Alina Gorghiu, despre cazul Antenelor: Câtă vreme există o procedură judiciară în curs, omul politic nu are ce comenta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Eduard Enea
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Eduard Enea

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Bacău, cu prilejul lansării candidaturii liberalului Dragoş Luchian, membru PNL înscris în cursa pentru primăria mnicipiului, faptul că politicienii trebuie să se abţină de la comentarii în cazurile în care sunt proceduri juridice în curs, aşa cum e şi cazul Antenelor.

„Poziţia PNL-ului în legătură cu situaţia de la trustul Intact este următoarea: indiferent despre ce entitate este vorba, câtă vreme există o procedură judiciară în curs, omul politic nu are ce comenta", a spus Alina Gorghiu, la Bacău, citată de Hotnews. 

Şi cu o zi înainte, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă Gorghiu a fost întrebată de acest caz, liderul PNL având o poziţie asemănătoare. 

„Cred că acest conflict dintre trustul Intact şi ANAF este unul de natură juridică, şi cred că poate fi soluţionat în instanţa de judecată unde există căi de atac. Situaţia acestor televiziuni din trustul Intact nu este uşoară, însă vreau să vă atrag atenţia că sunt şi alte televiziuni în România în acest moment care se află într-o criză financiară extrem de gravă, şi aici nu pot să nu subliniez cazul TVR. Ne place sau nu ne place această televiziune, ea este una de utilitate publică, serveşte statul român  şi cred că ar trebui să ne preocupe această soartă, şi a televiziunii române.  În ceea ce priveşte declaraţiile domnului preşedinte, cred că trebuie privite exclusiv din perspectiva preocupărilor fireşti pe care un preşedinte de ţară le are, pentru a asigura echilibrul, dacă pot să-i spun aşa, în societate, şi pentru a-şi exercita atribuţiile conform prerogativelor constituţionale“, a firmat copeşedintele liberal.  

La Băcău, Gorghiu a fost întrebată şid e strategia de alianţe pe care o va avea PNL în acest an. Liderul liberal a precizat că vor exista înţelegeri şi alianţe post-electorale pentru a asigurarea unor majorităţi în consiliile locale sau judeţene, fiind exclusă colaborarea cu PSD. 

Citeşte şi:

Cum comentează Alina Gorghiu poziţia lui Klaus Iohannis în conflictul ANAF-Antena 3

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în conflictul dintre trustul Intact şi ANAF, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o declaraţie din perspectiva „preocupărilor fireşti pentru a asigura echilibrul în societate, conform prerogativelor constituţionale“.

Responsabilitatea politică a doamnei Alina Gorghiu şi Legea Prevenţiei în Sănătate

Îmi imaginez că Partidul Naţional Liberal va câştiga alegerile parlamentare şi îi va da preşedintelui Iohannis şansa de a avea, în sfârşit, guvernul domniei sale, prin care să-şi pună în practică proiectul său, România lucrului bine făcut.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite