Bârna penală din ochii lui Ponta
0Cât tupeu poate avea premierul, deputatul, preşedintele PSD, candidatul la Preşedinţie, ministrul interimar al Culturii Victor Ponta? Găsiţi o mostră mai jos.
Şeful PSD a fost prezent cinci minute la şedinţa Camerei Deputaţilor de luni, exact cât s-a citit demisia lui Viorel Hrebenciuc. Odată încheiat exerciţiul de imagine (premierul a arătat poporului că el nu se opune Justiţiei), Ponta a încercat să mute discuţia, parşiv, de la Hrebenciuc către Iohannis. „Asistăm, ca şi la Senat, la încercarea celor de la ACL, a domnului Blaga şi Iohannis, de a-i apăra pe cei declaraţi defintiv şi irevocabil incompatibili“, a tunat Ponta. Ce se întâmplase, de fapt? În şedinţa de plen, deputaţii i-au revocat mandatul lui Bucur Stoica (PDL), însă Blaga şi Iohannis nici măcar n-au fost la şedinţă. Blaga este senator, iar Iohannis a călcat prin Parlament numai la Congresul PNL.
Trecând peste atacul lui Ponta, să ne oprim puţin atenţia asupra lui Bucur Stoica. În noiembrie 2013, Înalta Curte a decis că deputatul Bucur Stoica (PDL) şi senatorul Akos Mora (PNL) trebuie să rămână fără mandate, fiind găsiţi incompatibili. Însă Camera Deputaţilor şi Senatul, conduse cu o largă majoritate de PSD, nu s-au sinchisit un an de zile (!!!) să le revoce mandatele celor doi. Procedural, lucrurile stau cam aşa: Biroul Permanent introduce pe ordinea de zi hotărârea de revocare, iar plenul votează. Ei bine, timp de un an, domnii Zgonea şi Ponta n-au ştiut că au printre ei un coleg incompatibil.
Cu atât mai mult cu cât colegul era de la PDL, partid mărunt de Opoziţie care nu se poate opune unui vot în plen. Deci, dacă ar fi vrut, PSD l-ar fi putut lăsa pe Bucur Stoica fără mandat în cinci minute. S-au trezit exact luni, în momentul în care l-au lăsat pe Hrebenciuc fără imunitate. Ce coincidenţă! Iar comicul de situaţie merge mai departe. În locul lui Hrebenciuc (reţinut de procurorii DNA pentru 24 de ore), Ponta l-a instalat în funcţia de vicepreşedinte al Camerei pe Marian Neacşu, deputat trimis în judecată pentru că şi-a angajat fiica la biroul parlamentar, plătind-o astfel din bani publici, fapt sancţionat de Codul Penal. Însă Ponta preferă să se uite către paiul din ochii altora.
La rând aşteaptă acum senatorul PNL Akos Mora. Anul trecut, în noiembrie, când Curtea Supremă l-a declarat imcompatibil, PSD şi PNL se iubeau. În fruntea Senatului era Crin Antonescu, care a trecut uşor cu vederea. Ponta n-a ieşit atunci să spună că asistăm la încercarea domnului Antonescu de a-şi proteja incompatibilii. A tăcut mâlc. În primăvară, în fruntea Senatului Ponta l-a instalat pe Călin Popescu Tăriceanu. Cam tot atunci, PNL şi PDL băteau palma pentru o nouă alianţă. Însă nici când a trecut în tabăta duşmanilor, liberalul Akos Mora nu a fost deranjat de PSD. Am curaj să pariez că ziua în care Tăriceanu&Ponta se vor trezi din somnul indus va coincide cu votul Senatului pentru ridicarea imunităţii Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu (Micky Şpagă). Când vor fi nevoiţi să dea un verdict în cazul foştilor miniştri implicaţi în cazul Microsoft, PSD îşi va aduce, brusc, aminte că şi ACL are oameni răi, iar vinovaţi vor fi, desigur, tot Blaga şi Iohannis.