Coaliţia PSD-ALDE: Alba-neagra guvernamentală şi argumentul forţei

Politicienii din coaliţia majoritară PSD-ALDE vor sfârşi prin a fi victimele culturii organizaţionale a partidelor din care fac parte – organizaţii care în prezent nu sunt întemeiate pe merit, nu preţuiesc competenţa, dezbaterea sau participarea, ci dreptul celui sau celor care deţin puterea de a-şi impune, cu forţa, punctele de vedere.

Şeful Partidului nu este numai posesorul puterii în partid, ci singurul stăpân al adevărului absolut. Promisiunile mincinoase, fricile şi obsesiile Şefului modelează singura realitate posibilă pentru acei membri de partid care îl urmează şi care, folosind toate mijloacele pe care le au la îndemână, încearcă să impună această realitate paralelă unei ţări întregi. 

Modelul de comportament politic este teribil de simplu: atâta vreme cât nu au puterea, toţi ceilalţi sunt consideraţi ca fiind slabi, în consecinţă părerea lor nu contează sau e ascultată doar pentru a dovedi că cel puternic e milos. Nici un argument raţional, economic, social, niciun studiu de impact, nicio analiză obiectivă nu rezistă în faţa convingerii puterii că deţine adevărul suprem şi soluţiile tuturor problemelor. Forţa argumentului păleşte în faţa argumentului forţei.

De altfel, asta am văzut în ultimele zece luni: coaliţia PSD-ALDE este sensibilă doar la manifestaţii de forţă, la proteste, la teama de forţa străzii. Şi, de fiecare dată, s-a repliat.

Ordonanţa 13 a fost adoptată, pe furiş, fără dezbatere. Simulacrul de dezbatere pe care l-a încercat atunci Florin Iordache a dovedit, de fapt, că nu vor să aibă o dezbatere reală, cel mai probabil pentru că nu văd sensul ei, atâta vreme cât ei au puterea. După acea tentativă eşuată de a modifica legile Justiţiei în forţă, la care au renunţat în faţa forţei străzii, nu a argumentelor, au încercat să vină cu o altă abordare. Pumnul de fier a fost îmbrăcat în mănuşă de catifea şi, mai întâi au fost testate apele, aruncând pe piaţă idei de modificare a legilor justiţiei, la început prin declaraţii, apoi prin texte care se tot modificau. În cele din urmă, Guvernul le-a trimis cartoful fierbinte celor din Parlament, unde schilodirea Justiţiei urmează o altă procedură, unde propunerile şi amendamentele făcute de parlamentari nu mai trebuie supuse dezbaterii publice pentru că, nu-i aşa, parlamentul reprezintă el însusi vrerea naţiei, iar majoritatea de acolo vrerea întregii naţii. Se încearcă iar o acţiune în forţă, care duce din nou ceea ce ar trebui să fie o confruntare de idei şi de argumente, spre o mobilizare a străzii. 

La fel se petrece şi în privinţa măsurilor fiscale şi economice. Nu este posibil ca într-un an cu creştere economică, totul să se scumpească, oamenilor de afaceri să le fie teamă sau să ezite să investească din cauza impredictibilităţii adusă aproape la rang de regulă, iar sindicatele amăgite luni de zile cu creşteri de salarii spectaculoase să-şi scoată oamenii în stradă. Din nou, forţa puterii pare să fie singurul argument. Discuţiile cu mediul de afaceri, cu sindicatele, calculele, studiile de impact, analizele economice nu contează. Partidul a decis. Şeful Partidului a decis. Acestea sunt raţiunile supreme ale guvernării, indiferent de consecinţele dovedite cu calcule şi de părerea celor pe spinarea cărora se fac aceste experimente dezastruoase. Cu pachetul de măsuri de modificare a Codului fiscal şi transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajaţi, iată, Guvernul pare că a rămas singur, fără susţinerea clară a niciunui partener. Mediul de afaceri, sindicatele, Consiliul Fiscal, Consiliul Economic şi Social au respins, pe rând, aceste idei.

Ceva este profund greşit în abordarea PSD-ALDE şi nu pot să pun acest lucru decât pe seama acestei realităţi paralele, iluzorii, pe care Şeful Partidului şi cei care îl urmează vor să o suprapună României reale.

De altfel, este foarte probabil ca unii politicieni de la putere să fie sinceri atunci când se arată nedumeriţi de lipsa de respect în faţa Puterii a celor „consultaţi“. În alte condiţii, aceşti oameni ar trebui mai degrabă compătimiţi, pentru că par să rămână în afara realităţilor lumii de azi. Însă, problema gravă este că vor să tragă şi România cu ei, în universul paralel în care iau deciziile. 

Ceva este profund greşit în abordarea PSD-ALDE şi nu pot să pun acest lucru decât pe seama acestei realităţi paralele, iluzorii, pe care Şeful Partidului şi cei care îl urmează vor să o suprapună României reale. În loc de argumente şi dezbateri bazate pe date şi analize de impact reale, coaliţia PSD-ALDE inventează duşmani imaginari. „Statul paralel“, „Binomul“, Soroş, Bruxelles-ul, ambasadele, „Onegheurile“, multinaţionale, toţi cei care critică propunerile lor, devin nu numai duşmanii coaliţiei, ci vrăjmaşi ai ţării, într-o mare aşa-zisă conspiraţie anti-românească. Mesajele şi imaginile folosite în loc de argumente par scoase direct din cărţile de propagandă ale regimurilor opresive.

Există însă un zid de care, din când în când, unii lideri politici se izbesc în plin. Nu vor putea minţi la nesfârşit. Oamenii înţeleg că fără o justiţie independentă, funcţională, nu putem avea o ţară normală, pentru că distrugem exact fundamentele unei economii sănătoase. Economia nu se dezvoltă jucând alba-neagra la nivel guvernamental, nivelul de trai nu creşte cu promisiuni mincinoase, ci cu investiţii, cu muncă, cu plus-valoare, cu inteligenţă şi predictibilitate. Oamenii care susţin coaliţia PSD-ALDE pentru că încă mai cred că le vor creşte salariile, se lămuresc că ceea ce primesc acum pe hârtie vor trebui să plătească înzecit tot ei, pentru că viaţa tuturor va fi mai scumpă. Atunci, mirajul puterii politice absolute se va rupe, aşa cum s-a mai întâmplat. Atunci, Şeful Partidului va deveni un fost şef al partidului, sacrificat politic de oamenii care i-au stat alături. Atunci, sper să ne întoarcem la democraţia adevărată, care nici aceea nu este uşoară, dar care ar trebui să ne dea şansa să fim oameni cu demnitate şi cu un viitor, nu supuşi şi minţiţi de o maşinărie de vot şi propagandă.