
Ce aşteaptă Băsescu de la popor
0La un an de cînd peste şapte milioane de români au votat la propunerea USL pentru demiterea lui din funcţia de preşedinte, Traian Băsescu le cere aceloraşi votanţi să-l susţină împotriva USL. Aceloraşi, că alţi votanţi, cât sunt necesari pentru validarea referendumului pe orice lege, nu mai sunt.
Prin acest referendum, dacă va ajunge să fie organizat, Traian Băsescu face ce ştie el mai bine. Ia poporul drept arbitru într-un conflict politic cu scopul canalizării resentimentelor faţă de parlament, un fel de ţap ispăşitor pentru risipă şi corupţie, şi coagulării unei minorităţi intense în jurul noii sale construcţii politice. Problema reducerii camerelor Parlamentului la una şi a numărului de parlamentari la 300 a fost şi este o farsă. Calitatea Parlamentului nu stă în cantitate, ci în buna selecţie a candidaţilor în interiorul partidelor şi într-un vot responsabil al cetăţenilor, ceea ce evident Traian Băsescu ştie dar nu le-o spune şi alegătorilor.
Convocarea referendumului ţine în primul rând de resorturi personale, frustrarea faţă de atitudinea majorităţii parlamentare a USL care l-a ignorat în procesul revizurii Constituţiei. Supărarea lui Băsescu (exprimată voalat de câteva ori în interviul realizat de Pro TV prin acel "nu ştiu amendamentele") este întrucâtva legitimă şi poate că nu i-ar fi dăunat liderului PNL să fie mai înţelept decât cel căruia doreşte să-i ia locul şi să organizeze o masă rotundă la care să-l fi invitat şi pe şeful statului, aşa cum e el, reinstalat în funcţie pe procedură. Simbolic poate chiar ar fi ieşit mai bine, pentru că s-ar fi pus pe sine, înaintea obţinerii funcţiei prezidenţiale, în postura de centru moderator. Bine ar fi fost şi pentru constituţie şi pentru democraţie: deşi USL se mândreşte că a extins drepturile cetăţeneşti cu scopul de a întări democraţia, trece cu vederea că lipsa consensului pe chestiuni fundamentale, cum ar fi regimul politic, este germenele eşecului.
Traian Băsescu urmăreşte şi să lase moştenire Mişcării Populare o bază electorală pe care nu poate să o creeze decât înainte de încetarea mandatului său. După, va fi doar un fost preşedinte. Dar acest pariu este riscant, când apelezi la instrumentul referendumului, prin natura lui un joc de sumă nulă. O misiune complicată şi de separarea de PDL care mai avea capacitatea de a mobiliza electoratul, greu de îndeplinit doar cu animatorii Mişcării Populare. Dacă Traian Băsescu va pierde referendumul atunci sfârşitul politic nu va fi doar al lui, ci poate şi al nou-născutei construcţii. Dar dacă va câştiga, aceasta va fi nu doar o asigurare pentru viitorul Mişcării Populare ci şi o înfrângere cu consecinţe importante a lui Crin Antonescu pe care Victor Ponta l-a desemnat la RTV responsabil cu contracampania.
Traian Băsescu aşteaptă de la popor să-şi exprime prin vot resentimentul faţă de parlamentarii care, aşa cum cred din păcate mulţi, prosperă pe spinarea poporului, resentimentul împotriva cuiva sau a ceva fiind materia primă din care şi-a croit aproape toate victoriile. Să vedem dacă va fi şi de data aceasta.