Antonescu: “Nu caută nimeni cu lumânarea suspendarea lui Băsescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat, în cursul serii de joi, că USL nu caută cu "lumânarea" să-l suspende pe preşedintele Traian Băsescu, dar în cazul în care şeful statului nu va respecta votul românilor "fără niciun fel de ezitare" se va produce suspendarea acestuia.

"Eu chiar am pretenţia că sunt un om al nuanţelor, am pretenţia că sunt un om al compromisului politic rezonabil, dar aici lucrurile sunt foarte clare, nimeni nu trebuie să se gândească că votează degeaba pentru că tot preşedintele va face jocurile. Este exclus aşa ceva. Toată discuţia care se face în media - e pasionantă jurnalistic - dar nu are subiect. Nu obţinem majoritatea absolută, adică jumătate plus unul din mandatele Parlamentului, atunci jocurile vor fi făcute ca niciodată de tare de Traian Băsescu, luăm peste jumătate din mandatele Parlamentului, Victor Ponta va fi prim - ministru şi majoritatea aceasta parlamentară îşi va investi Guvernul şi va desfăşura proiectul. Nu există niciun dubiu, nicio negociere, nu există negociere aici, avem un vot în spate şi dacă preşedintele nu respectă acest vot fără niciun fel de ezitare se produce suspendarea preşedintelui. (...) Nu caută nimeni cu lumânarea să îl suspende pe Traian Băsescu, dar dacă votul românilor nu va fi respectat, atunci va fi suspendat", a spus Antonescu, într-o emisiune Antena 3, citat de News In.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite