Concluzia săptămânii: Preşedintele-bibelou din ţara în clocot
0
Strategia lui Iohannis de a conduce cu un pumn învelit în catifea (de discutat cât de puternic este acest pumn; momentan doar George Maior ne poate spune) îşi arată limitele: şoriceii au început să danseze pe masă.
Smart Politics inventariază evenimentele şi personajele săptămânii în curs şi vă oferă cheia de analiză a ultimelor şapte zile: printr-o banalizare a excepţionalului, nimic nu este ce pare a fi în politica românească.
Evenimentul săptămânii
Patru au fost de fapt evenimentele majore ale săptămânii în curs, dintre care doar două au reuşit să capteze atenţia mass-mediei româneşti, care din ce în ce mai mult se comportă ca un copil mic: este greu să-i reţii atenţia pentru suficient timp cât să-i arăţi lucrurile cu adevărat importante. Aceste patru evenimente sunt arestarea Elenei Udrea, acţiunile externe ale Preşedintelui Iohannis (vizita în Franţa, participarea la Consiliul European, întâlnirea cu Poroşenko), decizia DNA de a nu investiga denunţul formulat de Elena Udrea împotriva lui Florian Coldea (aici trebuie menţionată şi audierea de luni din Comisia SRI, dar doar ca element de context) şi votul de joi din Senat asupra cererii procurorilor DIICOT de încuviinţare a urmăririi penale pentru Varujan Vosganian.
Arestarea Elenei Udrea, în cursul zilei de marţi, în urma votului din Camera Deputaţilor de luni, a fost un eveniment aşteptat. Prezenţa la PMP a preşedintelui Traian Băsescu în aceeaşi zi a fost însă un eveniment surprinzător, care trebuie citit dincolo de mesajul public enunţat de fostul preşedinte. Traian Băsescu a declarat că va continua să o susţină pe Elena Udrea, însă a venit la partid abia după ce Elena Udrea s-a aflat pe mâna procurorilor, ceea ce înseamnă că asistăm mai curând la o delimitare decât la o susţinere. Fireşte, gestul poate fi interpretat în fel şi chip, în funcţie de atitudinea observatorului faţă de Traian Băsescu, însă elementul central din analiza politică este că acţiunea este mai importantă decât declaraţia.
În acest context se pot pune trei întrebări:
1. Există viaţă politică pentru PMP?
2. PMP mai poate avea viaţă cu Traian Băsescu, dar fără Elena Udrea?
3. PMP poate să depăşească performanţa de 5% de până acum, în actualul context politico-penal?
Dacă la oricare două din cele trei întrebări răspunsul este NU, atunci perspectivele politice se arată foarte complicate pentru fostul şef de stat.
Tot din serialul "Elena Udrea faţă cu justiţia" face parte şi decizia DNA de a nu investiga denunţul formulat de fosta preşedintă a PMP împotriva lui Florian Coldea, actualul director-interimar al SRI. Dincolo de argumentele juridice enunţate în comunicatul de presă al DNA, rămâne percepţia publică. Iar această percepţie, mai curând orientată spre comploturi şi poveşti de capă şi spadă decât spre analiză raţională, este mult mai uşor de orientat şi manipulat în absenţa unor investigaţii oficiale şi serioase, transparente şi capabile să ofere concluzii şi rezultate dincolo de orice urmă de îndoială (o iluzie din partea noastră, aţi putea spune). Altfel, narativul Elenei Udrea tocmai a fost confirmat de către acest gest din partea DNA, ceea ce nu înseamnă mare lucru pentru situaţia sa politică sau publică, dar ar putea însemna ceva pentru cota de încredere publică în DNA. Sau ca ancoră de comunicare pentru evenimente de acelaşi tip.
Prestaţiile externe ale lui Klaus Iohannis (ca şi discursul său de luni din Parlament), altfel puncte importante în materie de politică externă pentru Preşedinte, au devenit o notă de subsol în urma evenimentelor Udrea şi Vosganian. Important de reţinut este însă că Preşedintele Iohannis a început să pună accent pe dimensiunea de politică externă a mandatului său într-un moment în care situaţia politică internă este cel puţin agitată, ca să folosim un eufemism. Ceea ce poate să însemne că Iohannis iarăşi se refugiază pe un teren sigur şi caută să scape de o răspundere şi de o implicare politică directă. Nu putem să nu ne gândim cum ar fi procedat Traian Băsescu într-un context intern similar. Cert este că, în acest fel, creşte presiunea suporterilor asupra Preşedintelui; încercarea acestuia de a-şi educa publicul, de a impune o altă cadenţă şi o altă respiraţie funcţiei prezidenţiale în raport cu politica de zi cu zi, este curajoasă, dar de o eficienţă discutabilă pe termen lung. Mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va trebui să se decidă dacă vrea să fie un preşedinte-bibelou sau dacă vrea să participe activ, pentru că prilejurile încep să treacă pe lângă domnia sa. Până atunci, în continuare preşedintele nu oferă niciun răspuns clar despre când are de gând să facă numirile atât de necesare la şefia SRI şi SIE.
Scandalul Vosganian din Senat a fost capul de afiş al utimelor 96 de ore, iar analiza sa duce la concluzii politice interesante. În primul rând trebuie menţionat că Vosganian era senator PNL la momentul votului, el demisionând din partid la o zi după ce Senatul a respins cererea DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale. În al doilea rând trebuie spus că Vosganian este senator, iar viaţa în Senat arată cu totul altfel decât la Cameră: relaţiile personale sunt mai importante, senatorii se cunosc mai bine şi de mai mult timp, au mai multe mandate împreună, majoritatea este mult mai strânsă decât la Cameră şi, în general, atitudinea este alta. În al treilea rând, trebuie adăugat că relaţiile de putere din PNL în Senat arată altfel decât la Cameră. Cu alte cuvinte, directivele Alinei Gorghiu, deputată la rândul său, nu sunt luate pe nemestecate la Senat. Votul în cazul Vosganian a fost şi un avertisment al senatorilor PNL faţă de duetul Iohannis-Gorghiu: Nu ne trataţi ca pe un bun câştigat, căci avem şi noi viaţă politică proprie. Vechea gardă din PNL pare să-i fi arătat pisica noii gărzi din PNL, care i-a emanat pe Klaus Iohannis şi Alina Gorghiu. Interesant este dacă această atitudine se va continua cu alte manifestări politice. Până atunci, ştirea rămâne că la Senat cuvintele lui Iohannis par să ajungă la urechi surde. Iar strategia lui Iohannis de a conduce cu un pumn învelit în catifea (de discutat cât de puternic este acest pumn; momentan doar George Maior ne poate spune) îşi arată limitele: şoriceii au început să danseze pe masă.
În tot acest context, condamnarea la doi ani cu executare a lui Miron Mitrea a devenit o ştire de jurnal, cu toate că, pentru PSD, este cea mai mare lovitură de la condamnarea lui Adrian Năstase încoace. Era Năstase a apus complet, după decizia ÎCCJ de vineri. Iar narativul corupţiei pesediste a mai primit încă un argument.
Personajul săptămânii
Elena Udrea şi Varujan Vosganian împart acest titlu, de personaj al săptămânii, ambii în raport cu justiţia, fiecare cu destine separate. În timp ce Elena Udrea a fost arestată preventiv, tot după un vot al Parlamentului, Varujan Vosganian a mers acasă, nu neapărat liniştit, dar cu siguranţă liber. Morala este că popularitatea în rândul colegilor tăi parlamentari contează.
Victor Ponta, plecat după şedinţa de Guvern de marţi în SUA, a fost mai curând absent, aşa cum şi Klaus Iohannis a fost mai curând absent prin consecinţele acţiunilor sale publice din această săptămână, ceea ce arată cât de mult prizează mass-media şi opinia publică aventurile Justiţiei prin România. Cu siguranţă însă că acest apetit mediatic va trebui temperat la un moment dat pentru a face loc şi ştirilor cu adevărat importante, precum cele din economie sau securitate naţională.
Cine a câştigat şi cine a pierdut
Klaus Iohannis a primit o palmă răsunătoare din partea Senatului şi întrebarea care se pune acum este dacă Preşedintele va căuta să răspundă mai viguros sau se va rezuma la reacţia de pe Facebook. Cert este că preşedintele Iohannis pierde inerţie mediatică şi nu reuşeşte să controleze agenda media, aşa cum o făcea Traian Băsescu. După Pactul pe apărare, mai curând venit într-un moment de respiro mediatic, Iohannis a "reuşit" să fie mai de fiecare dată ştirea nr. 3 sau 4 din jurnal.
Varujan Vosganian, deşi şi-a îndeplinit obiectivul prin votul din Senat, este consumat politic total. Este foarte plauzibil ca în această săptămână să fi asistat la sfârşitul carierei sale politice. Comparaţia cu Elena Udrea l-a dezavantajat şi mai tare, iar interpretarea sa cu lacrimi în colţul ochilor s-ar potrivi mai degrabă teatrului ambulant.
Guvernul Ponta are parte de un moment de respiro, cu atenţia publică şi mediatică orientată spre aventurile guvernării Băsescu. Moştenirea fostului Preşedinte este atent dezbătută în aceste zile, iar concluziiile nu sunt deloc măgulitoare pentru fostul pater familias.
Concluzia săptămânii
Banalizarea excepţionalului, căci răul ar fi un concept forţat în această poveste continuă de supravieţuire politică: nimic nu este ce pare în politica românească. De unde te aştepţi să vină bomba uneori nu se întâmlă nimic, vezi denunţul Elenei Udrea. Unde te aştepţi să nu ai surprize, lucrurile se întâmplă tocmai pe dos, vezi cazul Vosganian de la Senat. În ceea ce pare un haos politic şi administrativ, vor avea de câştigat cei care reuşesc să gestioneze cât de cât aceste situaţii delicate şi mereu schimbătoare. Cum ar fi brokerii de putere şi de voturi, care sunt tăcuţi, dar cu siguranţă rulează scenarii despre majorităţi parlamentare şi posibile Guverne.
Ce urmează
Săptămâna viitoare va stat tot sub spectrul justiţiei. Camera Deputaţilor va analiza cazul Borbely, o dezvoltare interesantă după cel al lui Vosganian de la Senat. Va fi o victorie sau o înfrângere pentru "politica morală" a Preşedintelui Iohannis? Va învăţa PNL ceva din votul din Senat şi va pregăti, mediatic şi tactic, mai bine votul din Cameră?
Dincolo de persoane, este un semnal important şi pentru reaşezările din Parlament. UDMR este acum arbitrul jocului politic din Parlament. O serie de elemente trebuie puse în context: Congresul UDMR, temerea tot mai mare a ratării barierei de 5% în 2016, criticile dure ale lui Kelemen Hunor după condamnarea lui Nagy. Este interesant de privit momentul Borbely din prisma negocierilor pentru moţiunea de cenzură.
Cum se spune pe Facebook, Guvernul din umbră este Guvernul de la răcoare. Săptămâna viitoare se aşteaptă verdictul final în cazul Ridzi, cea care ar putea completa pleiada penală a miniştrilor României din ultimii ani.
Comisia de Cod electoral avansează, cea de revizuire a Constituţiei e blocată, iar finalul lui februarie se apropie, când noul PNL trebuie să anunţe nu atât programul de guvernare, cât strategia pentru moţiunea de cenzură. În acest context, vom urmări cu atenţie ce se întâmplă pe frontul Preşedinţiei Senatului, văzute ca punct de inflexiune.
Se încarcă comentariile...
