Cazul Augustin Lazăr, arhivele Securităţii şi Proclamaţia de la Timişoara

Încerc de câteva zile bune să înţeleg, măcar în parte, sensul poveştii ale cărei personaje principale par să fie fostul disident anticomunist, dl. Iulius Filip, şi actualul procuror general al României, dl. Augustin Lazăr.

Povestea a fost lansată pe piaţă de site-ul luju.ro, condus de jurnaliştii Răzvan Savaliuc şi Adina Anghelescu, site aflat în directa subordonare famigliei Voiculescu şi legat cel puţin de o relaţie de colaborare cu trustul Intact, deci şi cu televiziunea rău famată Antena 3 a aceluiaşi fost mare colaborator, dacă nu cumva chiar fost angajat al Securităţii comuniste. Numitul Voiculescu Dan. În creşterea impactului mediatic al acuzaţiilor aduse actualului procuror general al României care, conform celor susţinute de site-ul cu pricina, în anul 1985, pe vremea când era tânăr procuror la Alba Iulia, ar fi respins punerea în libertate a d-lui Iulius Filip, arestat şi condamnat încă din 1981 pentru vina de a-i fi adresat o scrisoare cu caracter de pamflet lui Nicolae Ceauşescu, scrisoarea în care îşi exprima deopotrivă ataşamentul faţă de sindicatul polonez Solidaritatea, Televiziunea felixiană a avut un rol de seamă. A difuzat un fragment dintr-un episod al Memorialului durerii în care însuşi dl. Iulius Filip vorbeşte despre cumplitele fapte ale unui torţionar pe nume Lazăr.

Numai că, surpriză!, zilele trecute un alt fost disident, inginerul Radu Filipescu, ale cărui vorbe sunt în afara oricărei suspiciuni, şi el întemniţat în penitenciarul de la Aiud în aceeaşi perioadă în care era închis  dl. Filip, a ieşit public şi a spus că e vorba despre un cu totul alt Lazăr. La Aiud era un Lazăr, ofiţer de securitate, iar la Alba Iulia lucra dl. Augustin Lazăr, tânăr procuror în vârstă de 29 de ani. Care, e adevărat, dădea uneori un aviz pur tehnic cererilor de punerea în libertate.  

Cum nu dau nici măcar o ceapă degerată pe ceea ce spune şi scrie site-ul luju, cum Televiziunea Antena 3 mi se pare demult lipsită de orice urmă de credibilitate, cum socotesc cel puţin suspecte şi clar năclăite de interese politice imediate ieşirile publice mai mult decât penibile ale d-nei Lia Olguţa Vasilescu, azi purtător de cuvânt al PSD, dar care şi-a început cariera politică în PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor, partid mustind de securişti, ca şi pe aceea a preşedintelui ALDE, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, privesc cu multă reticenţă acuzaţiile aduse d-lui Augustin Lazăr. Care vin- ce să vezi?- chiar în momentul în care domnia-sa vrea să candideze la concursul la capătul căruia ar putea obţine un nou mandat de procuror general.

Toată această istorie încâlcită, pe care mărturisesc că o urmăresc cu maximă atenţie, mi se pare înainte de toate consecinţa neclarificării atunci când era cazul a tot ce a însemnat esenţa, faptele, făptuitorii, colaboratorii aparatului de partid şi de securitate ale regimului comunist din România. E vorba despre un trecut care nelămurit şi nedecontat la termen iată că acum se răzbună. Se transformă în instrument de manipulare a opiniei publice, în unealtă de şantaj, de calomniere a oricărei persoane ce, la un moment dat, devine indezirabilă, deranjează, drept pentru care trebuie de urgenţă şi cu tam-tam maxim înlăturată din spaţiul public.

Îmi amintesc cu câtă înverşunare susţineau, în primele luni de după Decembrie 1989, dar şi mulţi ani după aceea Ion Iliescu şi clica lui de furi ai Revoluţiei împăcarea cu trecutul. Cum ne vorbeau despre primejdia reprezentată de ceea ce ar fi putut reprezenta vânătoarea de vrăjitoare. Cum se opuneau deconspirării arhivelor Securităţii. Cum au obstrucţionat şi, la un moment dat, au devidat de orice conţinut aşa-numita Lege Ticu. Îmi amintesc şi cum demonizau specimene precum Iliescu, Roman, Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu sau foştii crainici ceauşişti ai TVR, cu toţii rămaşi în posturi şi pe post (numele lui Cornelius Roşiianu e primul care îmi vine în minte) Proclamaţia de la Timişoara cu al său punct 8. Un act politic major de la a cărui elaborare s-au împlinit în ziua de 12 martie 29 de ani şi care dacă ar fi fost pus în practică poate că ar fi schimbat nu doar mersul  tranziţiei, ci şi chipul de azi al României .

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro  şi pe blogurile adevărul.ro