor evenimente, cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât pe la începutul secolului al IV -lea aproape nimeni nu mai ştia ce s-a întâmplat cu Sfânta Cruce.

Altarul Împărătesei Elena, cea care a a aruncat bani din aur soldaţilor romani pentru a continua săpăturile până cele trei cruci au fost găsite în partea de jos a cisternei.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite