Ascundacii. De ce e votul secret anti-DNA un abuz constituţional

Misiunea parlamentarului este reprezentarea: un deputat pentru 73.000 de cetăţeni, un senator pentru 168.000. O asemenea concentrare de voinţe într-o singură cartelă de vot generează atât drepturi specifice (imunitatea, de pildă), cât şi obligaţia unei transparenţe absolute.

Când acţionezi în numele a 70.000 de oameni, aproape tot ce faci e la vedere: averea, veniturile, angajaţii şi – evident – modul în care votezi. Nu de alta, dar votezi în numele oamenilor pe care îi reprezinţi – teoretic consultându-te cu ei şi dând socoteală pentru ceea ce faci. Nu există, desigur, un mandat imperativ; în mod formal, un parlamentar nu poate fi obligat de nimeni (şefi de partid, grupuri de interese şi, da, nici măcar alegători) să voteze într-un fel anume. Însă această libertate de conştiinţă a reprezentantului – prevăzută pentru a împiedica transformarea sa într-un prizonier politic în momente de criză – nu trebuie în niciun caz interpretată ca o iresponsabilitate faţă de electorat. În esenţă, parlamentarul votează în numele acestuia, în consonanţă cu voinţa generală, răspunzând politic celor pe care îi reprezintă pentru alegerea făcută. 

În mod normal, orice vot din Parlamentul României e unul la vedere: cetăţenii ştiu – graţie sistemului electronic, care e public – când ai fost prezent şi ce ai ales. Regulamentul Camerei şi Senatului prevede, în mod excepţional, procedura votului secret. E normal să existe o astfel de procedură? Da, în cazul unor voturi vitale, de importanţă copleşitoare, unde deputaţii sau senatorii ar putea fi supuşi şantajului, ameninţării, răzbunării din partea unor puteri ostile. Participarea la un război, de pildă. Este normal să avem vot secret pentru solicitările DNA privind arestarea sau reţinerea unor parlamentari? 

Nu. În niciun caz.

Votul pe tema arestării sau reţinerii unor parlamentari ar trebui să fie cel mai vizibil şi asumat act al deputaţilor şi senatorilor. Iată de ce:

1.     Procedura cenzurării de către Parlament a unui act al procurorilor are exclusiv rolul de a bloca un abuz major. O situaţie în care oamenii legii iau la ţintă un om politic, urmărind scopuri ilegitime. În care vor să îl pedepsească pentru o idee. Această ipoteză este de o gravitate absolută; dacă e aşa, nu mai avem stat de drept. Când un parlamentar crede aşa ceva, are datoria nu doar de a vota la vedere, fără să se ascundă cu laşitate – ci de a striga în piaţa publică despre abuzul care se face. Deci tu, deputat ales de 70.000 de oameni, lider de opinie, consideri că România a ajuns un soi de Coreea de Nord – şi tot ce faci e să votezi, cuminţel şi pitit, împotriva arestării? Eşti balerină, ghiocel, domnişoară de pension – sau om politic?

2.     Procedura votului secret cu bile în cazul arestării unor parlamentari reprezintă, în fapt, un “veto” excepţional la care senatorii sau deputaţii au dreptul asupra muncii procurorilor. În fapt, ei nu au nicio idee reală asupra votului pe care îl dau: nu au văzut dosarul, nu au acces la probatoriu, tot ce ştiu vine din presă sau din discursul împricinatului, care spune întotdeauna că e o victimă politică. Avizul Comisiei Juridice nu valorează nici cât o ceapă degerată: el se bazează întotdeauna pe un vot politic, e adesea aberant (“da” pentru reţinere, “nu” pentru arestare) şi, mai ales, nu oferă niciun argument. Cu alte cuvinte, votul parlamentarilor împotriva DNA este unul după ureche, impresionist, bazat pe “senzaţia” că un coleg tocmai a devenit victima represiunii. Într-o ţara responsabilă, acest “veto” ar trebui asumat nominal şi explicat, pentru că ar trebui să devină abia începutul unui demers împotriva “abuzului” sesizat prin “veto”. 

3.     Consecinţă automată, logică a blocării unei anchete DNA de către parlamentari ar trebui să fie o moţiune la adresa Ministrului Justiţiei. Şi asta pentru că – din nou – un vot anti-DNA înseamnă, în logica instituţională actuală, un vot împotriva unui abuz la adresa statului de drept. Ori, folosind votul secret, nici o forţă politică nu îşi asumă un astfel de demers. Trăim următoarea situaţie aberantă: înainte de vot, domnul Dragnea anunţa că, “desigur”, PSD va vota în favoarea solicitării DNA. În fapt, toţi pesedistii votează, secret, împotrivă. După vot, domnul Dragnea îşi reiterează sprijinul pentru statul de drept. Nici cal, nici măgar. Sunt abuzuri – îşi zic în barbă pesediştii – dar de ce am lupta cu ele? 

Votul secret în cazul solicitării DNA privind arestarea unor parlamentari reprezintă un abuz regulamentar la care va trebui să renunţăm în scurt timp.

Cetăţenii pe care îi reprezentăm au dreptul să ştie ce votăm – şi cu ce argumente. Dacă pesediştii cred cu adevărat că au de-a face cu un abuz, trebuie să îl denunţe, să lupte împotriva lui, să ceară reforme în Justiţie, nu să se strecoare ca nişte ascundaci laşi după urne secrete. Dar dacă nu cred asta – ci sunt doar nişte ticăloşi care protejează alţi ticăloşi – publicul trebuie să le vadă adevărata faţă.