Cine se bate pentru şefia PMP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea va candida pentru şefia PMP, iar Tomac pentru postul de vicepreşedinte FOTO Arhiva Adevărul
Elena Udrea va candida pentru şefia PMP, iar Tomac pentru postul de vicepreşedinte FOTO Arhiva Adevărul

Primul Congres al PMP va avea loc sâmbătă, iar Elena Udrea, care s-a decis în ultimul moment să candideze, îi va înfrunta pe Adrian Papahagi, membru fondator al PMP, dar şi pe foştii consilieri prezidenţiali, Adrian Rădulescu şi Daniel Funeriu.

Sâmbătă, va avea loc, la Palatul Parlamentului, primul Congres al PMP. Până acum partidul a fost condus de Eugen Tomac din postura de preşedinte interimar. Congresul PMP va alege prin vot direct preşedintele partidului, vicepreşedinţii, secretarul general,  secretarii generali adjuncţi şi secretarii executivi ai partidului. Pentru prima funcţie în partid şi-au depus candidaturile Elena Udrea, Adrian Papahagi şi Cristian Diaconescu.

După rezultatul slab de la alegerile europarlamentare, liderii PMP, în frunte cu Elena Udrea, nu au mai ieşit în spaţiul public, ci s-au rezumat numai la câteva postări pe Facebook. Şi preşedintele Traian Băsescu, un susţinător declarat al PMP, a evitat apariţiile publice de la alegeri. Prins la aeroport, înainte de a pleca la Bruxelles, jurnaliştii au reuşit să scoată de la Băsescu doar: „Nu a fost un scor entuzismant, dar a fost un scor bun“.

Rezultatul nemulţumitor de la alegeri a atras şi revolta unor membri cu greutate din PMP la adresa actualei conduceri. Adrian Papahagi,  fostul consilier prezidenţial Daniel Funeriu, dar şi fostul ministru Theodor Baconschi, care nu a reuşit să intre în Parlamentul European, au lăsat să se înţeleagă că Elena Udrea trebuie debarcată de la vârful partidului după rezultatele din 25 mai. 

Cine sunt candidaţii

Elena Udrea a debutat în politică ca membru PNL, în 2004. Începuturile ei în politică au legătură cu Traian Băsescu. A fost consilier general din partea Alianţei D.A. al primarului Capitalei Traian Băsescu. Câteva luni mai târziu renunţă la funcţia de consilier pentru a-l urma pe Băsescu la Cotroceni, fiind promovată ca şefa cancelariei prezidenţiale. În octombrie 2005 demisionează din PNL, iar trei luni mai târzius se înscrie în PDL. Rămâne în anturajul preşedintelui, iar în 2008 devine ministru al Turismului în Guvernul Boc. Tot în 2008 este ales şi deputat din partea PDL. În 2013 a candidat pentru şefia PDL împotriva lui Vasile Blaga, dar a pierdut. La câteva luni mai târziu a decis să se înscrie în PMP.

Adrian Papahagi este un filolog şi esist român care a urmat cursurile Universităţii Sorbona. A fost consilierul lui Theodor Baconschi, în timp ce acesta era ministru de Externe. A candidat din partea ARD la alegerile parlamentare din 2012, dar fără succes. A fost un susţinător ferm al lui Traian Băsăscu la referendumul de suspendare din 2012.

Daniel Funeriu a făcut parte din consilierii prezidenţiali pe care i-a eliberat Traian Băsescu în urmă cu câteva luni. Împreună cu cei mai mulţi dintre ei, Funeriu s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară(PMP). Funeriu a candidat fără succes la alegerile europarlamentare din 2007. Doi ani mai târziu, a fost promovat în funcţia de fost ministru al Învăţământului în Guvernul Boc.

În martie 2013, Adrian Rădulescu este numit de preşedintele Traian Băsescu consilier prezidenţial pe probleme economice. A apărut în atenţia presei după ce l-a consiliat pe Băsescu în privinţa achiziţiei unui teren din Comuna Nana. S-a înfiinţat o comisie parlamentară care l-a chemat la audieri, dar acesta nu s-a prezentat. Rădulescu a fost eliberat din funcţie împreună cu mai mulţi consilieri prezidenţiali şi s-a înscris în PMP.

Gelu Vişan a fost senator ales din partea PDL în legislatura 2008-2012. A apărut în atenţia publicului în urma unui scandal cu o minoră de la Liceul Traian Vuia, unde Vişan era pedagog. Înainte să ajungă la PMP, Gelu Vişan a mai trecut şi puţin prin PPDD.

Citeşte şi:

 Prima încercare de unificare a dreptei. MRU a discutat cu Antonescu. PNL discută mâine cu PDL. Blaga a ignorat PMP: Elena Udrea o fi frustrată

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a mers la sediul PNL, unde a discutat cu preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare. PNL va negocia mâine, la Parlament, cu PDL o alianţă. Liderul PDL, Vasile Blaga, a ignorat PMP, iar despre criticile Elenei Udrea a spus astfel: „Poate o fi frustrată, nu ştiu“.

Congres PMP: Cristian Preda şi Adrian Papahagi vor funcţii de conducere


Adrian Papahagi, membru fondator al Partidului Mişcarea Populară(PMP), a anunţat că va candida pentru Preşedinţia partidului la Congresul stabilit pentru luna iunie. La rândul său, europarlamentarul Cristian Preda şi-a exprimat intenţia de a candida pentru un post de conducere al PMP.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite