Ce aţi crezut, domnilor?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa care trimite instituţiile de presă din insolvenţă direct în faliment ar trebui retrasă. Dar trebuie eliminată şi guvernarea prin ordonanţe de urgenţă, care afectează grav statul de drept. Statul de drept, sec şi impersonal, care nu spune glumiţe şi nu face rating, este mai bun decât orice persoană. Aştept o campanie de presă în favoarea statului de drept.

Ce aţi crezut, domnilor jurnalişti, atunci când aţi susţinut actuala guvernare în asaltul împotriva statului de drept din 2012, că nu veţi avea niciodată probleme cu aceasta? Ce aţi crezut atunci când l-aţi susţinut pe actualul premier în atacul rapid asupra instituţiilor statului de drept, că nu vă va veni rândul? Iată că o ordonanţă de urgenţă vă trimite din insolvenţă direct în faliment.

Nu am văzut nicio campanie de presă pentru remedierea situaţiilor anormale create în timpul puciului parlamentar de anul trecut. Nu am văzut nicio campanie de presă pentru revenirea Monitorului Oficial la Parlament; nu am văzut nicio campanie de presă pentru blocarea emiterii în neştire a ordonanţelor de urgenţă pentru probleme ce nu sunt urgente (după definiţia clară din Constituţie).

Acum, când interesul legitim al dumneavoastră este atacat, cu aceleaşi mijloace pe care în anul 2012 le-aţi susţinut, nu mai e bună guvernarea? Iminentul faliment al statului de drept nu v-a durut aşa tare cum vă doare falimentul firmei proprii. Normal, cămaşa e mai aproape decât sumanul. Premierul nu mai e tânăr, energic şi inteligent, cum l-aţi descris în lunga vară fierbinte? Dar, domnilor, eu v-am crezut pe cuvânt când peroraţi împotriva „imperialismului euro-atlantic” ce se opunea nebuniei în care v-aţi antrenat şi pe care aţi potenţat-o.

Ordonanţa cu pricina este una abuzivă şi cred că trebuie retrasă. Dar, trebuie eliminată şi situaţia care face posibil ca orice ordonanţă de urgenţă să apară rapid în Monitorul Oficial după cum vrea o singură persoană. Vă urez succes în demersul dumneavoastră legitim. Dar cred că cel puţin un lucru este de învăţat: statul de drept, sec şi impersonal, care nu spune glumiţe şi nu face rating, este mai bun decât orice persoană care vă curtează conjunctural, indiferent de poziţia sa în stat. Aştept o campanie de presă în favoarea statului de drept, care s-ar putea să vă scoată din faliment.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite