Avocatul Poporului a contestat la CCR Legea care interzice persoanelor condamnate să fie în Guvern
0Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, pentru News.ro, că a trimis la Curtea Constituţională sesizarea în privinţa Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.
Întrebat de News.ro dacă instituţia pe care o conduce a trimis la CCR o sesizare în privinţa Legii 90/2001, Victor Ciorbea a spus: ”Da, am depus la Curte”.
Potrivit Avocatului Poporului, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001.
Acest articol prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.