Codrin Ştefănescu: Pentru toată lumea, Dragnea e în concediu. Dar nu e în concediu. O să vedeţi luna asta ce se va întâmpla. Sabia lui Dragnea e sabie laser

Codrin Ştefănescu: Pentru toată lumea, Dragnea e în concediu. Dar nu e în concediu. O să vedeţi luna asta ce se va întâmpla. Sabia lui Dragnea e sabie laser

Codrin Ştefănescu

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a lansat o acuzaţie voalata la adresa procurorilor, în contextul în care Parchetul General a făcut percheziţii la ferma de porci din Teleorman deţinută de fiul lui Liviu Dragnea.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Sabia lui Dragnea e sabie de laser. O să vedeţi luna asta ce se va întâmpla. Pentru toată lumea, Dragnea e în concediu. Dar nu e în concediu. Nu pot să vă spun unde e. În mod oficial, are dreptul să îşi ia câteva zile de concediu ca orice român. Toată lumea e la mare, la munte, zilele astea. Dacă ar fi în concediu este dreptul lui să plece o săptămână în concediu. Se întoarce fix peste o săptămână”, a spus Codrin Ştefănescu, la Antena 3.

Nouă persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care este implicat şi Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, acestea urmând să fie prezentate vineri instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Vicepreşedintele Parlamentului, Florin Iordache, a declarat, joi, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a trebuit să plece în concediu, deoarece avea „bilete de odihnă“. 

„Vacanţele sau concediile nu ni le putem programa în funcţie de când dă Guvernul ordonanţă sau nu. Am avut mai mulţi colegi care nu au participat la plen sau la Biroul permanent, pentru că erau în concediu. Fiecare, eu sau dumneavoastră sau cei care ne ascultă, are concediile stabilite din timp şi, atât timp cât avem nişte bilete sau avem nişte rezervări făcute, nu putem sta sau să gândim înainte când va veni sau nu va veni Guvernul cu ordonanţa. (...) Dacă avea rezervare şi trebuia să plece în concediu, putea să gândească atunci când şi-a făcut rezervarea că va veni Guvernul cu ordonanţe simultan cu rezervările respective? Deci nu e nimic neobişnuit faptul că un om pleacă în concediu în momentul în care Guvernul dă o ordonanţă (...). Începând cu marţi, avea bilete de odihnă", a spus, la RFI, Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

citeste totul despre: