Bogdan Olteanu: Liderii PNL mi-au propus să preiau Ministerul de Finanţe. Le-am transmis că rămân la BNR
0Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat că a discutat cu liderii PNL pentru preluarea postului de ministru al Finanţelor, dar le-a transmis acestora că va rămâne la banca centrală, iar din câte ştie postul ar putea fi preluat de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, scrie Mediafax.
„Nu a fost o propunere, a fost o discuţie, iar eu am transmis că voi rămâne la Banca Naţională. Din ce ştiu la această oră, poziţia va fi preluată de Eugen Nicolăescu“, a declarat Olteanu, precizând că nu are detalii, întrucât se află la Washington cu o delegaţie oficială.
Potrivit unor surse, Daniel Chiţoiu, actualul ministru de Finanţe, ar putea fi înlocuit de către PNL dacă se va vota acest lucru în Biroul Politic.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, la prima încercare de schimbare a lui Chiţoiu, conducerea PNL nu a avut câştig de cauză, întrucât nu s-a îndeplinit cvorumul necesar, au arătat sursele.
Liberalii au invocat, joi, un nou motiv pentru schimbarea lui Chiţoiu, respectiv acceptul acestuia pentru proiectul de ordonanţă elaborat de ministrul Bugetului, Liviu Voinea, privind facilităţile acordate populaţiei cu venituri sub medie pentru restructurarea creditelor bancare.
Această iniţiativă ar restrânge semnificativ şansele reducerii CAS, propunere pe care mizează PNL în perspectiva alegerilor la Preşedinţie.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat zilele trecute că reducerea ratelor la creditele contractate de cei cu venituri sub 1.600 de lei sunt un prim pas pentru impozitarea progresivă, din cauza acestui prag pe care îl impune măsura.
Mai puteţi citi:
Măsura prin care statul înlesneşte scăderea ratelor pentru cei cu venituri sub medie şi acordă acestora reduceri de impozit încurajează de fapt neplata obligaţiilor, creează inechitate în rândurile contribuabililor şi urmăreşte doar scopuri partinice, acuză economiştii.
Schema fiscală prin care se urmăreşte restructurarea creditelor contractate de către persoanele cu venituri sub 1.600 de lei reprezintă un prim pas spre diferenţierea impozitării, în urma introducerii acestui plafon, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
Guvernul Ponta, Nicu Debitoru’ şi familia Gogu & Tantza Tertii solvabili
Domnul Ponta ne-a anunţat ieri că un million de români vor putea beneficia de reduceri ale ratelor la credite. Suma totală a potenţialelor reduceri este de 4 miliarde de lei. Ca măsură de repornire a consumului. În aparenţă, este foarte lăudabil şi la nivel microeconomic, şi la nivel macro. Vorba românească, „Să fie bine!" Dar este chiar aşa? Hai să facem nişte calcule!
Premierul Victor Ponta a anunţat luni seară, în urma dicuţiilor finale cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că va aproba prin ordonanţă o schemă de sprijin pentru românii cu venituri sub medie care sunt datornici la bănci. „Adevărul“ vă prezintă în ce constă această schemă şi cine sunt cei care vor putea beneficia de ea.