Cât de bogaţi sunt miniştrii tehnocraţi. Vicepremierul Costin Borc, casă de vacanţă în Franţa. Ministrul Transporturilor a vândut vaci şi porci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul Cioloş alături de peşedintele Klaus Iohannis. FOTO Presidency
Guvernul Cioloş alături de peşedintele Klaus Iohannis. FOTO Presidency

Din primele declraţii de avere postate pe site-ul Guvernului, observăm că miniştrii care au venit direct din mediul privat sunt cei mai bogaţi, iar la polul opus se află cei promovaţi de societatea civilă.

Cinci miniştri din Guvernul Cioloş şi-au publicat declaraţiile de avere la sfârşitul săptămânii trecute. Conform legii, restul demnitarilor mai au timp încă 10 zile pentru a-şi afişa starea materială. „Adevărul“ a completat această scurtă listă cu încă trei nume de miniştri care, înainte de a ajunge la Palatul Victoria, au mai lucrat în aparatul de stat, deci şi-au mai publicat averile. La prima vedere, e lesne de observat că miniştrii veniţi din posturi de conducere în companii private sunt mai avuţi. Deocamdată, se remarcă vicepremierul Costin Borc - apartament la Paris, casă de vacanţă în Franţa şi peste un milion de euro în conturi.  În schimb, miniştrii care au lucrat în fruntea unor ONG-uri sau în posturi de experţi la Parlament au foarte puţine rubrici bifate în declaraţie.  

Costin Borc - casă de vacanţă în nordul Franţei 

Vicepremierul Costin Borc, ministru al Economiei, este membrul Guvernului Cioloş cu cea mai însemnată avere. Borc, care a ocupat în ultimii 15 ani funcţii de conducere în grupul Lafarge, deţine împreună cu soţia sa un apartament şi o casă în Bucureşti, un apartament de 149 de metri pătraţi în Paris şi o casă de vacanţă în localitatea Capelle-les-Grands din nordul Franţei, potrivit declaraţiei de avere postate pe portalul Guvernului. Casa de vacanţă este amplasată pe un teren intravilan de aproape 7.000 de metri pătraţi şi are o alee de acces de 158 de metri pătraţi. În plus, soţia lui Borc este moştenitoarea a două terenuri agricole – unul de 4,2 hectare în judeţul Teleorman, altul de 49,54 hectare în judeţul Călăraşi. Ministrul Economiei are un singur autoturism – un Volkswagen Golf, produs în 2015 şi dobândit prin cumpărare. Însă a vândut în luna septembrie un Fiat 500 fabricat în 2008, cu 17.600 de lei (4.000 de euro). De asemenea, a vândut în decembrie 2014, cu 1,066 milioane de lei (240.000 de euro), două treimi dintr-o casă. 

Ministrul Economiei deţine o colecţie de tablouri, din familie sau cumpărate în decursul anilor, cu o valoare estimată la 4.000 de euro, dar şi bijuterii din aur, argint şi pietre preţioase de aproximativ 15.000 de euro. Borc şi soţia sa au mai multe conturi curente şi depozite în lei, euro, lire sterline, dolari şi franci elveţieni, cu sume cumulate de aproape 1,5 milioane de euro. Vicepremierul are însă două credite contractate. Un împrumut a fost luat de la HSBC Franţa în 2009 pe o perioadă de 12 ani, cu o valoare la zi de 241.028 de euro. Celălalt împrumut a fost contractat de la Societe Generale Franţa în 2013 pe o perioadă de şapte ani, cu un sold de 141.223 de euro.

Costin Borc deţine acţiuni la Lafarge în valoare de aproape 50.000 de euro, FCPI Innovation - 9.380 de euro, Electrica - 12.120 de lei, Nuclearelectrica - 9.349 de lei sau Petrom - 6.060 de lei, 100% din SC Framefabrik SRL şi 50% din SC Burggasse 38 SRL. În 2014, Costin Borc a fost director general al Lafarge România, an în care a încasat de la compania Eco Gest (parte a Lafarge) suma de 1,06 milioane de lei (238.150 de euro). Adică aproape 20.000 de euo pe lună. Suma include salariul net, bonusuri şi beneficiile în natură.  Borc a mai încasat 47.480 de euro din închirierea unui apartament şi 5.219 lei din dobânzi pentru conturile deţinute în Franţa şi în SUA şi din dividende pentru acţiunile deţinute în Franţa. Soţia vicepremierului a încasat din arendă peste 31.000 de lei.

Achim Irimescu- venituri de funcţionar european

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, deţine împreună cu soţia sa un apartament de 60 de metri pătraţi şi o casă de 129 de metri pătraţi în Bucureşti, ambele dobândite prin cumpărare şi moştenire. De asemenea, este proprietarul unui teren agricol de 17.500 de metri pătraţi în Bragadiru, dar şi al unui autoturism Volkswagen Polo din 2013, potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul Guvernului. Irimescu are un cont curent deschis la ING Bank România, cu 40.000 de lei, şi un depozit la CEC Bank – de 170.000 de lei. De asemenea, mai are un depozit la ING Bank Belgia (400.000 de euro) şi unul la Deutsche Bank Belgia (13.000 de euro). Ministrul Agriculturii a încasat anul trecut de la Reprezentanţa Permanentă a României la Uniunea Europeană 43.835 de euro şi 5.007 lei (inclusiv venitul soţiei, aşa cum se menţionează în declaraţia de avere).  

Victor Grigorescu- cinci surse de venit 

Declaraţia de avere a lui Victor Grigorescu, ministrul Energiei, nu a fost încă postată pe portalul Guvernului. Însă pe platforma Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a fost publicată în luna ianuarie declaraţia de avere a lui Grigorescu, atunci când acesta ocupa funcţia de expert în cadrul Departamentului pentru Energie. Potrivit acesteia, ministrul Energiei a dobândit prin moştenire 50% dintr-un teren arabil de 50 de hectare din judeţul Botoşani şi 50% dintr-un teren intravilan de 5.576 de metri pătraţi din judeţul Argeş. De asemenea, mai deţine o cotă de 18%, tot prin moştenire, dintr-un teren intravilan de 640 de metri pătraţi din comuna Voluntari, Ilfov. Aceleaşi cote le-a moştenit şi din casele situate pe terenurile din Argeş şi Ilfov. Din 2005, Grigorescu este proprietarul unei garsoniere în Bucureşti, iar din 2012 a unui apartament de 121 de metri pătraţi. Ambele au fost dobândite prin cumpărare. Ministrul Energiei are într-un cont curent 73.630 de euro, iar în altul – 105.171 de dolari. De asemenea, are plasată într-un fond de investiţii suma de 12.846 de lei. El a încasat anul trecut din salarii suma de 70.000 de lei (5.860 de lei pe lună) – de la AG Industrial Consult, de la Departamentul pentru Energie, Complexul Energetic Hunedoara (comisia de provatizare), Nuclearelectrica (membru în comisia pentru reactoarele 3 şi 4), SAPE SA şi Electrica SA (membru în Consiliul de Administraţie la ultimele două). Din chirii a mai încasat anul trecut 568.000 de lei.

Dan Costescu a vândut vaci şi porci

Nici declaraţia de avere lui Dan Costescu, ministrul Transporturilor, nu a fost încă postată pe site-ul Guvernului, însă ultima sa declaraţie, depusă în martie, a fost publicată pe portalul ANI. Costescu a ocupat în ultimul an funcţia de director general al CFR SA. Astfel, potrivit declaraţiei de avere din luna martie, Costescu deţine împreună cu soţia, prin cumpărare, o fâneaţă de 1,8 hectare şi încă una de 5,05 hectare în Horezu, o casă de vacanţă şi curte în aceeaşi localitate, dar şi un teren ontravilan de 200 de metri pătraţi în Bucureşti. Costescu şi soţia sunt proprietarii a două apartamente în Capitală, dar şi a unei case. Prin moştenire, ministrul Transporturilor deţine o cotă de 50% dintr-un teren agricol din Teleorman, 25% dintr-un apartament din acelaşi judeţ (Roşiorii de Vede) şi 16,6% dintr-un teren intravilan şi dintr-o casă din Constanţa.

Costescu deţine trei autoturisme şi o motocicletă – Mitsubishi, BMW şi Land Rover Freelander şi motocicleta KTM. Familia lui Costescu are deschise trei depozite: 41.000 de euro (Dan Costescu), 56.900 de euro (soţia) şi 15.516 euro (fiica). În 2004, Costescu a contractat un credit pe o perioadă de 15 ani, cu un sold la zi de 36.000 de euro. Costescu a încasat anul trecut 12.732 de lei din funcţia de director la firma Sistematic Eng. Soţia sa a încasat de la Universitatea Politehnica Bucureşti suma de 96.361 de lei, din salariu de cadru didactic şi din bursă postdoctorală. Ministrul Transporturilor a mai încasat 4.000 de lei din vânzarea a trei vaci, trei viţei şi doi porci de la ferma de la Horezu.

Petre Tobă- averi moştenite 

În ultima declaraţie de avere, din aprilie 2015, pe atunci şef al Poliţiei Române, Petre Tobă, acum ministrul Afacerilor Interne, a scris că deţine cotă parte din trei terenuri agricole în suprafaţă totală de aproape 10.600 mp, toate moştenite în 2013, şi două terenuri intravilane, unul moştenit în acelaşi an, din care deţine o cotă de 3/4, şi un altul de 918 mp, primit de la părinţii săi, prin donaţie, în 2004. Şeful Poliţiei Române mai are un apartament în suprafaţă de 86 mp, în Bucureşti, cumpărat în 1998, o casă în suprafaţă de 264 mp, în judeţul Ilfov, construită în 2005, şi o altă casă în Ilfov, de 77 mp, moştenită, din care deţine o cotă de 3/4. Petre Tobă are două autoturisme, un Suzuki Swift, din 2009, şi un Nissan X-Trail, din 2010. Potrivit declaraţiei de avere, şeful Poliţiei Române nu are conturi şi depozite bancare sau fonduri de investiţii a căror valoare să depăşească 5.000 de euro şi nici plasamente sau investiţii directe.
Petre Tobă are de restituit două credite, unul de 104.322 franci elveţieni, contractat în 2008 şi scandent în 2028, şi un altul de 5.196 de euro, sumă pe care trebuie să o plătească până în 2016. În anul 2014, Petre Tobă a avut, din funcţia pe care o are la Poliţia Română, venituri de 129.919 lei, iar soţia sa a încasat, ca inginer la o bancă, 70.321 de lei, precum şi 400 de euro pe lună din închirierea unei locuinţe în Sectorul 2 al Capitalei.

Mihnea Motoc - casă în Franţa şi salariu de patru ori mai mic decât al soţiei

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, fost ambasador al României în Marea Britanie declară că a încasat, în ultimul an, venituri de 44.000 euro, în timp ce soţia sa, Iulia Motoc, judecător la CEDO, 172.000 de euro. De asemenea, Mihnea Motoc deţine, împreună cu soţia, două apartamente în Bucureşti, o casă în Sinaia şi una în Franţa. Are în proprietate cinci terenuri, dintre care patru agricole în Baloteşti, Râşnov, Orăştie şi Bujoreni. Declară obiecte de artă şi bijuterii în valoare de aproape 40.000 de euro, peste 200.000 de euro în conturi şi trei credite, ultimul de peste 700.000 de euro, scadent în 2034.

Claudia Ana Costea - doar un apartament în Bucureşti

Ministrul Muncii, Claudia Ana Costea, nu are terenuri, potrivit declaraţiei sale de avere, doar un apartament în Bucureşti. Nu deţine maşină, nici bijuterii sau tablouri şi nici conturi ori depozite bancare. A încasat un salariu de la Universitatea Bucureşti în valoare de peste 110.000 de lei, iar soţul, ambasadorul Doru Costea, aproximativ 47.000 de dolari.
  
Ciprian Bucur - fără casă 

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur deţine un teren intravilan în judeţul Bacău, are un Opel Astra fabricat în 2007, a încasat un salariu de aproape 45.000 de lei de la Camera Deputaţilor, unde a fost angajat la Comisia Juridică, şi a câştigat 24.000 de lei din drepturi de autor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite