Cine a câştigat bătălia de la Roşia Montană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu e nicio surpriză că Ion Iliescu nu a înţeles nimic din protestele faţă de Roşia Montană. Pe vremea sa, ieşirile în stradă se rezolvau cu minerii.

Nu e de mirare că Traian Băsescu o scaldă cu aceeaşi Roşie Montană. Ani de zile a susţinut proiectul de parcă ar fi fost frate de cruce cu compania canadiană. Pe baza declaraţiilor sale, acţiunile companiei au performat frumos la bursă. Cât de mult contează sprijinul politic în cazul unui proiect gen Roşia Montană se dovedeşte cu vârf şi îndesat acum, când sprijinul politic dispărând, acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit la bursa din Toronto.

Nu şochează faptul că susţinătorii proiectului, cei declaraţi şi cei mai puţin declaraţi, au început deja să plângă de grija despăgubirilor pe care statul român ar trebui să le plătească în cazul respingerii legii privind exploatarea de la Roşia Montană. Unul dintre ei este Victor Ponta. Premierul a încercat cât a putut să promoveze legea, dar fără să-şi asume răspunderea. De aici şi reacţia oamenilor care au fost şi mai convinşi că este ceva putred în toată această afacere. Şi pe bună dreptate. Dacă şeful Guvernului semnează o lege, este sigur că legea este bună şi va avea un efect benefic. Dacă spui apoi că nu crezi în ceea ce ai semnat, ba chiar vei vota împotrivă în Parlament, atunci nu trebuie decât să te aştepţi ca zeci de mii de oameni să iasă în stradă.

Nu trebuie să fii profet pentru a înţelege că politica faptului împlinit va stârni mânia oamenilor. Şi ce altceva a făcut Ministerul Mediului? Toată lumea aştepta de la cea mai abilitată instituţie a statului în domeniu să se pronunţe clar, pe baza datelor tehnice ale exploatării. Să facă studiile de specialitate şi să spună populaţiei, dar şi politicienilor cât de sigur este acest proiect. Doamna Rovana Plumb a considerat însă că e mai bine să dea avizul de mediu după ce se pronunţă Parlamentul prin vot politic! Ar trebui ca doamnei ministru să-i amintească cineva că funcţia pe care o are în Guvern este să apere interesele de mediu ale României. Rovana Plumb nu este ministrul Economiei, nici al Marilor proiecte, nici al Bugetului. Colegii săi de la aceste ministere au justificări în a promova proiecte de investiţii, ministrul Mediului este cel care reprezintă interese de altă natură.

Dacă ar veni o companie care ar spune că dă locuri de muncă şi bani la buget, dacă dezvoltă un proiect de defrişare a României, ar primi aviz de mediu pe aceste considerente? 

Nu e neobişnuit ca agenţii celor care au pierdut să încerce acum să spună că oamenii din piaţă sunt nişte radicali ecologişti fără minte, nişte anti-capitalişti turbaţi sau nişte marxişti renăscuţi din propria cenuşă.

Nu. Nu e deloc aşa. Noua generaţie s-a săturat de politicieni mincinoşi, de dispreţul conducătorilor, de corupţia generalizată, de umilinţele şi jaful naţional la care este supusă din partea unor oameni pentru care puterea contează, pentru că puterea înseamnă bani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite