*** Dan scrie suficient de prudent, insinuant şi aluziv încât să nu poată fi agăţat cu un proces. Se vede aici instinctul de consultant politic. Jurnaliştii de investigaţie fac, întrucâtva, altfel: afirmă răspicat faptele pe care le documentează, laolaltă cu probele pe care se sprijină, tocmai pentru a obţine credibilitate. Ba ştiu jurnalişti care chiar vor să fie daţi în judecată, pentru ca dezvăluirile lor (atunci când sunt bine documentate) să capete şi validarea unei instanţe. Meserii diferite, totuşi...

*** Singura afirmaţie pe care Andronic şi-o asumă fără rest, provocator chiar, este prezenţa Laurei Codruţa Kovesi acasă la Gabriel Oprea în seara de 6 decembrie 2009, de care ar fi aflat personal, în calitate de consultant politic, nu de jurnalist. Ceilalţi protagonişti tac sau au refuzat să răspundă ori să dea explicaţii. Aici mai aşteptăm evoluţia evenimentelor...

*** Mai vorbeşte de nişte partide de tenis, cu numele şi prenumele jucătorilor - unele surprinzătoare (Horia Georgescu şi Victor Ponta), cele mai multe deloc surprinzătoare. Şi foarte vag despre nişte chermeze (ziua lui Florian Coldea, a lui George Maior şi a lui Dan Nica), la care ar fi participat judecători, procurori, SRI-şti şi politicieni. Le luăm cu titlu de inventar, nu ştim dacă e adevărat sau nu.

*** Dan Andronic are o tehnică interesantă: preia din surse publice evenimente şi informaţii cunoscute, dar le reinterpretează în aşa fel încât să slujească demonstraţiei pe care vrea să o facă. Evenimentele sunt însă atât de diverse, iar asocierile atât de surprinzătoare, încât întregul serial, citit cap-coadă, frizează neverosimilul. Rămâi la final cu impresia că tot ce s-a petrecut important în ţara asta în ultimii 10-12 ani s-a datorat exclusiv acţiunii Binomului Kovesi-Coldea. Aici cred că a exagerat, cu tehnica asta poţi demonstra orice, chiar şi că Binomul a determinat soarta bătăliei de la Podul Înalt.

*** Serialul suferă cronic de lipsă de probe. Şi aici Andronic are o tehnică interesantă. El nu aduce probe în sprijinul afirmaţiilor sale, ci doar afirmă că „există probe” sau că „există martori” (fără să-i numească), invitându-i pe alţii să caute.

*** Când vrei să subordonezi fapte dintre cele mai diverse unui singur scop şi să le înghesui pe toate sub pălăria „Binomul ne omoară”, rişti inconsecvenţe factuale sau logice uşor de depistat. Spre exemplu, Andronic afirmă că inculparea seantorului Cătălin Voicu, pe 11 decembrie 2009, avea drept scop intenţia Binomului DNA-SRI de a-l opri de la demararea în Justiţie de contestaţii electorale şi, pentru asta, i s-ar fi interzis cu acel prilej să ia legătura cu judecătorii din sistem pe care îi cunoştea. Dar pe 11 decembrie 2009, după ieşirea de la DNA, Cătălin Voicu însuşi a enumerat persoanele cu care i s-a interzis contactul: Ion Năstase (consilierul său personal), Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Dan Ioan Popescu şi avocatul Cezar Bivolaru. Or aceştia nu sunt judecători.

*** Într-unul dintre episoade, Andronic susţine că Daniel Morar a fost un adversar înverşunat al ideii de Binom, că s-ar fi opus din răsputeri unei colaborări prea strânse dintre DNA şi SRI. Ceea ce poate fi adevărat, Morar însuşi a declarat asta în interviuri. Dar în decembrie 2009, DNA-ul care l-a împiedicat pe Cătălin Voicu să depună contestaţii electorale era condus de Daniel Morar, nu de Laura Kovesi. Şi se naşte întrebarea: cum de a intrat Morar în jocul SRI? Şi-a pierdut vremelnic uzul raţiunii?

*** Aşa cum era de aşteptat, de serialul lui Andronic s-au agăţat, oportun, tot felul de frustraţi, care încearcă să-şi rezolve poliţe vechi: generalul SPP Dumitru Iliescu, fostul senator Valer Marian, un fost ofiţer SRI, Marian Vanghelie etc. Toţi confirmă alegaţiile şi adaugă propriile lor naraţiuni, ceea ce sporeşte aerul rocambolesc al întregii poveşti. Greşeala lui Dan este că îi creditează pe toţi de-a valma, doar de dragul confirmării propriilor sale afirmaţii, fără să le pună în discuţie şi credibilitatea.

*** Despre calitatea documentării nu mi-am putut face o idee până la episodul 16, cel cu arhiva SIPA. Spre deosebire de celelalte episoade, aici Andronic îl acuză concret pe judecătorul Cristi Danileţ că ar fi făcut tot felul de nenorociri prin arhiva aia. Judecătorul a dat o dezminţire categorică, nu asta e problema, ci faptul că Danileţ afirmă că nu a fost niciodată contactat înaintea publicării, că să-şi spună şi el punctul de vedere. Şi Danileţ chiar este un tip foarte uşor de accesat de către presă. Problematic, nu?

*** Serialul se citeşte pe nerăsuflate, are destule momente care, dacă ar fi adevărate, ar fi chiar picante. Dar aşa cum este el construit, la final rămâi ca la biserică: dacă vrei - crezi, dacă nu vrei - nu crezi.