Articolul din Ria Novosti explică şi motivează atrocităţile comise de armata rusă în Ucraina

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia lui Putin nu-şi mai ascunde faţa. Cum explică şi Zelenski, Ria Novosti este site-ul agenţiei de ştiri de stat din Rusia. În condiţiile actualei cenzuri, acest articol programatic nu putea să apară fără binecuvântare de sus de tot, posibil chiar de la Putin. În lumina celor scrise în articol nu stau în picioare nici afirmaţiile Kremlinului că atrocităţile de la Bucea sunt „înscenări” ale Ucrainei.

Ce spune Volodimir Zelenski despre articolul din Ria Novosti

Articolul este intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, este semnat de politologul şi filosoful rus Timofei Sergheiţev, dar pare scris de Putin.

Volodimir Zelenski: „Vreau să subliniez încă o dată: acesta este site-ul agenţiei de ştiri de stat din Rusia, unde în condiţiile cenzurii de stat deschise, poate fi publicat doar ceea ce corespunde poziţiei ideologice oficiale privind războiul împotriva Ucrainei. Orice lucru care nu corespunde unei astfel de poziţii pur şi simplu nu ar fi trecut prin filtru de cenzură. Adică vreau să mă înţelegi: ei nici măcar nu se ascund. Ei vorbesc deschis despre scopul invaziei pe teritoriul Ucrainei”.

Nu e primul articol de acest fel

În 26 februarie, ora 8 dimineaţa, a apărut pe acelaşi site Ria Novosti un alt articol scris de politologul rus Petr Akopov, în condiţiile în care Rusia lui Putin îşi imagina că Ucraina poate fi ocupată în câteva zile. Articolul a fost şters ulterior, dar a rămas în memoria internetului.

Iată fragmente din articol, intitulat  „Ucraina a fost întoarsă la Rusia. Va fi reorganizată la starea naturală de parte a lumii ruse”

Rusia îşi reface unitatea; tragedia din 1991 (dispariţia URSS, n.n), această catastrofă teribilă din istoria noastră, această dislocare nefirească, a fost depăşită. Rusia îşi restabileşte integralitatea istorică, reunind lumea rusă, poporul rus laolaltă – în totalitatea sa de Mari Ruşi, Bieloruşi şi Mici Ruşi” (ucrainienii, n.n). „Acum această problemă a dispărut – Ucraina s-a întors la Rusia. Acest lucru nu înseamnă că statalitatea să va fi lichidată, ci va fi reorganizată, restabilită şi readusă la starea sa naturală ca parte a lumii ruseşti”.

Mai clar de atât nu văd ce ar putea fi spus.

Articolul recent din Ria Novosti

Este scris după ce Rusia lui Putin s-a lămurit că nu este aşa de simplu de ocupat Ucraina, cum şi-au imaginat la început. Fondul şi forma articolului demonstrează ce lumii civilizate îi era clar: naziştii sunt în Rusia, nu în Ucraina. Cum acest articol reprezintă poziţia oficială a conducerii ruse, lumea civilizată trebuie să trateze Rusia cum a tratat Germania lui Hitler. Cu mijloacele actuale şi în contextul actual. Prin izolare totală, prin tăierea oricăror contacte economice, financiare, comerciale, culturale cu Rusia lui Putin. Indiferent cât de mari ar fi şi costurile suportate de ţările din occident. Altfel, acest „cancer” politic ar putea să contamineze şi alte segmente din populaţia altor ţări, cum vedem chiar şi la noi în ţară.

Iată ce scrie articolul în discuţie.

„Denazificarea este necesară atunci când o parte semnificativă a poporului - cel mai probabil majoritatea - a fost stăpânită şi atrasă de regimul nazist în politica sa. ... Recunoaşterea acestui fapt stă la baza politicii de denazificare“.

„Naziştii care au luat armele ar trebui distruşi la maximum pe câmpul de luptă. Nu ar trebui să existe diferenţe semnificative între Forţele Armate ale Ucrainei şi aşa-numitele batalioane naţionale, precum şi cele de apărare teritorială. Toţi sunt implicaţi în mod egal în cruzimea extremă împotriva populaţiei civile, sunt la fel de vinovaţi de genocidul poporului rus, nu respectă legile şi obiceiurile războiului”.

Ceea ce au făcut ruşii în localităţi din jurul Kievului respectă acest deziderat, dar fără a face distincţie între armată, batalioane naţionale şi populaţia civilă ucrainiană. Articolul vorbeşte de „genocidul” poporului rus, „genocidul” asupra poporului ucrainian nu este de condamnat, li se pare normal şi corect.

Criminalii de război şi naziştii activi ar trebui pedepsiţi în mod exemplar şi exponenţial. Trebuie să existe o lustraţie totală. Orice organizaţii care s-au asociat cu practica nazismului trebuie lichidate şi interzise. Cu toate acestea, pe lângă cei de la vârful puterii, o parte semnificativă a maselor, care sunt nazişti pasivi, complici ai nazismului, sunt şi ele vinovate. Au susţinut şi au îngăduit puterea nazistă, continuă Sergheiţev.

Este exact ce au făcut şi fac ruşii cu populaţia civilă din Ucraina. O pedepseşte, prin asasinate, în mod „exemplar şi exponenţial”, o „lustraţie totală”. Şi încă nu ştim totul despre atrocităţile săvârşite de ruşi.

Atunci, despre ce înscenări vorbesc reprezentanţii lui Putin?

Mai spune articolul din site-ul oficial al lui Putin:

„Denazificarea poate fi efectuată numai de către câştigător, ceea ce presupune (1) controlul absolut al acestuia asupra procesului de denazificare şi (2) puterea de a asigura un astfel de control. În acest sens, o ţară denazificată nu poate fi suverană. Statul denazificator - Rusia - nu poate proceda dintr-o abordare liberală în ceea ce priveşte denazificarea. Ideologia denazificatorului nu poate fi contestată de cel vinovat supus denazificării. Termenii denazificării nu pot fi în niciun caz mai mici de o generaţie, care trebuie să se nască, să crească şi să ajungă la maturitate în condiţiile denazificării

Articolul din Ria Novosti este mai lung, şi poate fi citit aici. Importanţa sa rezultă din faptul că reprezintă logica şi filosofia conducătorilor actuali de la Moscova.

Este de presupus că o astfel de teorie politică a fost imprimată şi soldaţilor ruşi, inainte de a invada Ucraina. De aici comportamentul lor inuman, de asasini ai unei populaţii civile fără apărare, omorând cu cruzime femei, copii, bătrâni.

Mai spune articolul ce are de gând Rusia să facă în Ucraina, după ocuparea deplină:

-Lichidarea formaţiunilor armate naziste (ceea ce înseamnă orice formaţiuni armate ale Ucrainei, inclusiv ale Forţelor Armate ale Ucrainei), precum şi a infrastructurii militare, informaţionale, educaţionale care le asigură activitatea;

-Formarea de organisme publice de autoguvernare şi miliţie (apărare şi aplicare a legii) a teritoriilor eliberate, protejând populaţia de teroarea grupărilor naziste subterane;

-Instalarea spaţiului informaţional rusesc;

-Retragerea materialelor educaţionale şi interzicerea programelor educaţionale la toate nivelurile care conţin linii directoare ideologice naziste;

-Acţiuni de investigaţie în masă pentru a stabili responsabilitatea personală pentru crimele de război, crimele împotriva umanităţii, răspândirea ideologiei naziste şi sprijinul pentru regimul nazist;

-Lustrarea, publicarea numelor complicilor regimului nazist, implicarea acestora în muncă forţată pentru refacerea infrastructurii distruse ca pedeapsă pentru activităţile naziste (dintre cei care nu vor fi supuşi pedepsei cu moartea sau închisorii);

-Adoptarea la nivel local, sub supravegherea Rusiei, a actelor normative primare de denazificare „de jos”, interzicerea tuturor tipurilor şi formelor de renaştere a ideologiei naziste;

-Înfiinţarea de memoriale, semne comemorative, monumente pentru victimele nazismului ucrainean, perpetuând memoria eroilor luptei împotriva acestuia;

-Includerea unui complex de norme antifasciste şi de denazificare în constituţiile noilor republici populare;

-Crearea de organe permanente de denazificare pe o perioadă de 25 de ani”.

Articolul spune in continuare:

„Pentru a pune în practică planul de denazificare a Ucrainei, Rusia însăşi va trebui să se despartă în sfârşit de iluziile pro-europene şi pro-occidentale, să se realizeze ca ultima instanţă de protecţie şi conservare a acelor valori ale Europei istorice (lumea veche) care o merită şi pe care Occidentul a abandonat-o în cele din urmă, pierzând lupta pentru el însuşi. Această luptă a continuat pe tot parcursul secolului al XX-lea şi s-a exprimat în războiul mondial şi revoluţia rusă, indisolubil legate între ele”

Aceasta-i noua ordine mondială anunţată de Putin. Europa si occidentul sunt doar nişte iluzii, Rusia va fi „ultima instanţă” de protecţie a valorilor lumii „vechi”, adică a ţarismului şi stalinismului sovietic.

Este curios faptul că autorul, ca şi Putin, nu realizează că Ucraina nu poate fi cucerită şi „denazificată”, aşa cum sperau la începutul invaziei. Nu sunt în stare să vadă realitatea din teren, anume că armata Rusiei a suferit înfrângeri umilitoare, iar acum se retrage în Donbas, în speranţa că va ocupa măcar acest mic teritoriu din Ucraina. Şi că sancţiunile occidentale vor pune pe butuci economia Rusiei. Că toate conexiunile Rusiei cu lumea civilizata vor fi întrerupte. Că Rusia nu va putea exista ca ţară de una singură, fără legături cu restul lumii.

Ceea ce sperie şi alertează lumea civilizată este faptul că aceste idei pleacă din capetele conducerii unei ţări mari şi importante, trăind încă în perioada stalinistă, care nu înţelege nimic din principiile şi filosofia lumii moderne în care trăim în secolul al XXI-lea.

De aici rezultă necesitatea izolări totale a acestei ţări, până când alţi conducători, tineri şi crescuţi în valorile lumii civilizate de azi, vor veni la conducerea Rusiei şi o vor aduce la principiile şi filosofia ţărilor din lumea liberă şi civilizată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite