Circulând doar în ultimele zece zile prin Paris, Roma, St. Petersburg şi Istanbul, adică nişte oraşe nervoase la maximum, în care TAB-urile stau în faţa monumentelor istorice mai nou (nişte taximetrişti italieni încercau să alunge armata din faţă de la Coliseum pe motiv că sperie turiştii degeaba), şi un Berlin Tegel în care finalmente se uită cineva la actele noastre de identitate mai atent (dar numai când pleci spre Paris sau Bruxelles) mă cam irită fumigăreala asta românească de fiecare 1 Decembrie sau 15 Martie. Să nu vie vreodată lupul, că Petrică tot face scandal şi titluri tabloide de 25 de ani cu marea sperietoare maghiară!

Şi sper sincer, sincer de tot, că după ce asculţi zeci de mii de naţionalişti maghiari, şpăgari români, oameni politici, vameşi, patroni de club, oengişti şi aşa mai departe, mai eşti suficient de apt şi de concentrat şi pentru ameninţările pentru care ai fost de fapt creat, de care numai obscuritatea noastră ne protejează în prezent şi norocul chior. Aţi văzut ce s-a întâmplat în Afganistan cu un elicopter al Republicii Moldova? Oare ce Dumnezeu căutau acolo? Foarte probabil că un Dorel al politicii externe s-a gândit să pună Moldova pe harta lumii în acest fel, unde, se ştie, era înainte mai degrabă o pată albă, oferind ONU un elicopter moldovenesc (din câte? scuzaţi întrebarea). Dat fiind că optesprezece vieţi nu valorează mult pe niciun mal al Prutului (de la treizeci încolo, pe Dâmboviţa, a început să se mai observe, dar numai dacă se întâmplă ceva chiar în centru), iată un fel de a te afirma care, la prima vedere, poate părea fără risc. Cum fără risc poate părea şi – exemplu ipotetic –  să bugetezi o divizie să supravegheze maghiarii şi doar un detaşament – teroriştii pe bune. Al Treilea Război Mondial nu pare destul să schimbe dorelismele din securitatea noastră.

Dorelismul, cu alte cuvinte impostura tupeistă fără leac, a ucis pe cei şaizeci de oameni de la Colectiv. Ştiu că lumea e supărată că justiţia a început să dea drumul unor oameni care au fost la un pas să fie linşaţi de populaţie în primele zile după dramă. Toate astea nu dovedesc decât că statul de drept merge, în ciuda agendelor private care ating proporţii de neimaginat (de exemplu, băsiştii care au pata pe Arafat şi care la fiecare accident ne mai spun odată că Arafat e cazul să plece). Nu ai de ce să sacrifici ţapi ispăşitori, iar Justiţia trebuie să fie independentă chiar de furia populară. Din păcate, răspunderea a fost difuzată bine, după cum urmează, pe capitole, între:

  • Legislatori. Între doreii reformatori băsişti de sub Emil Boc care au înlocuit controlul cu o declaraţie pe proprie răspundere pentru a simplifica viaţa patronilor, în loc să oblige organele statului să se coordoneze şi să creeze un control unitar şi nebirocratic, şi doreii lui Piedone din Consiliul local care au votat şi ei nişte reguli proprii, de fapt neconforme cu restul legislaţiei, ceea ce nici nu e rar.
     
  • Organizatori. Între ăia care au cumpărat, vândut şi aprins nişte artificii care nu trebuiau folosite în interior, sau s-au uitat la cei care o făceau fără un minim reflex de conservare.
     
  • Controlori. Între ăia care în loc să-şi dea foc în piaţa publică atunci când au rămas prea puţini să facă controale regulate şi la toată lumea, dar cu multe hârtii de completat (austeritatea, variantă românească) au preferat să abandoneze complet şi să se acopere de hârtii.
     

Organizatorii sunt morţi. La fel şi câţiva oameni din personal care erau mai aproape. Devine chiar greu să găseşti la ceilalţi răspundere criminală. Nici măcar dovezi că s-a luat şpagă nu prea sunt.Şi totuşi, nişte criminali sunt cu toţii, ca orice oameni ale căror acte aduc moartea altor oameni. Pentru că, de la scris legislaţie la aprins artificii ale căror instrucţiuni nu le înţelegi sau pur şi simplu la a te angaja la ISU că acolo are mama ta un cunoscut, luând slujba unuia mai bun dar fără pile, toate acestea sunt acte de impostură şi în prezenţa unui risc impostura devine criminală. Nici nu mai e nevoie de corupţie.

Decât că asta e corupţia cea mai groaznică din România, nu şpăgile sau parandărătul, industrial cât a ajuns el să fie. Ci faptul că nu mai există şef la jandarmi sau poliţie care să nu aibă doctoratul, deci să nu fie un impostor. Că marii strategi ai zilei de azi, Dan Mihalache la preşedinţie şi Vasile Dâncu la guvern, provin din guvernul Năstase, de parcă acolo era o universitate de elită pentru evidence based policymaking şi buna guvernare. Că ţinem seminarii la Universitatea Bucureşti cu colegi de la Oxford despre etica aplicată fără a spune vreo vorbă despre mizeria etică a universităţilor din România. Că nici un institut al Academiei Române nu îşi afişează performanţa de cercetare, deci cum să fie ei exemplu pentru alţii, iar legătura dintre ce bani de cercetare obţii (din bani publici măcar, români sau europeni) şi ce invenţii/citate aduci cu banii e aşa de secretă în România că nici nu se calculează (că altfel s-ar scurge informaţia!). Că oamenii tineri din România sunt educaţi de liceu să copieze, ca şi cum acesta ar fi secretul învăţării, iar apoi merg la facultate, unde în Codul Etic asta se numeşte plagiat. Cresc fără să ştie ce e exigenţa, mai ales autoexigenţa, pe care noi am avut norocul să o cunoaştem sub comunism, în vremurile cu zeci de oameni pe loc la unele facultăţi, cresc în lumea unde best seller-urile pentru intelectuali nu au aparate critice, deci de unde să  ştie generalul Tobă cine e Apud, chiar dacă a mai pus mâna pe o carte de Lucian Boia din când în când. În ce priveşte referenţii, e moarte de om dacă încerci să trimiţi vreo lucrare unui om calificat să îţi dea o părere, unora le e teamă că se va afla că sunt ei, şi spun încă o dată că plagiatul e nimic la români pe lângă decizia deliberată de a nu cita vreo autoritate, sau ignorarea lor sublimă. Dar aici orice cretin e sigur că are potenţial, numai occidentalii răi şi şefii invidioşi pe talentul lor împiediecă pe oricine să ia vreun Nobel. Dar Nobelul e oricum superfluu când există pleaşca, vorba lui Toader Paleologu, constând în slujbe şi bani publici.

Şi ce facem atunci? Ce face o ţară în care legile scrise de Dorei şi normele lor de funcţionare au ajuns la punctul de la Colectiv, în care se vede că nu pot fi puse în aplicare în general, iar dacă sunt e mai rău decât dacă nu sunt? Verifici toate diplomele şi refaci toate legile? Cine să facă acest efort, mai ales că avem în guvern doar câţiva eurocraţi selectaţi prin concurs şi care s-au întors acasă doar pe durată limitată, iar printre ei impostorii autoselectaţi îşi fac drum cu coatele în stilul cunoscut? Eu am făcut o coaliţie pentru universităţi curate, cu Radu Gologan, Andrei Pleşu, şi alţi oameni de acest fel. Dar e prea puţin. E nimic. Fiecare profesiune din România trebuie să se autoscaneze pentru impostură, trebuie să reintroducem căi de a curăţa – de exemplu, pentru ocuparea oricărei funcţii publice, un examen ca la Comisia Europeană, în care să fie şi noţiuni minime de matematică sau ortografie română, dar ca să ştie cineva matematică. Adrian Curaj trebuie să înceapă prin a curăţa pe impostorii şefi, cei care fac programe şi subiecte la materiile de bază din Ministerul Educaţiei. Că trebuie să începem de undeva războiul contra imposturii criminale din România.

Puteţi comenta acest artticol pe site-ul România Curată