Băsescu s-a întâlnit astăzi cu Obama în Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu participă marţi şi miercuri la ceremoniile dedicate sărbătoririi a 25 de ani de libertate în Republica Polonă. Preşedintele american a sosit şi el astăzi în Polonia, fiind prima etapă a turneului său prin Europa.

Statele Unite şi Polonia vor găzdui, marţi după-amiază, o întâlnire cu aliaţii lor apropiaţi din Europa Centrală şi de Est. La întâlnire vor participa, în afară de Statele Unite şi Polonia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România şi Slovacia. După acest eveniment, preşedintele american va participa la o cină festivă, la Palatul Regal, alături de ceilalţi lideri invitaţi la eveniment.

Preşedintele Traian Băsescu a sosit marţi la Palatul Prezidenţial din Varşovia, iar ulterior a participat la dejunul de lucru oferit de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, şi de preşedintele Republicii Polone, Bronislaw Komorowski.

image

Miercuri, de la ora 12,30 (ora României), în Piaţa Castelului Regal din Varşovia, şeful va participa la Ceremonia oficială dedicată sărbătoririi a 25 de ani de libertate în Republica Polonă.

Secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, va face o vizită în România, la invitaţia ministrului Apărării naţionale, Mircea Duşa, cei doi oficiali având programată o întâlnire, joi, la Constanţa.

"Întâlnirile dintre cei doi demnitari sunt programate joi, 5 iunie, la Constanţa, prilej cu care vor fi abordate teme precum dimensiunea militară a Parteneriatului Strategic între cele două state, cu accent asupra sprijinului SUA pentru România în actualul context din vecinătatea estică, importanţa măsurilor de reasigurare la nivel aliat, stadiul operaţionalizării proiectelor SUA din România, ca şi teme referitoare la agenda aliată în perspectiva Summit-ului NATO din Ţara Galilor", se arată într-un comunicat transmis luni de MApN.

Citeşte şi:

Preşedintele american Barack Obama se întâlneşte astăzi cu liderii „noii Europe“, în Polonia Preşedintele american Barack Obama soseşte astăzi la Varşovia, prima etapă a turneului său în Europa. Şeful Casei Albe se va vedea în capitala Poloniei şi cu lideri din statele Europei Centrale şi de Est, printre aceştia şi şeful statului român, Traian Băsescu.

Traian Băsescu, Mugur Isărescu şi Duane C. Butcher, aşteptaţi vineri la Mamaia Mamaia găzduieşte ceremonia de admitere oficială în Liga Navală a Statelor Unite ale Americii a Consiliului din România. Festivitatea are loc vineri, 23 mai, ora 18, la hotelul Vega din staţiunea Mamaia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite