UPDATE Băsescu: Lipsa statului de drept şi corupţia, riscuri la securitatea naţională
0
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, la o dezbatere organizată de Fundaţi Mişcarea Populară, că lipsa statului de drept şi corupţia reprezintă riscuri pentru securitatea naţională, el dând exemplul Ucrainei.
UPDATE Preşedintele a mai precizat sâmbătă că "România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE", adăugând: "trebuie să ne batem toţi pentru a schimba această percepţie".
"În acelaşi timp trebuie să recunoaştem şi un alt adevăr: România s-a obişnuit să se autoflageleze. România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE, dar trebuie să ne batem toţi pentru a schimba această percepţie", a spus Băsescu.
Lipsa statului de drept şi corupţia ne împing către alte zone, riscuri pentru securitatea naţională. (...) Ucraina este un rezultat al corupţiei crâncene care a existat în Ucraina şi în timpul lui Timoşenko şi în timpul lui Ianukovici", a spus Traian Băsescu, adăugând că în Ucraina corupţia a fost atât de crâncenă "încât s-a luat Crimeea fără să se tragă un glonţ", potrivit Mediafax.
”Deci, corupţia poate distruge un stat”, a avertizat Traian Băsescu, adăugând: ”o ţară atât de bogată cum e Ucraina a ajuns să fie la discreţia Federaţiei Ruse în primul rând din cauza corupţiei".
Preşedintele Traian Băsescu participă, sâmbătă, la Alba Iulia, la o dezbatere privind lupta împotriva corupţiei, organizată de Fundaţia Mişcarea Populară Alba.
La eveniment sunt prezenţi şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda.
"Sâmbătă, de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia va avea loc dezbaterea cu tema «Statul de drept şi lupta împotriva corupţiei». Evenimentul va fi onorat de prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu. Alături de domnia sa vor mai fi prezenţi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda", a spus Preşedintele Partidului Mişcarea Populară Alba, Clement Negruţ.
Băsescu: Este exclus ca România să fie atacată. Românii sunt în deplină siguranţă